Daniel încuviință încet.
— Cristina m-a sunat și ea astăzi. Plângea și mă ruga să mă întorc. Am refuzat. S-a liniștit imediat și m-a întrebat: „Dar apartamentul rămâne la mine?”
— Ce i-ați răspuns?
— Că l-am cumpărat înainte de căsătorie și că actele sunt deja la avocat. După aceea a închis. Nu m-a întrebat nimic despre copil. Doar despre apartament.
Elena îi turnă lui Daniel ceai. Stăteau în liniștea bucătăriei — doi oameni înșelați de cei mai apropiați — și beau din cești albe, simple.
— Vă mulțumesc pentru documente, spuse Elena. Și pentru că ați venit să-mi spuneți totul direct.
— Dumneavoastră ați avut curajul să mă sunați prima. Dacă nu o făceați, poate nici acum nu aș fi știut adevărul.
Elena își așeză ceașca pe masă și privi în jur. Bucătăria era curată. Apartamentul era liniștit. Nu mai trebuia să ghicească de unde venea parfumul străin de pe cămașa soțului ei.
— Mihai mi-a spus de curând un lucru simplu, zise ea. E greu să supraviețuiești unei trădări. Dar și mai greu este să te ierți apoi pentru că ai permis cuiva să te trădeze din nou.
— Socrul dumneavoastră a înțeles multe în toți acești ani.
— Da. Păcat că fiul lui a refuzat să-l asculte.
Elena își termină ceaiul, duse ceașca la chiuvetă și deschise iar dosarul. Printre paginile tipărite se afla un mesaj pe care Andrei i-l trimisese Cristinei cu șase zile înainte: „Nu-ți face griji, mama va rezolva totul. Elena nu va face nimic. Este prea blândă ca să se împotrivească.”
Elena citi cu voce tare, apoi închise dosarul.
— Așadar, sunt prea blândă, murmură ea. În curând va afla cât de mult s-a înșelat.
Peste două săptămâni, Andrei avea să primească actele într-un proces civil. O lună mai târziu, conducerea companiei avea să afle despre discuțiile lui privind tranzacțiile fictive, iar el urma să-și piardă funcția. După încă o lună, Valentina avea să înțeleagă că nu se mai putea baza pe ajutorul fostului ei soț. Andrei avea să închirieze o garsonieră la marginea orașului și să-și viziteze tot mai rar mama.
Iar Elena avea să stea lângă masa din bucătăria ei, să amestece zahărul în ceai — două rotiri spre dreapta, două spre stânga — și să zâmbească. Ideea că era prea blândă pentru a se apăra fusese dintotdeauna o minciună. Doar că, până atunci, nici ea nu știuse câtă putere ascundea înăuntrul ei.