Angajata m-a ascultat cu atenție și mi-a explicat cum să completez o sesizare în scris.
— Nu solicit despăgubiri, am precizat. Vreau doar ca cele întâmplate să fie consemnate oficial.
După ce i-am mulțumit, am deschis formularul.
Am trecut numărul zborului și am descris în detaliu ce se întâmplase, menționând separat ajutorul oferit de însoțitoarea de bord atunci când m-am mutat.
Apoi am recitit totul, am verificat datele și am apăsat butonul de trimitere.
Pentru prima dată nu am încercat să îndulcesc adevărul doar pentru ca altcuiva să-i fie mai ușor.
Mi-am luat bagajul și mi-am sunat fiica.
— Vin spre voi.
— Ioana nu doarme și se uită întruna în jur. Probabil te caută.
— Spune-i că bunica ajunge imediat.
Mariana mă aștepta lângă zona de sosiri. Alături de ea se afla scoica în care era Ioana.
Fiica mea m-a îmbrățișat strâns, apoi s-a desprins și m-a privit atent.
— Mamă, pari foarte obosită. Ce s-a întâmplat?
— Un bărbat a hotărât că, odată cu biletul lui, a primit și jumătate din scaunul meu.
— Ce?!
— Îți povestesc mai târziu. Important este că am reușit să mă mut. Iar după aterizare am depus o sesizare.
Mariana a clătinat din cap.
— Mă bucur că ai reușit să te aperi.
— Și eu. Acum arată-mi nepoata pentru care am străbătut tot drumul acesta.
Fiica mea a zâmbit și s-a aplecat spre scoică.
— Cineva te așteaptă de ceva vreme.
Când Mariana mi-a dat-o pe Ioana în brațe, toate gândurile despre Radu au dispărut pe loc.
Nepoata mea era chiar mai mică decât mi-o imaginasem. Avea obrajii rotunzi, iar o mânuță delicată se odihnea deasupra păturicii.
— Bună, Ioana. Eu sunt bunica ta.
Fetița a deschis ochii și m-a privit cu atenție.
Mariana a râs.
— Se pare că te studiază.
— Să nu se grăbească. Am așteptat întâlnirea asta luni întregi.
Ioana și-a desfăcut degetele și l-a prins pe unul dintre ale mele.
Mi s-au umplut ochii de lacrimi.
Ștefan ar fi trebuit să fie lângă noi.
Cândva, îmi spusese cu toată convingerea că îi va învăța pe viitorii lui nepoți să pregătească prăjiturele cu lămâie.
— Mai întâi trebuie să le crească dinții, îi răspunsesem.
— Atunci voi exersa până când vor fi destul de mari.
Ar fi iubit-o nespus pe această fetiță.
Mariana și-a așezat palma pe umărul meu.
— Mi-aș dori atât de mult ca tata să o poată vedea.
— Și eu, draga mea.
Am găsit o bancă liberă. M-am așezat și am lipit-o cu grijă pe Ioana de piept.
Mariana s-a așezat lângă mine.
— Mamă, te mai doare coapsa?
— Puțin. Când stau liniștită, e mai bine.
— Vrei să iau eu copilul?
— Nici să nu te gândești!
Fiica mea a râs și m-a cuprins de umeri.
— Sunt atât de fericită că ai venit.
Am sărutat-o pe Ioana pe frunte.
— Nu aș fi ratat întâlnirea asta pentru nimic în lume.
Ore întregi încercasem să găsesc o poziție cât de cât suportabilă lângă un om convins că nu era dator să respecte tot spațiul pentru care plătisem.
Acum însă fiica mea stătea lângă mine, iar în brațele mele dormea liniștită nepoata pe care o așteptasem atât de mult.
Mariana s-a uitat la ceas.
— Mergem acasă?
Mi-am coborât privirea spre Ioana.
— Mai putem rămâne un minut? Aș vrea să o mai țin puțin în brațe.
Fiica mea a zâmbit.
— Avem toată ziua înainte, mamă.
Și-a sprijinit capul pe umărul meu, iar Ioana s-a cuibărit mai bine la pieptul meu.
Pentru prima dată după foarte mult timp, nimeni nu se aștepta să renunț la locul meu.