— Uită-te ce minunăție! — vocea încântată a mamei răsuna din mesajul vocal trimis cu câteva minute mai devreme.
Andreea derula fotografiile pe care Doina le trimitea în grupul familiei din vacanță. Într-una dintre ele se vedeau plaja, șezlongurile și marea de un turcoaz aproape neverosimil. La prima vedere, era o imagine banală de concediu.
Apoi privirea Andreei s-a oprit brusc asupra unui bărbat aflat în planul secund. Umeri lați. Un dragon tatuat pe omoplat. Șort de baie albastru, cu o dungă albă pe lateral. Exact modelul pe care ea i-l dăruise lui Radu la ultima aniversare, după ce îl comandase special de pe internet.
Andreea a mărit fotografia. Inima i s-a strâns dureros, iar în gât i s-a ridicat un nod. Pe șezlong, chiar în spatele mamei sale, stătea întins soțul ei. Același bărbat care, cu trei zile înainte, o sărutase la plecare și îi spusese că zboară la Iași într-o delegație.
Atunci ce căuta el într-o fotografie făcută la un hotel din Grecia?
Andreea a lăsat ceașca de cafea pe masă și s-a rezemat de spătarul canapelei. Mintea refuza să lege lucrurile între ele. Unsprezece ani de căsnicie — și era posibil ca tot ce crezuse despre viața ei să fi fost o minciună?
— Andreea, de ce ai tăcut? — se auzi din telefon vocea prietenei ei, Ioana. — De cinci minute îți povestesc despre rochia pe care mi-am cumpărat-o.
— Scuză-mă, m-am pierdut în gânduri, — murmură ea, masându-și tâmplele. — Mai ții minte că ți-am spus că Radu a plecat în delegație?
— Sigur că da. La voi asta e ceva obișnuit. Omul e mereu pe drumuri. Ai avut noroc: își face carieră și aduce bani în casă.
Andreea zâmbi amar. În ultimii ani, deplasările chiar deveniseră o rutină. Radu lucra ca manager regional la o companie mare de construcții, iar călătoriile dese nu mai ridicau de mult semne de întrebare.
— Dar mama ta? Îi place vacanța? — continuă Ioana.
— Îmi trimite poze în fiecare zi. Pare atât de fericită…
Andreea își aminti seara de acum două săptămâni, când îi întinsese mamei un plic.
— Mamă, e pentru tine. La mulți ani în avans!
Doina deschisese plicul și rămăsese cu gura întredeschisă.
— Grecia? Hotel de cinci stele? Andreea, ai înnebunit? Costă o avere!
— Nu e nicio avere. Când ai fost ultima dată la mare ca să te odihnești cu adevărat? Acum cinci ani? Și atunci ai stat la Mamaia doar trei zile.
— Nu pot să accept un asemenea cadou. E prea mult.
— Mamă, ai cincizeci și doi de ani și lumea îți dă treizeci și cinci. Ai uitat de câte ori ne iau drept surori sau prietene? Gata cu economiile făcute numai pe seama ta.
Doina își strânsese fiica în brațe, iar Andreea văzuse luciul lacrimilor din ochii ei. Mama o născuse foarte tânără, la nouăsprezece ani, și chiar și acum își păstrase un aer surprinzător de proaspăt și tineresc.
Cu trei zile înainte de plecare, Radu ajunsese acasă mai târziu decât de obicei. Andreea pregătea cina când a auzit ușa de la intrare închizându-se.
— Bună, iubito, — spusese el și o sărutase pe obraz. — Am vești proaste. Mâine plec la Iași.
— Iar? Abia te-ai întors din Timișoara.
— Sunt probleme cu niște subcontractori. Șeful a zis că trebuie să merg eu.
Radu părea obosit și nefiresc de încordat. Ridul dintre sprâncene, care îi apărea doar când îl apăsa ceva serios, era mai adânc decât de obicei.
— Pentru cât timp?
— Cel puțin zece zile. Poate chiar mai mult.
În ziua plecărilor, Andreea și-a dus mai întâi mama la aeroport, iar două ore mai târziu l-a condus și pe soțul ei. Doina era emoționată ca o adolescentă înaintea primei întâlniri. Radu, dimpotrivă, părea concentrat, tăcut și grăbit.
În primele zile, nimic nu a părut suspect. Soțul îi trimitea mesaje scurte: „Ședința s-a prelungit”, „Iau cina cu partenerii”, „Mâine merg pe șantier”. Mama umplea grupul familiei cu fotografii: marea la răsărit, micul dejun de la hotel, pisicile din împrejurimi, o excursie la un sit vechi.
Și tocmai printre acele imagini nevinovate Andreea a observat detaliul care i-a răsturnat viața.
— Nu. Nu se poate, — șopti ea, privind pentru a zecea oară aceeași fotografie.
A deschis toate pozele din vacanța mamei și a început să le studieze cu alți ochi. Într-un cadru din restaurant, într-un colț, se vedea o geantă sport neagră, cu un logo roșu. Radu își cumpărase una identică anul trecut și alesese modelul după zile întregi de căutări online.
În fotografia făcută la o cafenea, pe ușa de sticlă se reflecta silueta unui bărbat înalt, îmbrăcat într-o cămașă albă. Imaginea era neclară, aproape topită în reflexii, dar postura, felul în care ținea capul, linia umerilor — toate îi păreau înspăimântător de cunoscute. Andreea a mărit poza până când pixelii s-au împrăștiat în pete, însă îndoiala nu scădea.
Bărbatul apărea mereu departe, undeva la marginea cadrului, parcă ferindu-se intenționat de aparat. Dar era acolo. Soțul ei era acolo, în apropierea mamei ei.
În piept nu simțea doar durere, ci o confuzie sălbatică, aproape ireală. Cum era posibil? De ce? De când?
— Doamne… eu însămi i-am plătit vacanța, — spuse Andreea cu voce tare, iar gândul acela îi întoarse stomacul pe dos.