— Viața nu este un tabel.
Am dat încet din cap, deși nu mă putea vedea.
— Nu, i-am spus.
— Dar divorțurile se termină exact în astfel de tabele.
Am închis.
În dimineața termenului am îmbrăcat un costum gri-antracit.
Nu negru.
Nu voiam să par că țin doliu.
Nici ostentativ.
Era bine croit și simplu.
Nu purtam nicio bijuterie, în afară de ceas.
Mi-am strâns părul la ceafă.
Arătam exact cum trebuia.
Radu purta un costum italian bleumarin.
Cravata avea culoarea vinului roșu.
Bianca mergea la câțiva pași în spatele lui, ca și cum moda sezonului se confundase din greșeală cu destinul.
Dorin Stănescu își ținea servieta scumpă din piele într-o mână.
La prima vedere, întreaga lor apariție era impresionantă.
Servieta nu avea însă suficientă valoare ca să poarte în ea ziua care îl aștepta pe proprietar.
Așa ajunseserăm din nou pe coridorul tribunalului.
În momentul în care Radu se apropiase de mine și îmi șoptise că până la sfârșitul zilei nu aveam să mai am nimic.
După avertismentul scurt al lui Mircea, grefierul a deschis ușile.
Am intrat în sala de judecată.
Sălile adevărate sunt aproape întotdeauna mai obișnuite decât cele din filme.
Aceasta nu făcea excepție.
Era prea mică pentru ca Radu să o poată transforma în scena grandioasă pe care și-o imaginase.
Lemnul lustruit purta semnele anilor.
Lumina rece a neoanelor era îmblânzită de ferestrele înguste.
În aer se amestecau mirosul hârtiei, al prafului și al instalației vechi de ventilație.
Judecătoarea era o femeie trecută de șaizeci de ani.
Avea privirea unui om care auzise de mii de ori toate scuzele posibile.
Răbdarea ei pentru justificări împodobite se terminase cu mult timp înainte.
Mi-a plăcut din prima clipă.
Dorin a vorbit primul.
Era zgomotos.
Nu fiindcă ar fi strigat.
Folosea prea multe cuvinte.
Înlocuia argumentele cu o atitudine teatrală.
L-a prezentat pe Radu drept un director de succes care muncise zi și noapte.
Pe mine a încercat să mă transforme într-o soție rănită și resentimentară, hotărâtă să-l tragă în jos.
A spus că aportul meu la căsnicie fusese limitat la „activități contabile simple”, un venit modest și sprijin în gospodărie.
A descris apartamentul drept un bun comun obișnuit.
A pus dispariția banilor pe seama unor investiții nereușite.
A numit solicitarea noastră pentru analiză financiară excesivă și inutilă.
De-a lungul pledoariei mi-a spus când „doamna Ionescu”, când „reclamanta”.
Apoi a făcut cea mai mare greșeală a zilei.
M-a numit „soția dependentă financiar de pârât”.
Mircea nu a obiectat.
Nu a spus nimic.
L-a lăsat pe Dorin să continue.
Părea că așteaptă răbdător ca lemnele uscate să fie stivuite într-un singur loc.
Apoi Radu a fost chemat să răspundă.
A făcut exact ceea ce anticipase Mircea.
A mințit.
Și a făcut-o cu încredere.
A negat că jucase la cazinouri online.
A negat că relația cu Bianca începuse înaintea despărțirii.
A numit-o doar o colegă care îl sprijinise într-o perioadă dificilă.
A declarat că ipoteca suplimentară fusese constituită cu acordul meu.
A susținut că banii fuseseră folosiți pentru nevoile familiei.
Sub jurământ, a spus că moștenirea bunicii fusese investită cinstit și pierdută exclusiv din cauza evoluției pieței.
În timp ce vorbea, păstra o expresie gravă.
Probabil exersase privirea în oglindă.
Mircea s-a ridicat.
Nu a încercat să creeze o tăcere dramatică.
S-a ridicat pur și simplu.
Și-a luat dosarul.
A mers spre pupitru cu răbdarea firească a unui om care știe să folosească un calculator.
— Doamnă președinte, a spus, acest dosar este, în realitate, foarte simplu.
A deschis primul biblioraft.
— Nu discutăm despre emoții.
A făcut o pauză.
— Nici despre interpretări.
A ridicat un document.
— Discutăm despre acte.
A început cu moștenirea.
— Domnul Ionescu a declarat că suma a fost pierdută din cauza fluctuațiilor pieței.
A întors o pagină.
— Înregistrările bancare arată exact contrariul.
A ridicat următorul document.
— La datele retragerilor, banii nu se aflau în niciun instrument de investiții.
Vocea lui nu s-a schimbat.
— Fondurile au fost transferate sistematic către entități legate de platforme de jocuri de noroc online.
A făcut o pauză scurtă.
— Valoarea totală a transferurilor este de 592.000 de lei.
Dorin s-a ridicat brusc.
— Obiectez! Această afirmație…
Mircea nu l-a întrerupt.
A mai întors o pagină.
— La fila paisprezece sunt prezentate clasificările tranzacțiilor și numerele de identificare.
A mai ridicat o foaie.
— La fila nouăsprezece se află raportul expertului independent care confirmă legătura procesatorilor cu platformele de jocuri.
S-a uitat spre Dorin.
— Dacă partea adversă are nevoie de copii suplimentare, le putem oferi.
Judecătoarea a ridicat ușor mâna.
— Luați loc, domnule Stănescu.
Dorin a rămas o clipă în picioare.
Apoi s-a așezat.
Mircea și-a continuat explicația cu același ton măsurat.
— Prin urmare, moștenirea doamnei Ionescu nu a fost pierdută din cauza pieței.
A lăsat propoziția să rămână câteva secunde în aer.
— A fost consumată prin jocuri de noroc.
Atmosfera din sală s-a schimbat.