— Mai întâi vă așezăm confortabil, apoi discutăm despre restul.
Mi-am strâns cartea și geanta. Victor s-a ridicat și a eliberat culoarul.
— Am auzit-o cerându-i de mai multe ori să-și retragă piciorul, i-a spus el însoțitoarei.
— Vă mulțumesc, am răspuns eu, surprinsă că alesese să intervină.
Victor a dat din cap.
— Și eu ar fi trebuit să spun ceva mult mai devreme.
Însoțitoarea m-a condus la scaunul liber și s-a asigurat că geanta încăpea sub scaunul din față.
M-am așezat și mi-am întins picioarele.
Nimic nu mă mai apăsa.
— Doriți să vă aduc apă? m-a întrebat ea.
— V-aș fi foarte recunoscătoare.
Femeia abia apucase să se îndepărteze când Radu s-a întors de la toaletă.
Ajuns la rândul nostru, s-a uitat lung la locul gol de lângă hublou, apoi m-a zărit două rânduri mai în spate.
— Ce naiba ați făcut?!
Pasagerii din jur s-au întors spre el.
Am reușit să-mi păstrez glasul calm.
— Am cerut să fiu mutată. Era un loc liber în avion.
— Ați făcut asta pe la spatele meu?
— Nu sunt obligată să discut cu dumneavoastră unde aleg să stau.
Înainte să apuce să răspundă, însoțitoarea s-a întors.
— Domnule, vă rog să vorbiți mai încet și să reveniți la locul dumneavoastră.
— S-a plâns de mine? Nici măcar nu mi-a spus că o deranjează ceva!
— V-am cerut de mai multe ori să vă retrageți piciorul, i-am amintit.
— Exagerați totul. — S-a întors către însoțitoare. — Dumneavoastră ați întrebat-o mai devreme dacă este bine. A răspuns singură că nu are nicio problemă.
Femeia s-a uitat la mine.
— Doamnă?
Pentru câteva secunde mi-am dorit să dispar.
Aș fi putut spune că fusese o neînțelegere. Radu s-ar fi întors pe scaun, ceilalți pasageri și-ar fi văzut de treabă, iar cabina ar fi redevenit liniștită.
Dar aproape patru ore îmi cheltuisem deja evitând tocmai această conversație.
— Da, am recunoscut. Atunci am spus că totul era în regulă.
Radu și-a încrucișat brațele, mulțumit.
— Vedeți?
Am continuat, adresându-mă însoțitoarei:
— Am răspuns așa pentru că nu voiam să fac o scenă. În realitate, mă simțeam rău și mă durea piciorul. Până atunci îi cerusem deja de câteva ori să nu-mi mai ocupe spațiul.
Radu a clătinat din cap.
— Nu s-a întâmplat deloc așa.
— Ba exact așa s-a întâmplat.
Vorbeam mai încet decât el, dar nu mi-am ferit privirea.
Înainte ca vecinul meu să poată protesta din nou, Victor a intervenit:
— Doamna i-a cerut într-adevăr să se retragă.
Ne-am întors amândoi spre el.
Bărbatul în vârstă ținea încă deschisă cartea.
— Am auzit-o nu o singură dată.
Radu s-a încruntat.
— Nu vă amestecați în lucruri care nu vă privesc.
Victor l-a privit liniștit.
— Am stat lângă voi tot timpul.
I-am zâmbit recunoscătoare, apoi m-am întors către însoțitoarea de bord.
— Nu vreau privilegii și nici un tratament special. Voiam doar să pot sta normal pe locul pentru care am plătit.
Ea a dat din cap.
— Puteți rămâne pe noul loc până la sfârșitul zborului. Dacă doriți să depuneți o sesizare oficială, după aterizare vă puteți adresa biroului de relații cu pasagerii.
Radu a pufnit iritat, dar femeia nu s-a lăsat intimidată.
— Domnule, v-am cerut deja de două ori să reveniți la locul dumneavoastră. Nu mă obligați să repet.
El s-a uitat la pasagerii care urmăreau scena, apoi s-a așezat.
Am deschis iar cartea, deși mâinile îmi tremurau ușor.
Pentru prima dată reușisem să spun adevărul fără să-l învelesc în scuze.
În următoarea jumătate de oră m-am bucurat că mă puteam mișca liber.
Coapsa încă mă durea puțin, dar am reușit să citesc două capitole și să mănânc punguța de covrigei pe care o păstrasem pentru mai târziu.
Apoi Radu a apărut lângă rândul meu.
— Ascultați, Elena, îmi pare rău dacă v-am făcut să vă simțiți inconfortabil.
— Bine.
S-a uitat repede către însoțitoarea de bord.
— Deci conflictul s-a încheiat? Nu mi-aș dori să apară o plângere oficială din cauza acestei situații.
Am închis cartea.
— Încă nu am hotărât dacă voi depune una.
Chipul i s-a întărit.
— Călătoresc mereu în interes de serviciu. Nu am nevoie de o sesizare trecută pe numele meu din cauza unui scaun îngust de avion.
— Atunci ar fi trebuit să mă ascultați când v-am cerut să vă retrageți piciorul.
Radu și-a frecat fruntea.
— Chiar vreți să-mi creați probleme pentru un fleac?
— Dumneavoastră ați decis singur că aveți dreptul să-mi folosiți spațiul.
S-a întors, apoi a vorbit mai încet:
— Promiteți-mi măcar că nu veți face nicio plângere.
L-am privit direct în ochi.
— Nu vă pot face această promisiune.
— Incredibil, a mormăit el și a plecat.
Am redeschis cartea.
În toată conversația, nu mă întrebase nici măcar o dată dacă încetase să mă doară coapsa.
Singura lui grijă era să nu-i fie afectată reputația.
După aterizare, m-am oprit înainte de ieșirea spre terminal, ținând telefonul în mână. Undeva, în față, mă așteptau Mariana și Ioana, iar mai mult decât orice îmi doream să le văd cât mai repede.
Totuși, mi-am amintit cât de insistent îmi ceruse Radu să-i apăr numele bun.
Așa că m-am îndreptat spre biroul de relații cu pasagerii.
— Scuzați-mă, aș vrea să semnalez un incident petrecut pe zborul care tocmai a aterizat.