— Știau mulți. Vecinii, cunoscuții. Aproape toți, în afară de tine. Când Popescu a murit, mama ta a plâns trei zile. Nu în fața ta, ci în fața mea. Eu am consolat-o, pentru că nu avusesem curajul să plec mai devreme. Elena nu este obligată să repete alegerea mea. Nu-ți voi permite să te porți cu ea așa cum s-a purtat mama ta cu mine.
Victor, care tăcuse până atunci, interveni:
— Andrei, îl cunosc pe tatăl tău de peste treizeci de ani. Acum ar fi mai bine să nu mai cauți vinovați și să te uiți sincer la propriile fapte.
Andrei își plimbă privirea de la tatăl său la Elena, apoi spre documentele de pe masă. Nu găsi nimic de spus. Scuzele obișnuite nu-l mai puteau salva.
— Actele acestea dovedesc că apartamentul este al meu, spuse Elena, atingând dosarul cu palma. Mihai a adus o copie legalizată a contractului de donație. Și mașina pe care o folosești este tot pe numele meu. Ia-ți hainele și lucrurile personale. Nu vei mai locui aici.
— Mă dai afară din casa mea?
— Nu mai vreau să locuiesc cu un om care nu mă respectă.
O săptămână mai târziu, Elena se afla din nou în bucătărie și amesteca zahărul în ceai. Două rotiri spre dreapta, două spre stânga. De data aceasta, mișcările ei erau liniștite, fără urmă de neliniște.
Telefonul sună. Pe ecran apăru numele Ioanei.
— Elena, poți vorbi?
— Da. Ce s-a întâmplat?
— Cristina Popa a scris ieri pe rețelele sociale că a avut o relație cu un bărbat însurat. Nu i-a spus numele, dar vecinii au înțeles imediat. Daniel a depus actele de divorț.
— Am auzit. M-a sunat ieri. Deocamdată s-a mutat cu fiul lui la părinții săi.
— Andrei unde este?
— La mama lui. Acum Valentina poate avea grijă de el cât dorește.
Ioana tăcu pentru câteva clipe.
— Tu cum te descurci?
— Mai bine decât credeam. Pentru prima dată după șase luni dorm fără neliniște. Nu mai verific cui îi scrie. Nu mai caut mirosul altui parfum pe hainele lui. Nu mai inventez explicații pentru întoarcerile lui târzii. Pur și simplu trăiesc.
— Mihai a mai trecut pe la tine?
— Ieri mi-a adus o bibliotecă și a montat-o singur. Are șaizeci și doi de ani, dar se pricepe la unelte mai bine decât mulți tineri. A fixat totul, a îndreptat rafturile. Apoi am băut ceai. Mi-a spus: „Elena, ai reușit să faci ceea ce eu n-am fost în stare atunci. Îți mulțumesc.”
— Este un om bun.
— Foarte bun. Păcat că Andrei nu a învățat de la el lucrul cel mai important.
Soneria se auzi. Elena se ridică să deschidă, fără să închidă apelul cu Ioana.
În prag se afla Daniel Popa. Era înalt, sobru și ținea un dosar în mână.
— Elena, îmi pare rău că am venit fără să sun. V-am adus copiile documentelor despre care m-ați întrebat.
— Intrați, Daniel.
El își scoase pantofii, merse în bucătărie și puse dosarul pe masă.
— Aici sunt conversațiile dintre Andrei și Cristina, din aplicația de serviciu. Ea nu a șters nimic. Probabil voia să păstreze mesajele pentru orice eventualitate. Am dat peste ele când mi-am luat lucrurile. Trebuie să vedeți câteva.
— Ce scriau?
— Andrei discuta cu Cristina despre cum să treacă apartamentul dumneavoastră pe numele lui printr-un contract fictiv. Spunea că are un cunoscut care îl poate ajuta cu actele. Mesajele sunt de acum trei săptămâni.
Elena deschise dosarul. Citi prima pagină, apoi a doua și a treia.
— Ioana, mai ești la telefon? întrebă ea.
— Da. Ce ai găsit?
— Andrei voia să-mi ia apartamentul. Am trăit împreună șapte ani, iar el discuta asta cu amanta lui. În timp ce eu îi spălam cămășile și îi pregăteam micul dejun.
— Ai dovezi?
— Conversația este chiar în fața mea.
Daniel se așeză pe scaunul din fața ei.
— Mai este ceva. Ieri m-a sunat Valentina. M-a rugat să nu divorțez de Cristina. A spus că a fost „o neînțelegere obișnuită”, că ea este „o mamă bună” și că ar trebui să uit ce s-a întâmplat.
— V-a sunat chiar pe dumneavoastră?
— Da. Când am refuzat, m-a acuzat că distrug familia. Mi-a spus să mă gândesc la fiul meu. Apoi a adăugat că bărbații „au trăit mereu așa și vor trăi mereu așa”.
Elena închise dosarul.
— După propria ei poveste de infidelitate, îi învață pe alții cum să apere valorile familiei. Nici nu știu ce să spun.
— Nici eu n-am știut ce să răspund, recunoscu Daniel.
Se priviră și zâmbiră fără voie. Nu era nimic vesel în ceea ce se întâmpla, însă se înțelegeau unul pe celălalt.
— Voi arăta conversațiile avocatului, spuse Elena. Dacă Andrei chiar intenționa să obțină apartamentul prin fraudă, un specialist trebuie să știe. Să-mi explice ce pot face.
Telefonul fix sună. Elena ridică receptorul.
— Elena, bună. Sunt Victor, prietenul lui Mihai. Andrei a trecut de curând pe la tatăl său. A țipat și i-a cerut să „te pună la punct”. Pentru prima dată, Mihai l-a dat afară din casă. I-a spus că nu mai discută cu el până când nu învață să răspundă pentru propriile fapte. A plecat, nu știu unde.
— Vă mulțumesc că m-ați anunțat, Victor.
— Rezistă, Elena. Mihai este de partea ta. Și eu la fel.
Elena puse receptorul jos și se întoarse spre Daniel.
— Tatăl lui nu mai vrea să vorbească cu el. Mama îl apără, iar Mihai i-a spus în sfârșit tot ce gândea.