Ajunge.
M-am întors, am intrat în casă, am urcat scările și am închis ușa dormitorului.
M-am așezat pe marginea patului și mi-am lipit palmele de gură, încercând să nu scot niciun sunet.
După câteva clipe s-a auzit o bătaie ușoară.
Ioana a intrat și a închis ușa în urma ei.
— Andreea, a spus încet. Trebuie să-ți spun ceva. De săptămâni întregi mi se face rău numai când mă gândesc la situația asta.
— Ioana, te rog. Chiar nu pot acum.
— Ba poți. Și trebuie să afli.
M-am întors spre ea.
S-a așezat lângă mine și și-a scos telefonul.
— Radu îmi scrie de câteva săptămâni, a spus. Îmi trimite fotografii. Mă invită la cafea. Îmi spune că mariajul vostru este „practic terminat”. Nu i-am răspuns niciodată, dar am păstrat fiecare mesaj. Chiar înainte să urc aici i-am spus totul lui Mihai.
Pentru o clipă, am avut impresia că dormitorul se înclină într-o parte.
— Ce?
— De asta am început să vin mai des. De asta te întrebam mereu cum ești. Voiam să-ți spun, dar voiam s-o fac într-un moment potrivit, între noi, nu în fața tuturor. Nu voiam să fiu femeia care îți aruncă viața în aer.
Ioana mi-a întins telefonul.
Am început să citesc.
Și am continuat.
Mesaj după mesaj.
Dintr-odată, fiecare episod ciudat din ultimele luni s-a așezat la locul lui.
Parfumul folosit înaintea meselor în familie.
Insistențele repetate de a o conduce pe Ioana acasă.
Telefonul întors de fiecare dată când mă apropiam.
Șirul nesfârșit de comparații.
„Ioana face asta.”
„Ioana arată așa.”
„Ioana găsește timp.”
„Ioana e frumoasă.”
Ca și cum soțul meu îmi organiza zilnic o audiție în care eu pierdeam, indiferent ce făceam.
Și atunci am înțeles.
Nu fusese niciodată vorba despre corpul meu.
Radu își construia din timp propria poveste.
O poveste comodă, bine aranjată, în care căsnicia noastră se destrăma fiindcă eu mă schimbasem după naștere. În care el putea pleca fără să pară vinovat. În care oboseala, kilogramele și lipsa mea de timp deveneau explicația perfectă pentru alegerile lui.
M-am uitat la Ioana.
— I-ai spus lui Mihai?
— Da.
A făcut o pauză.
— Este de partea noastră.
Mi-a scăpat un râs scurt, ascuțit și lipsit complet de veselie.
— Soțul meu tocmai și-a comparat nevasta de treizeci și cinci de ani cu tine, în costum de baie, la propria lui petrecere de patruzeci de ani.
Ioana n-a spus nimic.
Nici nu era nevoie.
Mi-am șters obrajii cu dosul palmei, m-am ridicat și m-am privit în oglindă.
Apoi m-am întors spre ea.
— Îmi împrumuți telefonul încă un minut?
— Sigur.
Am coborât.
Invitații erau încă lângă piscină și făceau acel lucru pe care îl fac oamenii când au asistat la ceva îngrozitor și nu știu dacă au voie să recunoască.
Vorbeau prea încet.
Se uitau în pahare.
Evitau să se privească unii pe alții.
Am luat microfonul pregătit pentru muzică și discursuri.
Am bătut de două ori cu degetul în el.
Conversațiile s-au stins.
— Prieteni, aș vrea să fac un toast pentru soțul meu, de ziua lui. Așa că vă rog să ascultați cu atenție.
Mai mulți invitați și-au ridicat paharele.
Radu a zâmbit.
Încă era convins că urma să-l laud.
— În ultimele luni, soțul meu a avut grijă să-mi amintească foarte generos că m-am îngrășat. Mi-a spus că ar trebui să semăn mai mult cu Ioana. Mi-a explicat cât de bine dansează, cât este de suplă și cât de frumoasă este. La un moment dat a numit-o, citez, „definiția frumuseții”.
Câteva râsete nervoase au trecut prin curte.
Radu nu mai zâmbea la fel de larg.
— Astăzi, la propria lui petrecere, a decis să anunțe în fața tuturor că Ioana este, evident, mult mai atrăgătoare decât mine în costum de baie. Acum înțeleg, în sfârșit, de ce a fost atât de preocupat de ea.
Am ridicat telefonul Ioanei.
Chipul lui Radu s-a schimbat.
Am citit cu voce tare două dintre mesajele lui scurte.
Apoi am menționat fotografiile în care pozase fără cămașă.
Și mesajul în care îi explica Ioanei că mariajul nostru era „practic terminat”.
Nimeni nu mai râdea.
Nimeni nu mai vorbea.
— Cumnata mea a avut mai multă decență decât a avut soțul meu. Nu i-a răspuns nici măcar o singură dată. A păstrat mesajele și i-a spus totul lui Mihai înainte să vină la mine. Așa că vreau să-i mulțumesc public. În ultimele săptămâni, femeia pe care soțul meu a încercat s-o folosească împotriva mea mi-a fost mai loială decât bărbatul cu care sunt căsătorită.
Mihai și-a pus berea pe masă.
A traversat terasa fără să spună nimic și s-a oprit lângă mine și Ioana.
M-am uitat la Radu.
— La mulți ani pentru cei patruzeci de ani. Sper ca anul acesta să găsești, în sfârșit, lucrul pe care îl cauți de atâta vreme. Dar îți garantez un lucru: la adresa asta nu-l vei mai găsi.
Fața lui s-a făcut roșie.
Pentru prima dată după foarte mult timp, nu avea nicio replică.
Matei s-a apropiat și m-a tras de marginea costumului de baie.
— Mami?
M-am uitat în jos.
— Da, puiule?
— S-a terminat petrecerea? Eu vreau tort.
Și atunci am râs.
Un râs adevărat, de data asta.
M-am dus la masă și i-am tăiat lui Matei prima felie.
Câteva săptămâni mai târziu, treceam din nou prin hol când mi-am văzut reflexia în aceeași oglindă.
Aveam o rochie roșie.
Ruj.
Ilinca stătea sprijinită pe șoldul meu, iar Matei se chinuia să-și încalțe pantofii înainte să ieșim la plimbarea noastră de sâmbătă cu Ioana.
M-am oprit pentru o clipă.
Femeia din oglindă nu arăta exact ca cea de dinaintea copiilor.
Nici nu trebuia.
Și, privind-o atunci, am înțeles ceva ce ar fi trebuit să știu de mult.
Femeia aceea nu fusese niciodată problema.