Și totuși, acum nu eram în stare să conving un bărbat adult să-și retragă genunchiul de pe jumătatea mea de scaun.
Când însoțitoarea de bord a venit cu băuturile, am cerut o limonadă cu ghimbir.
Apoi am încercat să cobor măsuța.
Cotul lui Radu împiedica deschiderea ei.
— Scuzați-mă, trebuie să pun paharul aici.
El aproape că nu s-a mișcat.
— Radu, ați putea să-mi lăsați puțin loc?
A oftat apăsat.
— Vorbiți serios?
— Vreau să folosesc măsuța.
— Voi, femeile, transformați orice fleac într-o problemă.
Am rămas privind tăcută spre el.
— Dorința de a coborî măsuța nu prea poate fi numită o problemă serioasă.
— Atunci nu vă mai purtați de parcă ar fi o catastrofă.
Aș fi vrut să-i răspund, dar însoțitoarea stătea încă lângă noi, cu paharul în mână.
I-am mulțumit și am ținut băutura până când Radu și-a retras, în cele din urmă, cotul.
Ștefan ar fi râs cu poftă dacă m-ar fi văzut încercând să rezolv atât de delicat situația.
Odată, într-un supermarket, atinsesem din greșeală un cărucior lăsat în mijlocul culoarului și îi spusesem automat: „Îmi pare rău.”
— Elena, draga mea, căruciorul nu are sentimente, îmi spusese soțul meu.
— Dar dacă l-am speriat?
După aceea, până la sfârșitul cumpărăturilor, Ștefan își ceruse în mod intenționat scuze în fața fiecărui raft de care se apropia.
Amintirea lui m-a făcut să zâmbesc.
Chiar atunci, Radu și-a desfăcut din nou picioarele, ocupând și mai mult loc.
M-am uitat la ceas.
Nici măcar jumătate din zbor nu trecuse.
După un timp, însoțitoarea de bord s-a întors să strângă paharele goale. Când a ajuns în dreptul rândului nostru, s-a oprit.
— Doamnă, sunteți sigură că vă simțiți bine?
M-am uitat la Radu.
El își scosese o cască și mă urmărea cu atenție.
Era suficient să-i spun adevărul. O membră a echipajului stătea chiar lângă mine și mă întrebase direct dacă aveam o problemă.
Dar eu am zâmbit, ca de obicei.
— Da, mulțumesc. Totul este în regulă.
Însoțitoarea a dat din cap și și-a continuat drumul.
Radu și-a pus casca la loc.
Genunchiul lui s-a lipit din nou de al meu.
M-am certat în gând.
De ce nu-i spusesem ce se întâmpla?
Pentru că oamenii din jur se uitau. Pentru că detestam scenele în public.
Pentru că încă speram că, la un moment dat, Radu își va da singur seama cât de egoist se purta.
Mi-am coborât ochii spre carte.
Recitisem aceeași pagină de patru ori și nu reținusem nici măcar o propoziție.
Atunci mi-am scos telefonul și am deschis din nou fotografia Ioanei.
Mariana îmi trimisese încă o imagine. Nepoata mea purta o căciuliță tricotată care îi era vădit prea mare.
Am zâmbit fără să vreau.
Voiam să cobor din avion fericită, nu să mă târăsc prin aeroport după ore întregi petrecute într-o poziție chinuitoare.
M-am uitat la piciorul vecinului.
— Radu, vă rog pentru ultima dată: rămâneți pe partea dumneavoastră.
Și-a scos căștile.
— Doamnă, am mai discutat asta.
— Dar după discuție nu s-a schimbat nimic.
— Sunt înalt. Ce vreți să fac?
— Pentru început, retrageți-vă genunchiul.
A râs și s-a întors în cealaltă parte.
Am apăsat butonul pentru chemarea unui membru al echipajului.
Când Radu a observat semnalul aprins, aproape că mi-am dorit să anulez apelul.
Degetul mi-a rămas suspendat deasupra butonului.
De data aceasta însă am lăsat lucrurile așa.
Înainte ca însoțitoarea să ajungă la rândul nostru, vecinul și-a tras totuși piciorul.
— Acum sunteți mulțumită?
Când femeia a venit, am rugat-o să-mi aducă apă. Încă nu aveam curajul să vorbesc despre conflict cât timp Radu asculta fiecare cuvânt.
Am băut jumătate din pahar și m-am înfuriat pe mine pentru că făceam iar un pas înapoi.
Câteva minute mai târziu, coapsa lui era din nou lipită de a mea.
La aproximativ patru ore de la începutul zborului, Radu și-a scos căștile și și-a desfăcut centura.
— Trebuie să merg la toaletă.
Victor s-a ridicat ca să-i permită să iasă în culoar.
L-am urmărit cu privirea, apoi mi-am întins încet piciorul amorțit.
— Dumnezeule, ce ușurare!
Diferența s-a simțit imediat.
Pentru prima dată după câteva ore, ambele genunchi îmi erau îndreptate înainte. Îmi puteam desprinde umărul de peretele avionului și mă puteam mișca normal.
M-am uitat la scaunul gol din mijloc.
Și mi-am amintit ce spusese Radu:
„Dacă nu folosiți locul, ce vă pasă?”
Ei bine, să folosească orice spațiu liber dorea.
Dar jumătatea mea nu avea să mai fie la dispoziția lui.
Am observat-o pe însoțitoarea de bord și am ridicat mâna.
— Aș putea să mă mut pe alt loc?
— S-a întâmplat ceva, doamnă?
— Vecinul meu intră mereu pe partea mea. I-am cerut de mai multe ori să se retragă, dar nu m-a ascultat. Din cauza poziției incomode, mă doare coapsa.
Femeia s-a uitat spre locul gol al lui Radu.
— Unde este acum domnul?
— La toaletă. Am vrut să vă cer ajutorul cât timp pot ieși în culoar fără să izbucnească o nouă ceartă.
— Îmi pare rău că ați îndurat atât de mult. Sunt două rânduri mai în spate un loc liber lângă culoar. Ați dori să vă mutați acolo?
— Da, vă rog. Și ar fi trebuit să vă spun mai devreme, când m-ați întrebat dacă sunt bine.