La fel și ai mei.
După ceremonia scurtă, Radu și-a deschis servieta, a scos un dosar subțire și l-a așezat pe măsuța mobilă de lângă pat.
— Sunt doar câteva documente, doamnă Elena, mi-a explicat el cu blândețe. Formalități legate de situația dumneavoastră. Nu trebuie să vă grăbiți.
Totuși, eu nu le-am citit cu atenție.
Am semnat acolo unde îmi arăta, având încredere în Andrei cu aceeași naturalețe cu care aveam încredere că dimineața urma să răsară soarele.
În seara aceea telefonul a sunat din nou.
Mihai.
— Ți-ai pierdut mințile?! a izbucnit imediat ce i-am spus că mă căsătorisem. Te-ai măritat cu un om pe moarte pe care aproape că nici nu-l cunoști!
Am rămas liniștită.
— Îl cunosc de mai mult timp decât te cunosc pe tine.
— Elena, ascultă-mă! Omul ăsta te manipulează. A văzut o femeie în vârstă, singură, o asistentă cu o pensie și poate niște economii, ți-a spus o poveste sentimentală și tu ai căzut imediat în plasă! Trebuie să anulezi căsătoria. Acum!
— Nu.
— Femeie nechibzuită! N-ai nici cea mai mică idee ce faci!
Am închis.
O lună mai târziu, Andrei a murit.
S-a stins într-o dimineață devreme, liniștit, în timp ce mă ținea de mână.
Durerea m-a lovit mult mai tare decât mă așteptasem. Avuseserăm doar câteva săptămâni împreună, dar am descoperit că uneori în câteva săptămâni pot încăpea aproape șase decenii de dor.
Înmormântarea a fost simplă.
Am stat lângă mormânt și, pentru prima dată, mi-am permis să plâng fără să-mi șterg repede lacrimile, fără să mă ascund, fără să-mi spun că trebuie să fiu puternică.
Bineînțeles, Mihai venise și el.
A așteptat până când ceilalți oameni au început să se îndrepte spre mașini. Abia apoi s-a apropiat.
Andrei nu mai era.
— Îți dai seama că sunt singura ta rudă apropiată rămasă, nu? a spus Mihai, îndreptându-și cravata. Problemele familiei trebuie rezolvate în familie. Femeile bătrâne n-ar trebui să semneze documente pe care nu le înțeleg.
L-am privit.
— Am înțeles perfect fiecare cuvânt pe care mi l-a spus Andrei.
Pe buzele lui a apărut un zâmbet îngust.
— Și de mătușa Ecaterina tot eu m-am ocupat în ultima perioadă. De tot. Absolut tot. Și a fost recunoscătoare.
Un fior rece mi-a trecut prin corp.
Mi-am amintit cum se încordase Andrei de fiecare dată când îi rostisem numele lui Mihai.
— Familia trebuie să se ocupe de lucrurile familiei, a continuat el.
— Mă duc acasă, Mihai.
— O să vorbim curând, a spus el. Despre treburile tale.
Am plecat fără să-i mai răspund.
În dimineața următoare, cineva a bătut la ușa apartamentului.
Când am deschis, l-am văzut pe Radu.
Ținea sub braț o cutie mică din lemn, iar pe chip avea aceeași expresie calmă pe care o remarcasem în ziua nunții.
— Pot să intru?
M-am dat la o parte.
A pășit în sufragerie, a pus cutia pe masă și și-a împreunat mâinile în față.
— Andrei mi-a cerut să vă aduc asta în ziua de după înmormântare. Nu mai devreme. În plus, în această dimineață i-am trimis lui Mihai o notificare oficială. Fiind ruda dumneavoastră cea mai apropiată, este informat că problemele dumneavoastră patrimoniale și financiare sunt de acum protejate printr-un aranjament fiduciar. Până la prânz va primi scrisoarea.
Am clipit, neînțelegând.
— Ce?
Radu a zâmbit ușor.
— Andrei a avut dreptate. Ați intrat singură, de bunăvoie, direct în capcana lui.
M-am așezat încet pe un scaun.
Mâinile începuseră iar să-mi tremure.
Radu a scos din buzunarul interior al sacoului o foaie împăturită.
— Mi-a lăsat instrucțiuni foarte clare. Trebuie să vă citesc exact ce a scris, fără să schimb niciun cuvânt.
A desfăcut foaia.
Când a început să citească, vocea lui a devenit atât de blândă, încât pentru o clipă aproape că mi s-a părut că îl aud pe Andrei.
— „Draga mea Elena, iartă-mă, dar da, am pregătit o capcană. Numai că tu nu ai fost niciodată persoana pe care voiam s-o prind în ea.”
Mi s-a tăiat respirația.
Am strâns cu degetele marginea mesei.
Radu și-a ridicat privirea spre mine.
— Documentele pe care le-ați semnat după cununie nu reprezentau doar acceptarea bunurilor pe care Andrei intenționa să vi le lase. Unul dintre ele stabilea noua structură prin care o parte din patrimoniul său urma să fie administrată exclusiv pentru întreținerea și protecția dumneavoastră, sub supravegherea mea.
Am rămas nemișcată.
El a continuat:
— Alt document mă desemnează pe mine drept persoana care vă poate reprezenta în chestiunile stabilite acolo, în cazul în care, într-o zi, nu veți mai putea lua singură anumite decizii. Nu pe Mihai.
Radu și-a dres glasul.
— Iar al treilea document confirma acordul dumneavoastră ca actele privind bunurile, banii sau anumite decizii importante să poată fi verificate înainte de a produce efecte. Mihai nu vă mai poate pune în față o hârtie și să vă convingă să o semnați fără ca eu să aflu. Asta era capcana lui Andrei. A construit în jurul dumneavoastră un zid juridic, astfel încât niciun om ca Mihai să nu vă mai poată lua ceva pe ascuns.
A împins apoi cutia de lemn spre mine.
Mâinile încă îmi tremurau când am atins-o.