A stat în camera ei până seara, incapabilă să găsească energia de a se ridica. Șocul trădării se amesteca acum cu o vinovăție aproape la fel de dureroasă. Cum putuse să gândească așa ceva despre mama ei? Despre femeia care își petrecuse viața având grijă de ea?
Când a simțit că poate măcar să meargă, Andreea a urcat la etajul al treilea și a bătut la ușa camerei 312.
— Andreea?! — Doina a rămas în prag, uluită. — Ce faci aici? S-a întâmplat ceva?
— Mamă, pot să intru?
În cameră mirosea a mare și a cremă de protecție solară. Pe măsuță se aflau o pereche de ochelari de vedere cu rame groase și, alături, ochelarii de soare.
— Draga mea, mă sperii. E ceva cu Radu?
Andreea s-a așezat pe marginea patului și câteva clipe nu a găsit cuvintele.
— Mamă… ai văzut pe aici pe cineva cunoscut?
— Cunoscut? — Doina o privi sincer nedumerită. — Nu. Știi doar că fără ochelari nu disting fețele de la mai mult de trei metri. Iar cu ochelarii de soare văd și mai prost, doar siluete. Mai tot timpul sunt la spa sau în excursii. Ieri am fost la centrul de wellness, alaltăieri am mers să văd un sit arheologic…
— Mamă, iartă-mă, — vocea Andreei s-a frânt. — Eu am crezut… Doamne, mi-e rușine și să spun. Am crezut că tu și Radu…
— Ce?! — Doina se așeză imediat lângă fiica ei. — Andreea, cum ai putut ajunge la gândul ăsta?
— E aici, mamă. În hotelul ăsta. Cu altă femeie. L-am văzut în fotografiile tale și am crezut că…
Doina a strâns-o la piept, iar Andreea a izbucnit în plâns. Pentru prima dată în acea zi, nu plângea doar pentru infidelitatea soțului. Plângea și pentru faptul că, fie și numai în mintea ei, își trădase omul cel mai apropiat.
Andreea s-a întors acasă cu o zi înaintea lui Radu. Când el a intrat pe ușă, a întâmpinat-o cu un zâmbet prea atent.
— Bună, iubito. Cum s-a simțit mama ta în vacanță?
— Minunat, — răspunse Andreea calm și trecu pe lângă el.
Nu a făcut scandal. Nu a țipat. A fotografiat bonurile de la hotel găsite în buzunarul hainei lui. A păstrat mesajele cu agenția de turism, din care reieșea că rezervase o cameră pentru două persoane. A făcut capturi de ecran și din profilul blondei, unde femeia publicase zeci de fotografii din aceeași vacanță.
O săptămână mai târziu, Andreea a depus actele pentru divorț.
— Hai să vorbim! — Radu încerca să o țină de mână. — Nu e deloc ce crezi!
— Atunci ce este?
— A fost o întâmplare! Ne-am întâlnit acolo din pură coincidență!
— În Grecia? Ce coincidență extraordinară.
— Tu ai fost mereu prea suspicioasă! Îți inventezi probleme din nimic!
— Radu, ajunge. Semnează actele.
Multă vreme a continuat să o sune, să îi trimită mesaje și chiar să meargă la Doina. Dar Andreea nu mai credea niciun cuvânt. Căsnicia lor s-a încheiat surprinzător de liniștit — fără scene, fără isterii, fără încercări de a lipi ceva ce se fisurase demult. Au rămas doar niște semnături pe hârtii și două drumuri separate.
Șase luni mai târziu, Andreea și Doina stăteau în bucătărie și beau ceai. Relația lor devenise chiar mai caldă decât înainte. Petreceau mai multe seri împreună, iar povestea cu vacanța din Grecia începea încet să se transforme într-o legendă de familie.
— Să știi că până la urmă mi-am comandat ochelari noi, — spuse Doina râzând. — Cu lentile progresive, exact cum mi-a recomandat medicul. Acum îi văd pe toți și văd tot!
Andreea zâmbi, însă undeva înăuntru simți iar înțepătura vinovăției. O simțea de fiecare dată când mama făcea o glumă despre ochelari.
— Mamă, eu atunci chiar…
— Șșșt, — Doina îi acoperi mâna cu a ei. — Am vorbit despre asta. Erai în stare de șoc. Înțeleg.
Trădarea lui Radu lăsase o urmă adâncă. Uneori, Andreea încă se trezea dimineața cu o greutate în piept. Dar și mai dureros era să-și amintească acele trei zile în care își suspectase mama. Cât de repede se dovedise că poți ajunge să crezi lucrul cel mai rău despre omul care ți-a fost alături toată viața.
— Știi ce am învățat din toată povestea asta? — spuse Andreea, strângând mai tare mâna mamei. — Când oamenii nu spun lucrurile limpede, mintea umple golurile cu cele mai cumplite scenarii. Iar încrederea în cei apropiați nu trebuie aruncată tocmai în clipa în care pare că lumea se prăbușește.
— Ai spus-o frumos, draga mea. Mai vrei ceai?