— Viața noastră? întrebă ea rece. Te referi la cea pe care ai abandonat-o demult? Sau la cea pe care ai plătit-o pentru Bianca?
La auzul propriului nume, Bianca tresări vizibil.
Andrei arătă furios spre avion.
— Te crezi importantă acum fiindcă te ascunzi în spatele lui Alexandru Ionescu? Fiindcă îl lași pe alt bărbat să te ia de aici?
Privirea Ioanei deveni de gheață.
— Niciun bărbat nu mă ia nicăieri.
— Atunci de ce este avionul lui aici?
— Pentru că el mi-a oferit ajutor fără să-mi ceară libertatea în schimb.
Andrei își strânse buzele într-un zâmbet cinic.
— Ai fost mereu prea naivă.
Bianca păși înainte.
— Ioana, te rog, ascultă-mă. Orice crezi că știi, putem rezolva discret.
Ioana se întoarse încet spre ea.
Luni întregi, Bianca trăise în mintea ei ca o umbră perfectă: buze roșii, parfum scump, zâmbet sigur.
Sub reflectoarele aeroportului, arăta însă altfel.
Nu nevinovată.
Nu pocăită.
Doar speriată.
— Discret? repetă Ioana.
Vocea Biancăi deveni aproape rugătoare.
— Nu vrei un asemenea scandal. Ești însărcinată. Gândește-te la copil. Stresul acesta nu îi face bine.
Atunci, ceva se schimbă pe chipul Ioanei.
— Să nu îndrăznești să-mi folosești copilul drept scut împotriva consecințelor faptelor tale.
Bianca roși.
— Nu l-am obligat pe Andrei să facă nimic.
— Nu, răspunse Ioana încet. Doar te-ai bucurat fără remușcări de tot ce a furat.
Andrei se interpuse între ele.
— Destul.
Ioana îl privi drept în ochi.
— În sfârșit suntem de acord asupra unui lucru.
Deschise geanta și scoase un al doilea plic.
Privirea lui Andrei se fixă imediat asupra lui.
— Ce este?
— Actele de divorț. Varianta oficială. Avocatul tău le va primi curând pe cale legală, dar am vrut să le vezi mai întâi din mâna mea.
Andrei o privi fără cuvinte, de parcă ea ar fi vorbit într-o limbă pe care nu o auzise niciodată.
— Chiar o vei face.
— Da.
— Eu sunt tatăl copilului nostru.
Pentru prima dată, glasul Ioanei tremură ușor.
— Ți-ai amintit prea târziu.
O expresie stranie îi traversă fața.
Pentru o clipă, Ioana aproape că îl văzu pe bărbatul de care se îndrăgostise cândva.
Nu omul de afaceri puternic.
Nu mincinosul.
Nu actorul care își jucase întreaga viață.
Doar Andrei.
Speriat.
Fără mască.
Fără strălucire.
Dar clipa dispăru imediat.
— Vei regreta, spuse el printre dinți.
Ioana răspunse fără să clipească:
— Nu. Singurul meu regret este că nu am plecat prima dată când m-ai făcut să mă simt complet singură lângă tine.
Atunci Bianca își pierdu ultimele urme de stăpânire.
Alergă spre Ioana, iar tocurile îi răsunară ascuțit pe beton.
— Te rog, spuse cu vocea frântă. Te rog, nu face public nimic în care apare numele meu. O să pierd tot. Apartamentul. Contractele. Reputația… totul.
Ioana o privi câteva clipe.
Și, în sfârșit, văzu adevărul limpede.
Nu era regret.
Nu era căință.
Nu era compasiune.
Era doar teama disperată de a pierde luxul primit.
— Trebuia să te gândești la asta înainte să accepți o viață construită din durerea altei femei.
Bianca îl apucă pe Andrei de mânecă.
— Spune-i! Fă ceva! Spune-i că vei rezolva!
Andrei se uită mai întâi la Bianca, apoi la Ioana.
Și, pentru prima dată, amândouă înțeleseră același lucru în aceeași clipă.
Nu mai putea repara nimic.
Imperiul lui începuse deja să se prăbușească.
Ioana îi întinse plicul.
El nu îl luă.
Atunci ea îl lăsă să cadă la picioarele lui.
Vântul îi ridică o margine, dar plicul rămase pe beton, între ei.
— Te-am iubit, spuse Ioana. Vocea ei era mai joasă decât murmurul motoarelor îndepărtate. Te-am iubit atât de mult, încât aproape am dispărut. M-am micșorat mereu, ca să existe suficient loc pentru mândria și ego-ul tău. Dar copilul nostru nu va crește crezând că iubirea înseamnă să implori pe cineva să te aleagă.
Se întoarse spre avion.
— Ioana!
Glasul răgușit al lui Andrei o opri.
Se opri, dar nu se întoarse.
— Ce?
Pentru prima dată în viață, el nu avea un discurs pregătit.
Nu avea un ordin.
Nu avea o insultă.
Nu avea cuvinte cu care să o lege din nou de el.
Întrebarea rămase în aer.
Ioana așteptă câteva secunde.
Nu urmă nimic.
Urcă încet treptele avionului.
Ajunsă sus, se întoarse pentru ultima dată.
Andrei stătea sub luminile puternice ale pistei.
Plicul zăcea la picioarele lui.
Bianca îl ținea cu ambele mâini, iar lacrimile îi curgeau peste obraji. Rimelul lăsase dâre întunecate, în timp ce îl implora să facă ceva ce nu mai era în stare să facă.
Ioana își puse mâna pe burtă.
— Alegerea ta ai făcut-o cu mult timp în urmă, spuse calm. Acum e rândul meu.
Apoi intră în avion.
Ușa se închise încet în urma ei.
Sunetul fu blând.
Dar definitiv.
Partea a treia
Fotografia deveni virală înainte ca avionul să atingă altitudinea de croazieră.
În dimineața următoare, aproape toate tabloidele și site-urile mondene din România publicau variante ale aceluiași titlu.
„Soția însărcinată îi înmânează actele de divorț unui miliardar și pleacă cu avionul privat, în timp ce amanta îl imploră plângând pe pistă”
Imaginea era imposibil de ignorat.
Ioana se afla în capătul scării avionului.
Calmă.
Dreaptă.