Ioana îi făcu Dariei un semn scurt din cap, asemenea salutului pe care îl oferi unei necunoscute în lift. Nu era nici căldură, nici curiozitate în gestul ei.
— Bine că ați venit, spuse Nina. Luați loc. Avem de purtat o discuție serioasă.
Mihai se așeză și își luă ceașca. Daria se instală lângă el, dar nu se atinse de nimic. Observase deja foaia împăturită în patru, ascunsă sub un șervețel la marginea mesei. Era albă, îngrijită, cu rânduri perfect aliniate.
— Daria, Nina luă foaia și o desfăcu. Am discutat îndelung cu Tamara și am ajuns la o concluzie. Ești încă tânără și nu știi prea bine cum funcționează viața de familie. De aceea m-am gândit să te ajut.
— Să mă ajutați, repetă Daria. Nu suna a întrebare.
— Exact. Aici sunt trecute toate lucrurile pe care trebuie să le faci când vii la mine. Am adăugat și câteva reguli despre felul în care trebuie să te porți în familia fiului meu.
Nina îi întinse foaia. Daria o luă cu două degete și o netezi.
Lista fusese tipărită la calculator. Avea douăsprezece puncte numerotate cu grijă. Literele erau mici, dar perfect lizibile. Daria citea fără să spună nimic, iar cu fiecare rând chipul ei devenea mai liniștit. Nu mai blând, ci mai liniștit. Așa arată apa cu o clipă înainte să înghețe.
Primul punct cerea ca, la fiecare vizită, să facă ordine în apartamentul soacrei: în bucătărie, baie și hol. Al doilea îi impunea să gătească pentru trei zile, cumpărând alimentele din banii ei. Al treilea prevedea spălarea și călcarea lenjeriei de pat. Al patrulea îi interzicea să se contrazică cu persoanele mai în vârstă. Al cincilea îi cerea să nu discute cu nimeni problemele familiei, nici măcar cu propria soră.
Urma un set de cerințe referitoare la telefoanele către Nina: Daria trebuia să sune de cel puțin trei ori pe săptămână și să dea detalii despre treburile casei. Ultimul rând spunea: „Nora este obligată să respecte rânduielile stabilite de generația mai în vârstă”.
Tamara o privea pe Daria cu satisfacție. Ioana își răsucea telefonul între degete, dar ridica din când în când ochii, așteptând reacția ei. Nina își ținea mâinile împreunate pe masă și stătea foarte dreaptă.
— Ei bine, ce ai de spus? întrebă ea.
Daria termină de citit, își ridică privirea și începu să râdă. Nu era un râs nervos și nici isteric, ci unul limpede, deschis, de parcă ar fi auzit o glumă cu adevărat bună.
— Așteptați un minut, vă rog.
Din geantă scoase un carnețel și un pix. Tamara schimbă o privire cu Nina. Ioana își opri mâna.
Daria scria repede și sigur, fără să-și ridice ochii. După trei minute rupse pagina, o așeză lângă lista soacrei și împinse ambele foi spre mijlocul mesei.
— Acesta este răspunsul meu, doamnă Nina. Lista mea este numai pentru dumneavoastră.
Nina luă foaia și începu să citească. Cu fiecare rând, expresia i se schimba.
Primul punct: la fiecare vizită a soacrei în apartamentul lor, aceasta trebuia să facă ordine în bucătărie, baie și hol. Al doilea: să aducă pe cheltuiala ei alimente pentru trei zile. Al treilea: să spele lenjeria lor de pat. Al patrulea: să nu se contrazică niciodată cu nora. Al cincilea: să nu discute cu nimeni problemele familiei tinere, inclusiv cu propria soră.
Ultima frază era următoarea: „Soacra este obligată să respecte rânduielile stabilite de tânăra familie”.
— Ce înseamnă asta? șopti Nina.
— Este lista dumneavoastră, răspunse Daria fără să clipească. Doar că am întors-o în cealaltă direcție. Dacă vi se pare normal să-mi impuneți toate aceste îndatoriri, ar trebui să fiți pregătită să le respectați și dumneavoastră. Sau regulile funcționează numai într-un singur sens?
— Ai înnebunit? şuieră Tamara. Cine ți-a dat dreptul să vorbești așa cu oamenii în vârstă?
— Vârsta nu-i dă nimănui dreptul să-i umilească pe ceilalți, răspunse Daria fără să ridice glasul. Pot respecta un om pentru faptele lui, nu pentru numărul anilor trăiți. Vârsta este biologie, nu o realizare.
Ioana se ridică brusc.
— Îți dai seama cu cine vorbești? Este mama noastră!
— Liniștește-te. Știu foarte bine cu cine vorbesc, spuse Daria, privind-o direct. Dar tu înțelegi ce se află, de fapt, în această listă? Nu este grijă. Este dorință de control. Mama ta vrea să mă transforme într-o servitoare pentru o persoană adultă și sănătoasă, doar pentru că așa i s-a părut ei normal.
— În familia noastră a fost întotdeauna așa! Ioana se întoarse spre fratele ei. Mihai, spune-i și tu ceva!
Mihai tăcea. Luă cele două foi, le puse una lângă alta și le reciti cu atenție. Apoi își privi mama.
— Chiar vorbești serios?
— Despre ce? Nina își ridică bărbia. Am formulat niște reguli rezonabile. Așa s-a procedat mereu în familia noastră. Bunica ta mi-a cerut exact aceleași lucruri. Și uite că am supraviețuit.
— Ai supraviețuit, repetă Mihai. Așa numești o viață de familie normală? Supraviețuire?
— Nu-mi răstălmăci cuvintele.
— Nu răstălmăcesc nimic. În fața mea sunt douăsprezece puncte și în niciunul nu apare cuvântul „te rog”. Nu există nicăieri „dacă îți este la îndemână”. Nu este o rugăminte, mamă. Este un ordin. Ai scris un ordin pentru soția mea.