— Deci ai anulat călătoria cu soția și copiii tăi doar pentru că mama ta te-a convins că un bărbat adevărat nu cheltuie bani pentru familie, ci îi duce într-o afacere oarecare? Te-a făcut să crezi că economiile noastre trebuie să ajungă la ea „pentru păstrare”, fiindcă eu le-aș risipi? Ai lăsat copiii fără mare pentru încă un moft al mamei tale! Nu ești soț, Radu. Ești doar portofelul mamei tale și băiețelul ei veșnic!
Sorina s-a întors spre el.
Radu se legăna de pe un picior pe altul, asemenea unui elev prins nepregătit, dar convins că mama lui va interveni și îi va explica profesorului de ce nu era vinovat.
A aruncat o privire către Doina, parcă cerându-i ajutor.
Ea a ridicat foarte puțin o sprânceană.
Atât i-a fost de ajuns.
— Închide-ți gura! a izbucnit Radu, îndreptându-și spatele. Fac exact ceea ce fac oamenii normali și inteligenți! Banii trebuie înmulțiți, nu cheltuiți! Înțelege odată: banii sunt energie. Dacă îi dăm hotelului și companiei aeriene, peste o săptămână nu mai rămâne nimic. Dacă investim capitalul, va produce și mai mulți bani. Există dobândă compusă, capitalizare și alte lucruri despre care nu ai habar. Tu vrei doar să cheltuiești.
— Eu înțeleg că băieții noștri tușesc de două luni și nu reușesc să scape de problema asta, a răspuns Sorina cu glas rece. Și mai înțeleg că nu ești niciun mare magnat, Radu. Ești un simplu angajat de nivel mediu, care tocmai a dat singurii bani ai familiei mamei lui. Așadar, unde au ajuns exact? Ce este această afacere misterioasă? Acțiuni? Obligațiuni? Criptomonede?
Doina a lăsat demonstrativ ceașca pe farfurioară. Porțelanul a sunat ascuțit.
— Of, Sorina, de ce să-ți încarci mintea cu lucruri pe care oricum nu le pricepi? a spus ea, schițând un zâmbet.
Zâmbetul îi atingea doar buzele. Ochii îi rămăseseră reci.
— Este vorba despre un garaj. Într-un loc foarte bun, nu departe de casa mea. Președintele cooperativei este un om pe care îl cunosc de mulți ani. Mi-a spus că până la toamnă prețurile s-ar putea dubla. Acum cumpărăm cât încă este accesibil. Mai târziu, garajul poate fi închiriat sau vândut mult mai scump. Asta înseamnă strategie. Garajul este proprietate. Cărămidă, beton, pereți. Bronzul de pe pielea ta, în schimb, dispare în câteva zile.
Sorina a rămas câteva secunde fără cuvinte. Nu-i venea să creadă că auzise bine.
— Un garaj? a repetat ea. Ați luat două sute cincizeci de mii, bani puși deoparte pentru vacanță și pentru sănătatea nepoților dumneavoastră, ca să cumpărați un garaj lângă casa dumneavoastră? Și pe numele cui va fi trecut acest minunat „activ”?
— Bineînțeles, pe numele meu, a răspuns Doina calm, fără să înțeleagă de ce întrebarea putea părea ciudată. Radu trece printr-o perioadă complicată la serviciu. Dacă apar concedieri, datorii sau alte probleme, de ce să punem proprietatea în pericol? La mine va fi în siguranță. Sunt mama lui. Totul se face pentru el și pentru nepoți. Cândva nu voi mai fi și toate vor rămâne oricum lor. Până atunci, proprietatea trebuie protejată. Inclusiv de mâini străine și lacome.
Ultimele cuvinte le-a rostit privind în mod evident mâinile îngrijite ale Sorinei.
— Cu alte cuvinte, a spus Sorina, apropiindu-se de soț, ai transferat banii comuni, strânși în timpul căsătoriei, pentru cumpărarea unei proprietăți care va aparține mamei tale? Îți dai seama că, în acte, pur și simplu i-ai făcut cadou două sute cincizeci de mii? Familia noastră a rămas fără bani și fără vacanță!
Radu s-a smucit, de parcă primise o palmă.
Fața i s-a colorat din nou.
Îi era clar că ceva nu era în regulă, însă să recunoască faptul că soția avea dreptate, mai ales în fața mamei, era imposibil pentru el.
A făcut ceea ce făcea de fiecare dată când se simțea încolțit: a atacat.
— Nu-mi mai număra banii! a strigat el, strângând pumnii. Eu i-am câștigat! Muncesc de dimineață până seara! Nu am dreptul să fac ce vreau cu banii pe care i-am obținut? Acum trebuie să-ți cer voie pentru fiecare mie? Mama are perfectă dreptate. Garajul rămâne. Este proprietate. Vacanța ta dispare după o săptămână, de parcă nici n-ar fi existat. Ești egoistă. Te interesează doar să stai pe un șezlong, nu viitorul familiei!
— Banii tăi? Vocea Sorinei devenise neobișnuit de joasă. Faptul că eu lucrez cu normă suplimentară nu contează? Că port aceeași geacă de iarnă de trei ani, în timp ce tu îți schimbi telefonul în mod regulat, nu contează? Am hotărât împreună. Am economisit împreună. Erau banii familiei.
— Ce ai fi putut tu să pui deoparte? a intervenit Doina, fluturând disprețuitor mâna. Mărunțișul tău de bibliotecă? Nu mă face să râd. Într-o familie normală, bărbatul este principalul întreținător. Iar bărbatul a decis că nu este momentul pentru petreceri și cheltuieli. O soție rezonabilă ar fi tăcut, și-ar fi susținut soțul și l-ar fi lăudat pentru spiritul lui gospodăresc. Tu faci scandal ca o precupeață. Rușine, Sorina. Este rușinos să fii atât de materialistă. La vârsta ta eu îi spălam soțului hainele de mână și nu-i spuneam niciodată ceva împotrivă când ducea o parte din salariu la economii.