Brațele lui Andrei căzură pe lângă corp. Obrajii i se înroșiră din nou, dar de data aceasta nu din cauza palmei.
— Ai știut tot timpul?
— Știau mulți. Vecinii, cunoscuții. Aproape toți, în afară de tine. Când Popescu a murit, mama ta a plâns trei zile. Nu în fața ta, ci în fața mea. Eu am consolat-o, pentru că n-am avut curajul să plec mai devreme. Elena nu este obligată să repete alegerea mea. Nu te voi lăsa să te porți cu ea așa cum mama ta s-a purtat cu mine.
Victor, care până atunci nu spusese nimic, interveni:
— Andrei, îl cunosc pe tatăl tău de peste treizeci de ani. Acum ar fi mai bine să încetezi să cauți vinovați și să te uiți sincer la propriile fapte.
Andrei își plimbă privirea de la tatăl său la Elena și apoi spre actele de pe masă. Nu găsea niciun răspuns. Scuzele cu care se obișnuise nu-l mai puteau salva.
— Documentele acestea dovedesc că apartamentul este al meu, spuse Elena, punând palma pe dosar. Mircea a adus o copie legalizată a contractului de donație. Și mașina pe care o conduci este trecută pe numele meu. Ia-ți hainele și lucrurile personale. Nu vei mai locui aici.
— Mă dai afară din casa mea?
— Nu mai vreau să trăiesc cu un om care nu mă respectă.
O săptămână mai târziu, Elena se afla din nou în bucătărie și își amesteca zahărul în ceai: două rotiri spre dreapta, două spre stânga. De data aceasta mișcările îi erau liniștite, fără urmă de neliniște.
Telefonul sună. Pe ecran apăru numele Ioanei.
— Elena, poți vorbi?
— Da. Ce s-a întâmplat?
— Cristina Lupu a scris ieri pe rețelele sociale că a avut o relație cu un bărbat căsătorit. Nu i-a spus numele, dar vecinii au înțeles imediat. Dan a depus actele pentru divorț.
— Am auzit. M-a sunat ieri. Deocamdată s-a mutat cu băiatul la părinții lui.
— Andrei unde este?
— La mama lui. De acum, Valentina se poate ocupa de el cât dorește.
Ioana tăcu o clipă.
— Tu cum reziști?
— Mai bine decât credeam. Pentru prima dată după șase luni dorm fără teamă. Nu mai verific cui îi scrie. Nu mai caut miros de parfum străin pe hainele lui. Nu mai inventez explicații pentru întârzierile sale. Pur și simplu trăiesc.
— A mai trecut Mircea pe la tine?
— Ieri mi-a adus o bibliotecă și a montat-o singur. Are șaizeci și doi de ani, dar se descurcă mai bine cu uneltele decât mulți tineri. A prins totul bine, a îndreptat rafturile, apoi am băut ceai. Mi-a spus: „Elena, ai reușit să faci ceea ce eu n-am fost în stare odată. Îți mulțumesc”.
— Este un om bun.
— Foarte bun. Păcat că Andrei n-a învățat de la el lucrul cel mai important.
Soneria se auzi. Elena merse să deschidă fără să închidă apelul cu Ioana.
În prag se afla Dan Lupu. Era înalt, reținut și ținea o mapă în mâini.
— Elena, îmi pare rău că am venit fără să sun. Am adus copiile documentelor despre care m-ați întrebat.
— Intrați, Dan.
El își scoase pantofii, trecu în bucătărie și așeză mapa pe masă.
— Aici este corespondența dintre Andrei și Cristina, din aplicația de mesagerie de la serviciu. Ea nu a șters nimic. Probabil a vrut să păstreze conversațiile pentru orice eventualitate. Am găsit mesajele când mi-am luat lucrurile. Ar trebui să le vedeți.
— Ce scrie acolo?
— Andrei discuta cu Cristina cum să treacă apartamentul dumneavoastră pe numele lui printr-un contract fictiv. Spunea că are un cunoscut care îl poate ajuta cu actele. Mesajele sunt de acum trei săptămâni.
Elena deschise mapa. Citi prima pagină, apoi pe a doua și pe a treia.
— Ioana, mai ești la telefon? întrebă ea.
— Da. Ce ai găsit?
— Andrei voia să-mi ia apartamentul. Am trăit șapte ani împreună, iar el discuta asta cu amanta lui. În timp ce eu îi spălam cămășile și ne pregăteam micul dejun.
— Ai dovezi?
— Corespondența este chiar în fața mea.
Dan se așeză vizavi de Elena.
— Mai este ceva. Ieri m-a sunat Valentina. M-a rugat să nu divorțez de Cristina. Mi-a spus că totul este „o neînțelegere obișnuită”, că ea este „o mamă bună” și că ar trebui să uit ce s-a întâmplat.
— V-a sunat chiar și pe dumneavoastră?
— Da. Când am refuzat, m-a acuzat că distrug o familie. Mi-a spus să mă gândesc la copil. Apoi a adăugat că bărbații „au trăit mereu așa și vor continua să trăiască la fel”.
Elena închise mapa.
— După propria ei poveste de infidelitate, îi învață pe alții cum să apere valorile familiei. Nici nu știu ce să spun.
— Nici eu n-am știut ce să răspund, recunoscu Dan.
Se priviră și zâmbiră fără voie. Nu era nimic vesel în ceea ce se întâmpla, însă amândoi înțelegeau prea bine situația celuilalt.
— Voi arăta mesajele unui avocat, spuse Elena. Dacă Andrei chiar intenționa să obțină apartamentul prin înșelăciune, un specialist trebuie să afle. Să-mi explice ce pot face.
Telefonul fix sună. Elena ridică receptorul.
— Elena, bună. Sunt Victor, prietenul lui Mircea. Andrei a trecut de curând pe la tatăl lui. A țipat și i-a cerut lui Mircea să te „pună la punct”. Pentru prima dată, Mircea l-a dat afară din casă. I-a spus că nu mai discută cu el până când nu învață să răspundă pentru propriile fapte. Andrei a plecat. Nu știu unde s-a dus.