— Mințiți, a spus Sorina și a intrat în bucătărie.
Și-a pus ambele palme pe blatul de lucru, vizavi de soacră.
— Nu va exista nicio despăgubire uriașă, pentru că acel obiect nici măcar nu este înregistrat cum trebuie. Știți asta foarte bine. Nu vă trebuie un garaj. Ați vrut bani pentru renovarea casei de la țară. Acum o săptămână am văzut întâmplător devizul în geanta dumneavoastră, când m-ați rugat să vă caut telefonul. Acoperiș, verandă nouă, placare exterioară. Totul costa aproape două sute patruzeci de mii. Exact cât era în contul nostru.
În bucătărie s-a lăsat o tăcere grea.
Radu încremenise în prag. Pentru prima dată în acea seară, și-a privit mama cu nesiguranță.
În ochii lui a apărut o umbră de îndoială.
A durat doar o clipă.
Doina a observat-o și a nimicit-o imediat printr-o singură privire rece.
— Și ce dacă? a întrebat ea calm. Chiar dacă o parte din bani va merge la casă, unde este tragedia? Este casa familiei. Poate fi considerată proprietate de familie. Oricum, într-o zi totul va ajunge la Radu. Nu merit și eu să trăiesc decent la bătrânețe? L-am născut, l-am crescut, am investit în el ani de efort și bani. Iar acum, pentru că am nevoie de un acoperiș nou, trebuie să mă umilesc și să cer voie unei venetice?
— Unei venetice? a repetat Sorina.
Vocea îi tremura, dar nu de supărare.
De furie.
— Sunt soția fiului dumneavoastră. Sunt mama nepoților dumneavoastră. Muncesc în două locuri ca familia noastră să poată trăi normal.
— Tu trăiești pe seama mea, Sorina, a intervenit Radu.
A mers până la masă și s-a oprit lângă mama lui, punând mâna pe spătarul scaunului ei.
Gestul acela simplu a arătat definitiv de partea cui se afla.
Ei doi, împotriva ei.
— Mama are dreptate. Tu scoți mereu totul de la mine. Să cumpărăm una, să plătim alta, copiii au nevoie de ceva, tu ai nevoie de altceva. M-am săturat ca tot ce câștig să dispară fără urmă. Mama a propus să păstrăm banii ca să nu-i cheltui. Și ce importanță are dacă este garaj sau acoperiș? Banii rămân în familie. La persoana cea mai în vârstă. La capul familiei.
— Capul familiei? Sorina îl privea aproape îngrozită. Te auzi ce spui? Îți numești mama capul familiei și îi dai banii pe care i-am strâns inclusiv pentru tratamentul fiului tău? Ai uitat deja cum se sufoca Vlad toamna trecută?
— Nu încerca să mă faci să mă simt vinovat! Radu a lovit masa cu pumnul.
Ceașca a sărit pe farfurioară.
— O să-i treacă tusea! Toți copiii se îmbolnăvesc. Dar acoperișul chiar curge. Dacă se distruge casa, nu mai rămâne nimic de moștenit. Tu nu știi să privești înainte. Trăiești ca un consumator. Te interesează să-ți fie comod astăzi. Mama gândește în ani și decenii.
— Ea se gândește numai la dorințele ei! a strigat Sorina. Te manipulează ca pe o jucărie! Ani întregi ți-a spus că soția este dușmanul tău doar ca să aibă acces la banii tăi! Radu, trezește-te! Familia suntem noi doi și copiii! Nu tu și mama ta împotriva tuturor celorlalți!
Doina s-a ridicat încet.
În bucătăria îngustă, trupul ei masiv părea să ocupe tot spațiul rămas.
A privit-o pe Sorina ca pe ceva extrem de neplăcut.
— Ei bine, fiule, acum vezi singur, a spus ea liniștit, adresându-se lui Radu fără să-și desprindă ochii de pe noră. Isterie, țipete, agresivitate, lipsă totală de respect pentru cei mai în vârstă. Te-am avertizat: femeia aceasta nu te merită. Nu înțelege ce înseamnă o familie adevărată, un neam, ajutorul reciproc. Pentru ea, bărbatul este doar o sursă de bani. Cum ai încercat pentru prima dată să-ți impui voința și să iei singur o decizie, și-a arătat imediat adevărata față. Nu are nevoie de tine. Are nevoie de portofelul tău.
— Exact, a aprobat Radu imediat. Tocmai ai confirmat tot ce mi-a spus mama. Nu-ți pasă că ea are probleme cu locuința. Nu-ți pasă că încerc să administrez banii în mod responsabil. Te-ai enervat doar pentru că nu mai poți folosi liber bugetul comun.
Sorina a făcut involuntar un pas înapoi.
Înăuntrul ei s-a instalat brusc golul.
Ca după un incendiu uriaș care trecuse deja și lăsase în urmă doar pământ ars.
Se uita la ei și înțelegea pentru prima dată cu limpezime că acolo nu exista o familie.
Poate că nu existase niciodată.
Existase doar alianța strânsă dintre o femeie dominatoare și fiul ei adult, incapabil să se desprindă emoțional de ea.
Iar Sorina fusese doar persoana care se întâmplase să fie acolo, crezând în mod greșit că putea construi împreună cu el o familie proprie.
— Așadar, acoperișul mamei tale este mai important decât fiii tăi, a spus ea încet, ca și cum ar fi fixat definitiv concluzia. Iar eu sunt materialistă doar pentru că am vrut să-i duc pe copii la mare.
— Ești materialistă pentru că socotești bani care nu-ți aparțin, a răspuns Doina tăios. Banii fiului meu aparțin familiei. Iar tu, după cum te porți, ești doar o persoană temporară în această familie, fiindcă nu ești dispusă să sacrifici nimic pentru viitorul comun. Ar trebui să te bucuri că Radu încă te suportă. Un alt bărbat te-ar fi dat afară de mult și ar fi păstrat copiii la el.