Nu era doar o impresie.
O simțeam aproape fizic.
Umerii lui Radu s-au încordat.
Apăruse prima fisură adevărată.
Mircea a deschis următoarea secțiune.
— Domnul Ionescu a mai afirmat că ipoteca suplimentară a fost constituită cu acordul ambilor soți.
I-a întins judecătoarei documentele.
— Afirmația nu este adevărată.
Vocea lui rămânea calmă.
— Avansul pentru locuință a fost plătit integral din moștenirea doamnei Ionescu.
A indicat actele bancare.
— Sursa capitalului poate fi urmărită fără întrerupere.
A întors altă pagină.
— Mai important, ipoteca suplimentară a fost obținută cu ajutorul unei aprobări digitale false.
A oferit documentele pe rând.
— Acesta este extrasul de carte funciară.
— Acestea sunt jurnalele de autentificare.
— Acesta este raportul tehnic care arată că adresa folosită corespunde calculatorului de serviciu al domnului Ionescu.
— Aici se află analiza specialistului în criminalistică digitală.
— Iar acesta este raportul expertului grafoscop.
A arătat secțiunea relevantă.
— Semnătura atribuită doamnei Ionescu nu corespunde semnăturilor ei autentice.
A privit-o pe judecătoare.
— Concluzia expertului este că, cel mai probabil, a fost imitată.
Dorin răsfoia actele cu mișcări tot mai agitate.
Radu s-a întors spre el.
Avocatul nici măcar nu și-a ridicat ochii.
Mircea s-a adresat direct instanței.
— Pe scurt, domnul Ionescu a folosit partea soției sale din locuință drept garanție, imitându-i consimțământul.
A doua fisură a fost mai adâncă decât prima.
Dorin a încercat o ultimă explicație.
— Este posibil să fie vorba despre o neînțelegere în procesul de întocmire a documentelor…
Judecătoarea l-a oprit.
— Semnătura este falsă sau nu?
Dorin a deschis gura.
Apoi a închis-o.
— Clientul meu a acționat presupunând că…
Tonul judecătoarei a devenit rece.
— Nu asta am întrebat.
Dorin s-a așezat încet.
Mircea a deschis altă secțiune.
— Trecem la afirmația conform căreia anumite cheltuieli au reprezentat costuri legitime ale companiei.
A indicat o linie.
— În secțiunea C se află cererile de rambursare depuse de domnul Ionescu.
A scos un document.
— Una dintre ele privește o achiziție în valoare de 24.800 de lei, efectuată la TEILOR.
A citit explicația.
— „Cadou pentru client – parteneriat strategic.”
Apoi a ridicat o fotografie color.
— Aceasta este imaginea publicată de doamna Bianca Marin pe contul ei public, în aceeași seară.
Fotografia a ajuns la judecătoare.
— Brățara apare clar la încheietura ei.
Mircea a făcut o pauză.
— Dacă doamna Marin nu este client al companiei, cheltuiala nu reprezintă un cost profesional.
A continuat fără să ridice vocea.
— Este folosirea neautorizată a bunurilor familiei pentru o relație extraconjugală.
Sala a amuțit.
Bianca, care până atunci purtase expresia unei femei obișnuite să fie admirată, a tresărit.
Mâna dreaptă i s-a dus instinctiv spre încheietură.
Purta brățara.
Aroganța supraviețuiește deseori mai mult decât prudența.
Diamantele au prins lumina când a încercat să le acopere cu palma.
Culoarea a dispărut din chipul lui Radu.
Nu mai vedeam directorul sigur de sine.
Vedeam un om care observase alarma de incendiu abia după ce fumul îi intrase în plămâni.
Mircea nu ajunsese încă la partea cea mai grea.
— În timp ce analiza dispariția moștenirii și ipoteca obținută prin fals, doamna Ionescu a identificat și diferențe între declarațiile financiare depuse în cauză și veniturile reale.
A întors pagina.
— Mai exact, anumite fonduri au fost trecute prin societăți comerciale nedeclarate în timpul procesului.
A ridicat următorul document.
— Ulterior, banii au fost folosiți pentru cheltuieli personale.
A mai făcut o pauză.
— Aceste venituri lipsesc și din declarațiile fiscale aflate la dosar.
Dorin s-a ridicat atât de repede, încât scaunul a alunecat zgomotos pe podea.
— Obiectez! Aceste aspecte depășesc obiectul cauzei!
Mircea nu și-a schimbat tonul.
— Dimpotrivă. Ele privesc direct caracterul complet al declarațiilor patrimoniale și credibilitatea mărturiei date sub jurământ.
Judecătoarea a întins mâna.
— Dați-mi dosarul.
Mircea și Dorin s-au apropiat de masă.
Au discutat câteva minute cu voce joasă.
Radu a rămas nemișcat.
Mă privea din cealaltă parte a sălii.
Atunci am văzut ceva mai puternic decât orice hotărâre pe care urma să o pronunțe instanța.
Înțelesese.
Încrederea lucioasă dispăruse.
Aroganța nu mai era acolo.
În locul ei apăruse o teamă aproape copilărească.
Pentru prima dată nu mă mai vedea ca pe soția tăcută despre care putea glumi.
Mă vedea ca pe omul care îi desenase întreaga hartă a prăbușirii în timp ce el mă considera invizibilă.
Nu mi-am ferit privirea.
Nici măcar nu am clipit.
Când discuția s-a încheiat, expresia judecătoarei se schimbase.
Iritarea inițială fusese înlocuită de ceva mai rece.
De dispreț.
A așezat documentele în fața ei.
Apoi s-a întors spre Radu.
— Domnule Ionescu, ați intrat în această sală solicitând un partaj echitabil.
A făcut o pauză.
— Probele prezentate până în acest moment indică însă faptul că ați ascuns informații financiare importante.