Ar fi trebuit să mă întorc și să plec, lăsându-i pe toți în urmă cu jocurile, minciunile și secretele lor.
Dar nu am făcut-o.
Poate pentru că eram deja prea prinsă în situație.
Poate pentru că Radu continua să arate ca un om care văzuse o fantomă.
Sau poate pentru că, dintr-odată, voiam să aflu adevărul până la capăt.
Așa că am zâmbit.
Vlad a zâmbit și el.
Și am traversat împreună salonul de parcă nu aveam nimic de ascuns.
Radu s-a îndreptat spre noi aproape imediat.
Mult prea repede pentru un bărbat care încerca să pară relaxat.
— Andreea, a spus el.
A făcut o pauză scurtă.
— Ai venit.
Privirea i-a fugit iar spre Vlad.
Și atunci am văzut în ochii lui ceva ce nu mai văzusem niciodată.
Frică.
Frică adevărată.
Mi-am așezat pe chip cel mai politicos zâmbet.
— M-ai invitat.
Spre meritul lui, Vlad părea aproape amuzat.
Radu și-a dres glasul.
— Nu știam că vii însoțită.
A ezitat.
— Și cu atât mai puțin că îl cunoști pe Vlad.
Mi-am înclinat capul și am zâmbit cu o inocență pe care nu o simțeam deloc.
— Ce ciudat. În mesajul tău ai subliniat atât de mult că îți dorești să vin singură. Iar cât despre Vlad, este iubitul meu. Din câte văd, îl cunoști. De unde?
Maxilarul lui Radu s-a încordat.
Mireasa ajunsese deja lângă el și îl privea pe Vlad fără nicio urmă de discreție.
— Ce caută Vlad aici? a izbucnit ea. Și de ce este aici fosta ta soție?
Vocea îi ieșise mult mai ascuțită decât intenționase.
Câțiva invitați din apropiere au tăcut și și-au îndreptat atenția spre noi, prefăcându-se că privesc în altă parte.
M-am uitat la ea.
— Asta ar trebui să îl întrebi pe soțul tău. Eu n-am venit neinvitată. El m-a chemat.
Bianca s-a întors brusc spre Radu.
Pe chip i se amestecau uimirea și sentimentul de trădare.
— Credeam că am stabilit să nu chemăm niciun fost partener.
Radu a adoptat imediat expresia vinovată și tonul domol pe care le folosise ani întregi cu mine ori de câte ori voia să scape dintr-o situație creată chiar de el.
— Îmi pare rău. Am vrut doar să vadă că suntem fericiți.
Bianca l-a privit de parcă nu îl mai recunoștea.
— Asta era mai important decât nunta noastră? Nu era suficient că ne căsătorim? Chiar aveai nevoie ca ea să știe că ești fericit? Sau nu ai trecut încă peste ea?
Cu fiecare propoziție, indignarea ei devenea mai puternică.
Radu a început să se agite.
— Nu, nu, nu despre asta e vorba. Pe tine te iubesc. Tu ești totul pentru mine. Doar că eu…
— Doar că te gândești mai întâi la tine, l-am întrerupt. Ca întotdeauna.
Trebuia să recunosc: în toți acei ani nu se schimbase aproape deloc.
Bianca s-a întors apoi direct spre noi.
— Dar voi doi? Ce faci tu cu fostul meu logodnic?
Vlad m-a cuprins ușor de talie.
Înainte să răspund, am simțit cum mâna lui se strânge protector în jurul meu.
— Te referi la iubitul meu? am spus zâmbind. Noi am venit, de fapt, din același motiv ca voi. Am vrut să vedeți că suntem fericiți.
Bianca a clipit de câteva ori.
— Asta e o nebunie.
Apoi și-a revărsat din nou furia asupra lui Radu.
— Uită-te ce spectacol ai adus la nunta noastră. Pentru ce? Numai ca să-ți hrănești orgoliul?
În jurul nostru se strânseseră tot mai mulți oameni.
Unii țineau paharele aproape de buze, alții se prefăceau că discută, dar nimeni nu pierdea vreun cuvânt.
Atunci am înțeles că obținusem tot ce venisem să obțin.
Acea petrecere nu mai era de mult o celebrare a iubirii.
Devenise încă o demonstrație a egoismului lui Radu, doar că de data aceasta avea un public mult mai numeros.
M-am întors spre Vlad.
— Hai să plecăm.
El a încuviințat.
— Aici nu mai e nicio nuntă, am continuat. E doar încă o dramă pe care Radu o târăște după el, împreună cu propriul orgoliu.
Vlad a dat din cap și, chiar atunci, m-a sărutat pe obraz.
Nu a fost un gest pasional.
A fost simplu, blând și firesc.
Tocmai de aceea a părut atât de adevărat.
Ne-am întors și am pornit spre ieșire.
În urma noastră, Radu continua să îi explice disperat Biancăi că nu avusese nicio intenție rea.
Numai un om complet rupt de realitate putea spune așa ceva după ce reușise să-și distrugă singur ziua nunții.
Abia când ne-am îndepărtat suficient încât nimeni să nu ne mai audă, am șuierat printre dinți:
— Acum spune-mi cum îi cunoști, de fapt, pe Radu și pe Bianca.
Vlad a tăcut câteva clipe.
Apoi a oftat.
— Bianca a fost logodnica mea.
M-am oprit pe loc.
— Cum adică?
— Am fost împreună patru ani. Opt luni am fost logodiți.
Vocea îi era liniștită, dar în spatele calmului se simțea o greutate veche.
— Apoi a început să se schimbe. Pleca tot mai des în așa-zise deplasări de serviciu, mai ales în weekend. Spunea că are foarte mult de lucru. Își ascundea telefonul și devenise secretoasă în legătură cu aproape orice.
Am dat încet din cap.
Recunoșteam fiecare semn.
Exact aceleași schimbări le observasem și eu la Radu.
Și exact atunci mă înșela.
— Până la urmă, am găsit niște mesaje pe laptopul ei, a continuat Vlad. Am aflat că avea o relație cu un bărbat căsătorit.
A închis ochii pentru o clipă.
— Cel mai rău a fost că nu părea să îi pară rău deloc.