— Andrei, ar fi bine să stai jos înainte să-ți spun ce știu. N-o să-ți placă. Acum aproape șase luni s-a descoperit o scurgere de informații dintr-o secțiune cu acces restricționat a arhivei municipale. Vorbim despre dosare vechi de proprietate, planuri urbanistice, hărți ale rețelelor de utilități și acte privind anumite terenuri. Anchetatorii cred că informațiile sunt folosite într-o schemă mare de fraudă, prin care terenurile sunt revândute ilegal. În spatele operațiunii sunt intermediari cu legături în lumea interlopă.
Andrei nu a răspuns.
Pentru câteva clipe nici măcar nu a putut.
Mihai a continuat:
— Am încercat să aflăm cine putea avea acces la documentele respective. Sunt numai cinci angajați. Ioana se numără printre ei.
Genunchii lui Andrei au slăbit.
— Ioana n-ar face așa ceva de bunăvoie, a spus el aproape șoptit. Nu e infractoare. E doar o angajată a bibliotecii.
— O angajată care are acces la documente adunate în ultimii cincizeci de ani, l-a corectat Mihai. Dar nu spun că îi ajută de bunăvoie. Poate fi șantajată. Poate au amenințat pe cineva apropiat. Ai spus că mâine trebuie să predea un stick lângă fântână?
— Da. La douăsprezece.
Tonul lui Mihai s-a schimbat imediat.
— Atunci ascultă-mă foarte atent. Nu te amesteca. De aici înainte este treaba noastră. Dacă oamenii aceia au într-adevăr legături cu grupări infracționale, situația poate deveni periculoasă foarte repede. Dă-mi adresa clădirii în care s-au întâlnit. Punem supraveghere. Tu mergi acasă și te porți ca și cum n-ai fi văzut nimic.
— Să mă prefac?
— Exact. Dacă Ioana își dă seama că ai aflat ceva, există riscul să observe și cei care o urmăresc. În momentul acela, viața ei poate fi în pericol.
Andrei a înghițit greu.
Să se întoarcă acasă, să-și privească soția în ochi și să se comporte normal?
Să pretindă că nu știe nimic despre amenințarea care plutea deasupra familiei lor?
Părea imposibil.
Totuși, înțelegea că o intervenție nechibzuită putea să-i facă mai mult rău Ioanei decât bine.
— Bine, a spus în cele din urmă. Fac ce-mi spui. Dar dacă pățește ceva, n-o să mă iert niciodată.
— N-o să pățească nimic dacă respecți instrucțiunile. O să chem echipa operativă. Mâine pregătim intervenția în parc și îi ridicăm pe cei implicați. Tu însă rămâi acasă. Nu o suna, nu pune întrebări și nu-i arăta că bănuiești ceva. Trebuie să creadă că ai plecat în delegație. Ai înțeles?
— Am înțeles.
Andrei a închis.
A rămas câteva momente în mijlocul zonei industriale, cu vântul rece izbindu-i fața. Înăuntrul lui se amestecau furia, frica și neputința, dar s-a obligat să se calmeze.
A mers spre șosea ca să cheme un taxi.
Pe drum a intrat într-un magazin mic, și-a cumpărat o sticlă cu apă și a încercat să se comporte ca un om care avusese o zi obișnuită.
Seara, când Ioana a venit acasă, părea epuizată.
L-a sărutat pe obraz și l-a întrebat cum îi mersese ziua.
— Bine, a răspuns Andrei, străduindu-se să-și păstreze vocea firească. M-au sunat colegii. Întâlnirea s-a mutat poimâine, așa că mai rămân acasă vreo două zile.
Ioana a tresărit aproape imperceptibil.
Mișcarea a durat doar o fracțiune de secundă.
Dar acum Andrei observa tot.
Ea și-a revenit repede și a zâmbit.
— Minunat. Mă bucur că n-ai mai plecat.
În noaptea aceea, Andrei aproape că nu a dormit.
La un moment dat a auzit-o pe Ioana închizându-se în baie și vorbind încet la telefon. Nu putea distinge cuvintele, însă tonul ei era tensionat, speriat.
El a rămas întins în pat, cu pumnii strânși sub pătură.
Fiecare parte din el voia să se ridice și să-i ceară adevărul.
Dar și-a amintit avertismentul lui Mihai.
Dimineața, Ioana i-a spus că trebuie să plece la serviciu mai devreme.
Andrei a dat din cap, i-a urat o zi bună și a așteptat până când ușa s-a închis.
De îndată ce a auzit cheia în broască, l-a sunat pe Mihai.
— A plecat. Cred că merge spre parc.
— Suntem deja pe poziții, i-a răspuns prietenul. Tu stai acasă și așteaptă să te sun. Nu veni aici.
Andrei a promis.
Dar n-a fost în stare să respecte promisiunea.
S-a îmbrăcat repede, a coborât în stradă și a luat un taxi.
Când a ajuns în apropierea parcului, i-a cerut șoferului să-l lase cu două străzi mai înainte. Nu voia ca Ioana sau cineva dintre oamenii care o urmăreau să-l observe.
De la distanță, a văzut-o.
Ioana s-a apropiat de fântâna veche și s-a așezat pe o bancă.
După aproximativ cinci minute a apărut bărbatul cu paltonul închis la culoare, același pe care Andrei îl văzuse cu o zi înainte.
Au schimbat câteva cuvinte.
Apoi Ioana a scos din geantă o cutie mică și i-a întins-o.
Andrei și-a dat seama că înăuntru trebuia să fie stickul promis.
În aceeași clipă, mai mulți oameni îmbrăcați civil au apărut dintre mașinile parcate și din spatele vegetației.
S-au auzit ordine scurte și puternice.
Bărbatul a încercat să fugă.
N-a ajuns departe.
Doi polițiști l-au prins aproape imediat, l-au trântit la pământ și i-au pus cătușele.
Ioana a rămas nemișcată, cu mâinile ridicate.
Andrei nu a mai rezistat.
A alergat spre ea, a trecut printre oamenii care încercau să țină zona liberă și s-a oprit la câțiva pași.