Radu s-a însuflețit imediat.
Susținerea mamei îl alimenta. A dat din cap cu expresia unui om care tocmai auzise un adevăr extraordinar.
— Exact! Mama a trăit și știe cum se administrează banii. Tu nu faci decât să scoți bani de la mine. Ba ai nevoie de încălțăminte, ba copiii au nevoie de haine, ba vrei vacanță, ba mai apare câte ceva. M-am săturat să mă simt ca un bancomat! Vreau și eu să văd rezultatul muncii mele. Vreau ca banii să producă alți bani!
Sorina i-a privit mult timp pe amândoi.
În clipa aceea, mama și fiul păreau izbitor de asemănători.
Aceleași buze strânse.
Aceeași superioritate în privire.
Aceeași siguranță că numai ei știau ce înseamnă o viață corectă.
Doina era mulțumită că își recâștigase controlul asupra fiului și asupra banilor lui. Radu savura sincer sentimentul că, în sfârșit, făcuse un gest „bărbătesc”, deși, în realitate, doar transferase economiile familiei mamei sale.
În dormitor devenise greu de respirat.
Mirosul cafelei se amesteca cu praful ridicat de valiză și cu parfumul dulce al soacrei. Amestecul îi întorcea stomacul pe dos.
Atunci Sorina a înțeles limpede că nu mai avea rost să continue.
Acolo nu puteau funcționa nici argumentele, nici documentele, nici logica.
Mama și fiul își construiseră deja o realitate a lor, în care un garaj trecut pe numele Doinei era mai important decât sănătatea copiilor, iar ascunderea banilor familiei era numită maturitate financiară.
— Deci este vorba despre garaj, a spus Sorina încet. Pe numele mamei tale. Pentru siguranță. Radu, dacă peste o săptămână avem nevoie urgentă de bani? Pentru tratament? Pentru o cheltuială neprevăzută? Pentru o reparație? Ce facem atunci?
— Îi cerem mamei, a mormăit el nemulțumit, ferindu-și din nou privirea. Dacă va fi cu adevărat nevoie, nu ne va refuza. Dar nu pentru un alt moft de-al tău.
— Îi cerem? Sorina a zâmbit fără bucurie. Adică trebuie să cerem înapoi propriii bani? Și să-i demonstrăm mamei tale că situația este suficient de gravă? Îți dai seama că tocmai i-ai dat controlul asupra vieții noastre?
— Nu exagera! a pufnit Doina, ridicându-se din fotoliu.
Și-a aranjat atent sacoul, de parcă se pregătea să încheie o întâlnire de afaceri.
— Nimeni nu vrea să vă controleze viața. Pur și simplu va exista, în sfârșit, disciplină financiară. Și da, va exista control. Unul destul de strict, din moment ce tu nu ești capabilă să administrezi banii în mod rațional. Mai bine mi-ai mulțumi că accept să-mi asum această responsabilitate și să vă urmăresc cheltuielile.
Doina a trecut pe lângă Sorina fără să o privească.
Radu a pornit după ea aproape automat, ca și cum mama lui l-ar fi ținut de o lesă invizibilă.
Sorina a rămas în dormitor, lângă valiza cu hainele pentru o călătorie care nu mai avea să aibă loc.
— Pentru tine sănătatea propriilor fii a devenit doar „consum”? a întrebat ea în urma soțului. Iar toate videoclipurile despre bogăție și succes pe care le urmărești întins pe canapea sunt, probabil, investiții?
Sorina a ieșit pe hol.
Nu mai avea de gând să accepte în tăcere ceea ce i se întâmpla.
Nu plângea.
În locul lacrimilor, înăuntrul ei se aprindea încet o flacără rece și constantă.
Își amintea fiecare tură suplimentară la bibliotecă. Își amintea cum cosea hainele rupte ale copiilor și amâna să cumpere altele noi. Își amintea pastele ieftine pe care le mâncaseră la cină luni întregi, ca să pună deoparte cât mai mulți bani pentru odihna pe care o așteptau.
Radu s-a întors brusc și aproape că a lovit cu umărul cuierul.
Chipul i se schimonosise.
Cuvintele soției îi atinseseră orgoliul uriaș, cultivat cu grijă de mama lui ani la rând.
— Ajunge! a urlat el atât de tare, încât o venă albăstruie i s-a umflat pe gât. Nu te mai preface mereu că ești o victimă nefericită! Te porți ca o întreținută căreia i s-au oprit brusc banii. Eu investesc în viitorul nostru! Garajul este un activ! O proprietate adevărată! Are pereți! Este imobil! Dar marea ce este? Apă și nisip. Te duci, te arzi la soare și te întorci. Gata. Banii dispar. Nicio lichiditate!
— Lichiditate?
Sorina a râs dintr-odată.
Râsul a sunat atât de straniu, încât Radu a amuțit pentru o secundă.
— Ai învățat astăzi încă un cuvânt complicat? Radu, cooperativa aceea urmează să fie demolată în cel mult doi ani, pentru că acolo se va construi un drum. Știe aproape tot cartierul! Mama ta nu are nevoie de niciun garaj. Vrea doar bani pentru renovarea casei ei de la țară. Ai plătit cu banii copiilor tăi pentru o magazie în care vor fi ținute schiuri vechi și borcane cu murături!
Doina se întorsese deja în bucătărie și se așezase la masă.
A pufnit ostentativ fără să se uite înapoi și a început să citească eticheta borcanului de cafea cu o atenție exagerată, de parcă discuția nu o privea.
— Nu o asculta, Radule, a spus ea peste umăr. Este doar invidioasă, pentru că nu a înțeles niciodată cum se fac banii. Demolarea este chiar un avantaj. Vom primi despăgubiri, mult mai mari decât prețul inițial. Am informații de la oameni potriviți. Se poate spune că sunt informații din interior. Nu oricine este capabil să înțeleagă asemenea lucruri, Sorina. Tu te limitezi la compararea prețurilor din supermarket.