Zâmbea într-un fel pe care îl întâlnești mai des în filme decât în viața de zi cu zi.
Iar vocea lui era atât de liniștită și de echilibrată, încât m-am simțit în siguranță aproape imediat.
Ne-am întâlnit la o cafenea din Dorobanți, pentru a construi, după cum formulase Oana, „o chimie credibilă”.
Ideea mi s-a părut ridicolă.
Cel puțin până când Vlad s-a așezat în fața mea, m-a privit direct și a spus:
— Spune-mi exact ce rezultat vrei să obții.
Mi-am încrucișat brațele la piept.
— Vreau ca Radu să regrete că m-a invitat la nunta lui.
Vlad a încuviințat încet.
— În regulă. Vrei să se simtă umilit, destabilizat sau gelos?
L-am privit uluită.
— Asta faci cu normă întreagă?
A zâmbit amuzat.
— Nu. Sunt actor de teatru. Accept astfel de roluri din când în când, mai ales pentru că mi se par interesante.
În ciuda întregii situații, am început să râd.
Apoi i-am spus adevărul, fără să îndulcesc nimic.
I-am povestit că Radu voia să vin singură.
Că, ani la rând, mă convinsese că eram banală, ușor de înlocuit și lipsită de orice lucru cu adevărat special.
Nu îl voiam înapoi.
Nici măcar pentru o clipă.
Și nu visam la o răzbunare spectaculoasă.
Îmi doream doar o singură seară în care el să înțeleagă că nu mă distrusese. Că supraviețuisem plecării lui. Că, după el, reușisem să îmi clădesc o viață mai bună decât cea în care mă ținuse.
Vlad m-a ascultat fără să mă întrerupă.
Când am terminat, a rămas o vreme tăcut, apoi a spus:
— Atunci nu este vorba despre răzbunare.
M-am uitat la el surprinsă.
— Nu?
— Nu, a răspuns calm. Vrei să fie gelos. Vrei să priceapă că nu te-a frânt și că poți fi fericită fără el.
Mi-am îngustat ochii.
— Exact asta voiam să spun.
Pe chipul lui a apărut un zâmbet mulțumit.
— Atunci exact asta te voi ajuta să obții.
La finalul întâlnirii aveam pregătită o poveste completă.
Urma să spunem că ne cunoscuserăm prin niște prieteni comuni.
Vlad avea să lucreze în domeniul artistic, ca impresar și coordonator de talente.
Îi plăceau filmele vechi românești și cele clasice europene. La petreceri, mai ieșea uneori pe balcon cu o țigară, dar nu fuma niciodată atât încât hainele să îi miroasă.
Era atent fără să devină sufocant.
Prietenos fără să pară că joacă un rol prea apăsat.
— Ai mai făcut asta, nu-i așa? l-am întrebat.
— De câteva ori.
— Și nu se îndrăgostește nimeni niciodată?
A ridicat ușor din umeri.
— Ar fi neprofesionist.
Mi-am dat ochii peste cap.
— Serios?
A râs.
— Foarte serios. Ar fi complet neprofesionist.
Apoi a venit ziua nunții.
Am ales o rochie superbă, cu spatele gol, pantofi cu toc și bijuterii aurii. Nu voiam să par că încerc prea mult, dar nici să las loc vreunei interpretări.
Când Vlad a ajuns în fața blocului meu, purta un smoching croit impecabil, care îi sublinia silueta atletică.
I-am deschis ușa, iar el m-a privit de sus până jos și a zâmbit.
— Fostul tău soț are o problemă serioasă în seara asta.
Am izbucnit în râs.
Și, în clipa aceea, cea mai mare parte a neliniștii mele s-a risipit.
Podgoria era plină de oameni perfect aranjați, care se prefăceau că nu observă pe nimeni, deși urmăreau fiecare rochie, fiecare bijuterie și fiecare gest.
De îndată ce am coborât din mașină, am simțit zeci de priviri întorcându-se spre noi.
Mi-am trecut brațul pe sub al lui Vlad și mi-am repetat în gând că trebuie să rămân calmă.
Am intrat în salon după ce ceremonia se terminase.
Făcusem asta intenționat.
Nu aveam nicio dorință să îi ascult jurămintele.
Voiam să fiu văzută doar la recepție, când toți invitații erau strânși laolaltă și când nimeni nu putea pretinde că nu mă observase.
Voiam ca Radu și noua lui soție să mă vadă printre oameni.
Să vadă cum arătam.
Cum zâmbeam.
Cât de departe ajunsesem de femeia pe care el o lăsase în urmă.
Radu ne-a observat primul.
Stătea lângă bar, cu un pahar de șampanie în mână, vorbind cu câteva rude.
În secunda în care m-a zărit, expresia i s-a schimbat.
Pentru o clipă, a părut satisfăcut.
Probabil crezuse că venisem singură și că urma să fiu doar încă o invitată obligată să admire noua lui viață perfectă.
Apoi l-a văzut pe Vlad.
Și a pălit atât de tare, încât părea că cineva îi golise sângele din obraji dintr-o singură lovitură.
În același moment, mireasa s-a întors și ea.
Se afla la câțiva metri distanță, discutând cu niște invitați.
Era frumoasă.
Purta o rochie amplă, de prințesă, părul închis la culoare îi era prins într-un coc sofisticat, iar la gât și la urechi sclipeau diamante.
Mai întâi s-a uitat la mine.
Sprâncenele i s-au încruntat.
Apoi privirea i-a alunecat spre Vlad.
Și a încremenit.
Atunci am simțit cum Vlad îmi strânge puțin mai ferm mâna.
S-a aplecat spre mine, continuând să zâmbească pentru cei din jur, și mi-a șoptit:
— Îți jur că nu știam. Dar mireasa… actuala soție a fostului tău soț… a fost logodnica mea.
Timp de câteva secunde nesfârșite, am uitat să respir.
Mi-am întors încet capul spre el.
— Ce ai spus?
— Zâmbește, a murmurat. Îți explic totul mai târziu.
Ar fi trebuit să îi desprind brațul de al meu.
Ar fi trebuit să îi cer răspunsuri pe loc.