A dat din cap, serios, de parcă tocmai primise un răspuns medical perfect acceptabil. A deschis frigiderul, și-a luat o bucățică de cașcaval și a plecat, în timp ce mama lui rămânea ghemuită lângă cuptorul cu microunde.
— Dar sigur nu poți să sari?
Am început să râd atât de tare încât mi-au dat lacrimile.
După aceea m-am ridicat foarte încet, asemenea unui scaun pliant care și-a pierdut complet încrederea în omenire.
Acela fusese apogeul săptămânii mele.
Fiul meu de trei ani mă confundase cu o broască.
În seara aceea, Radu s-a întors la subiectul lui preferat.
— Ai observat-o vreodată cu adevărat pe Ioana? Femeia aia este, pur și simplu, definiția frumuseții.
De ceva timp remarcasem cât de des vorbeau Radu și chiar Mihai despre cât de atrăgătoare era Ioana, deși la Radu admirația începea să semene tot mai puțin cu o observație nevinovată.
Totuși, încă încercam să păstrez pacea.
— E frumos că îi apreciezi calitățile, am răspuns. Dar, sincer, în perioada asta frumusețea este ultima mea grijă. Cu programul pe care îl am, încerc doar să trec cu bine de la o zi la alta.
Am sperat că mă auzise.
A fost încă o speranță risipită.
Vineri seara, Radu a intrat în casă cu o energie pe care nu i-o mai văzusem de mult.
— Ei bine, a anunțat, deschizând o doză de bere cumpărată din banii pe care nu-i câștigase el, fac petrecere la piscină pentru ziua mea. Fac patruzeci de ani. Și vreau să fie ceva memorabil!
Am ridicat privirea.
— Aici?
— Unde în altă parte? Vine Mihai. Și, bineînțeles, Ioana.
Bineînțeles.
— Radu, sunt terminată. Ilinca încă se trezește de mai multe ori pe noapte. Matei…
— Andreea. Fac patruzeci de ani!
M-am uitat la el.
Avea o tunsoare proaspătă despre care nu-mi spusese nimic.
M-am gândit la telefonul pe care îl lăsa mereu cu ecranul în jos.
M-am gândit la anii în care îmi aducea flori fără să existe vreun motiv.
— Bine, am spus. Facem petrecerea.
În acel moment, stând în fața lui într-un tricou pătat, am luat în tăcere o decizie.
Oricât de greu ar fi fost, în ziua petrecerii aveam să cobor la piscină semănând măcar puțin cu femeia pe care o fusesem cândva.
Sâmbătă, ora patru dimineața a venit mult prea repede.
Eram în bucătărie cu un poș pentru cremă într-o mână și încălzitorul pentru biberon în cealaltă. Ornam prăjiturele în timp ce Ilinca dormea în balansoarul așezat lângă picioarele mele.
Radu dormea încă liniștit la etaj.
Până la nouă, agățasem ghirlandele în jurul terasei, umflasem un palmier gonflabil, îl îmbrăcasem pe Matei în minusculul lui șort de baie și prinsesem de gard un afiș mare pe care scria „La mulți ani pentru cei 40!”.
După încă o oră, Radu a coborât în sfârșit, căscând.
A privit în jur.
— Hm. Arată chiar acceptabil. Doar n-ai exagerat cu toate kitsch-urile astea, nu?
— Este exact cantitatea corectă de kitsch, i-am răspuns.
Pe la prânz au început să vină invitații.
Mihai a intrat primul, cu o geantă frigorifică aruncată pe umăr. Ioana venea în urma lui, ținând o tavă uriașă cu fructe. De îndată ce m-a văzut, a venit direct la mine și m-a îmbrățișat înainte să apuc să spun bun venit.
— Andreea, stai jos. Vorbesc serios, mi-a șoptit. Dă-mi-o pe Ilinca și du-te să mănânci ceva care nu vine din pachetul de biscuiți al copilului.
Am râs surprinsă.
— Ești sigură?
— Dă-mi copilul.
Nici nu a așteptat răspunsul. A luat-o pe Ilinca cu grijă din brațele mele.
Eu am mâncat în picioare un ou umplut cu viteza și demnitatea unui raton care tocmai a găsit ceva bun.
Pe la două după-amiaza am reușit, în sfârșit, să urc la etaj.
Am scos din dulap singurul costum de baie care încă îmi venea și am stat mult timp cu el în mână înainte să mă schimb.
M-am privit în oglindă.
Mi-am spus că arăt bine.
Nu perfect.
Nu ca înainte.
Dar bine.
Corpul acela făcuse doi copii.
Și merita mai mult respect decât îi acordasem eu în ultimele luni.
Am coborât spre piscină cu bărbia ridicată.
Toți cei care voiau să înoate erau deja în apă.
Mihai stătea în partea puțin adâncă, lângă Radu, cu o bere în mână din care abia băuse. Ioana era pe un șezlong, iar Ilinca dormea liniștită pe pieptul ei.
M-am apropiat.
Atunci Radu a izbucnit într-un râs puternic.
Nu un râs cald.
Nu unul jucăuș.
Un râs urât, grosolan, care m-a făcut să mă opresc.
Mihai a râs și el pentru o clipă, probabil din reflex. Dar imediat ce mi-a văzut fața, și-a coborât ochii spre apă, ca și cum ar fi vrut să se teleporteze oriunde altundeva.
Am rămas nemișcată.
— Ce e atât de amuzant? am întrebat.
Radu și-a șters lacrimile de râs din colțurile ochilor.
— Scuză-mă, scuză-mă, pur și simplu n-am putut să mă abțin! Ioana tocmai a ieșit din apă și… hai, uită-te și tu. E destul de evident că în costum de baie arată mult mai atrăgător decât tine.
Terasa întreagă a amuțit.
S-a auzit doar clinchetul unei furculițe care a căzut pe o farfurie.
Fața Ioanei s-a înăsprit într-o secundă.
Cuvintele lui m-au lovit exact acolo unde știa că sunt cea mai vulnerabilă.
Dar n-am țipat.
N-am plâns.
Nici măcar nu i-am răspuns.
În mintea mea s-a formulat doar un gând simplu și foarte limpede.