Dimineața de după petrecerea de nuntă era încărcată de mirosul florilor proaspăt tăiate, al parfumului scump și al cafelei care se răcise deja. Razele soarelui treceau prin draperiile groase ale camerei de hotel și se întindeau pe podea și pe pereți în dungi aurii. Voalul scos cu o zi înainte fusese aruncat peste un scaun, iar valizele zăceau în apropiere, împachetate doar pe jumătate.
Ana se așeză pe marginea patului și îl privi fără să spună nimic pe Dumitru. El încă dormea, iar chipul lui era atât de liniștit, încât aproape că părea imposibil să existe vreo problemă. În câteva ore trebuiau să plece în călătoria despre care vorbiseră și la care visaseră luni întregi.
Deodată, telefonul de pe noptieră începu să vibreze.
Ana îl ridică repede, ca să nu-și trezească soțul. Pe ecran apărea un număr necunoscut, din același oraș.
— Alo? răspunse ea în șoaptă, ieșind pe balcon.
— Ana, bună dimineața. Vă sun de la serviciul central de stare civilă, unde ieri a fost înregistrată căsătoria dumneavoastră, spuse o femeie cu o voce oficială. Trebuie să ne întâlnim de urgență în legătură cu actele de înregistrare.
Inima Anei se strânse.
— Ce s-a întâmplat?
— În timpul verificării informațiilor a fost identificată o neconcordanță serioasă în registrele oficiale. Este necesar să veniți personal, cât mai repede.
— Dar plecăm astăzi. Nu se poate rezolva mai târziu?
— Din păcate, nu. Și mai am o rugăminte. Vă rog să veniți fără Dumitru. Nu-i spuneți încă despre această discuție.
Ultimele cuvinte îi dădură un fior rece.
— De ce?
— Veți primi toate explicațiile la fața locului.
Convorbirea se încheie.
Pentru câteva clipe, Ana rămase nemișcată, încercând să înțeleagă ce auzise. Cu cât relua mai mult în minte cuvintele funcționarei, cu atât neliniștea dinăuntrul ei creștea.
Când se întoarse în cameră, Dumitru era deja treaz.
— Bună dimineața, soția mea, îi zâmbi el.
Cuvântul acela, care până atunci îi adusese fericire, o apăsă acum și mai tare.
— Trebuie să ies puțin, spuse ea, străduindu-se să-și păstreze vocea calmă. A apărut o problemă urgentă la serviciu. Conducerea vrea să semnez câteva documente.
— Astăzi? Chiar imediat după nuntă?
— Da. Mi-au spus că nu va dura mult.
— Atunci vin cu tine.
— Nu este nevoie. Rezolv repede și mă întorc.
După un timp, taxiul opri în fața clădirii pe care Ana o cunoștea atât de bine.
Cu numai o zi înainte intrase acolo în acorduri de muzică, înconjurată de zâmbete, urări și felicitări.
Acum trecu pe la intrarea pentru personal, cu o neliniște aproape fizică strângându-i pieptul.
Coridoarele erau aproape pustii.
În camera cu numărul doisprezece o aștepta o femeie de vârstă mijlocie, care ținea în mâini o mapă plină cu documente.
— Poftiți, luați loc, spuse ea. Mă numesc Natalia.
Ana se așeză în fața ei.
— Spuneți-mi ce se întâmplă.
Funcționara tăcu câteva secunde. Apoi deschise mapa.
— După înregistrarea unei căsătorii, datele sunt verificate automat în mai multe baze oficiale.
— Și ce ați găsit?
— În timpul verificării s-a constatat că, în cazul soțului dumneavoastră, există încă o înregistrare valabilă a unei căsătorii anterioare.
Ana nu înțelese imediat sensul cuvintelor.
— Poftim?
— Potrivit informațiilor primite în această dimineață, Dumitru figurează oficial ca fiind căsătorit cu o altă femeie.
Camera păru că se clatină în jurul ei.
— Nu se poate.
Natalia îi întinse o copie a documentului.
— Și noi am sperat că este vorba despre o eroare. Din acest motiv v-am rugat să veniți personal.
Ana privi pagina și nu reuși să creadă ceea ce vedea.
Data înregistrării.
Numele soțului ei.
Numele celeilalte femei.
Totul părea perfect oficial.
— Poate fi o defecțiune a sistemului?
— Am verificat mai întâi această posibilitate. Din păcate, informațiile sunt confirmate de mai multe registre.
— Dar Dumitru mi-a spus că nu a mai fost căsătorit niciodată.
— În acest caz, fie nu știe despre problema existentă, fie a ales să v-o ascundă.
Cuvintele acelea îi pătrunseră în suflet ca o lamă.
După ce ieși din birou, Ana rămase mult timp în mașină, incapabilă să se întoarcă la hotel.
Gândurile i se amestecau fără ordine.
Una câte una, îi reveneau în minte lucruri cărora până atunci nu le acordase importanță.
Telefoanele ciudate.
Refuzul lui de a vorbi despre trecut.
Așa-zisele deplasări de serviciu, despre care oferea mereu explicații neclare.
Detaliile care înainte păreau întâmplătoare se legau acum într-un tablou neliniștitor.
Abia după o oră se hotărî să se întoarcă.
Dumitru o întâmpină pe coridor.
— Unde ai fost? Am început să-mi fac griji.
Ana îl privi atent.
Chipul lui era la fel de liniștit ca în dimineața aceea.
Părea că nimic nu se schimbase.
— Trebuie să vorbim.
Zâmbetul îi dispăru.
— Ce s-a întâmplat?
— Nu am fost la serviciu.
Corpul lui se încordă ușor.
Aproape imperceptibil.
Dar Ana observă.
— Atunci unde ai fost?
— La starea civilă.
Câteva secunde se scurseră cu o lentoare dureroasă.
— De ce?
— Mi s-a spus că ai încă o căsătorie valabilă.
Dumitru păli.
Reacția lui îi răspunse Anei mai clar decât ar fi făcut-o orice explicație.