În seara aceea, după ce terminase antrenamentul, Mihaela se îndrepta în grabă spre casă. Îi promisese soțului ei că va pregăti o ciorbă de pește, așa cum îi plăcea lui. Când a intrat în apartament, l-a găsit pe Cătălin în bucătărie. Stătea la masă, cu un pahar de vin în față, și părea că o așteaptă.
— Ia te uită, ai început fără mine? Cătă, chiar n-ai mai avut răbdare? Stai să pregătesc măcar ceva de gustat…
— Nu trebuie. Așază-te. Avem de vorbit.
Mihaela nu-l mai văzuse niciodată așa. Avea chipul întunecat, privirea pierdută și părea că îmbătrânise în numai câteva ore. O neliniște rece i-a trecut prin suflet. Ce se putea întâmpla atât de grav?
— Nu știu cum să încep… Bine, mai bine îți spun direct. Andreea, secretara mea, este însărcinată cu mine. Vreau să plec și să locuiesc cu ea.
— Uimitor… Parcă suntem într-o telenovelă ieftină. De când durează povestea asta?
— De aproape un an. La scurt timp după ce s-a angajat, a început să-mi arate că mă place. Îmi acorda atenție, mă căuta mereu, iar eu… n-am rezistat. E tânără, frumoasă, veselă și atât de lipsită de griji. Mi-a amintit de tine, așa cum erai când ne-am cunoscut. M-am îndrăgostit ca un adolescent. Am vrut să-ți mărturisesc totul de la început, sincer, dar n-am avut curaj. Mi-a fost milă de tine…
Acum însă nu mai exista cale de întoarcere, a continuat el. În curând aveau să devină părinți. Mihaela știa cât de mult își dorise Cătălin un copil al lui. Pe Radu îl iubise și îl crescuse ca pe propriul fiu, dar băiatul nu era sânge din sângele lui. Cătălin voia un moștenitor căruia să-i lase într-o zi afacerea.
— Lângă Andreea simt că întineresc, a spus el. Poate chiar trec prin criza vârstei mijlocii. Ai auzit și tu de așa ceva, nu?
Apoi a întins mâna spre ea, dar s-a oprit înainte să o atingă.
— Mihaela, știu că mă port ca un nemernic. Totuși, nu te voi abandona nici pe tine, nici pe Radu. Apartamentul și mașina vă rămân vouă. O să vă trimit bani și voi continua să-i plătesc studiile, exact cum am promis. Am cumpărat deja o casă nouă și am trecut-o pe numele Andreei. Până la urmă, ea este mama viitorului meu copil.
— Înțeleg, Cătă. În fața unei femei atât de frumoase probabil că era greu să reziști, mai ales pentru un bărbat adevărat ca tine. Și, firește, nu-ți poți abandona copilul. Ar fi nedemn. Îți mulțumesc pentru ajutorul financiar. N-am de gând să-l refuz. Poate încep să călătoresc și să trăiesc, în sfârșit, pentru mine.
După o pauză, l-a privit drept în ochi.
— Când pleci? Vrei să te ajut să-ți strângi lucrurile?
Cătălin o privea nedumerit. Soția lui era mult prea calmă. Atât de calmă, încât reacția ei îl neliniștea. Totuși, poate era mai bine așa. Fără reproșuri, lacrimi, strigăte sau scene care să-i facă despărțirea și mai apăsătoare.
— Ei bine, rămas-bun, soț drag. Îți mulțumesc pentru anii pe care i-am petrecut împreună. Mi-a fost bine lângă tine. Se pare însă că viața are alte planuri pentru noi. Poate că într-o zi voi iubi și eu pe altcineva și voi fi fericită alături de un alt bărbat. Acum du-te. Andreea trebuie să fie îngrijorată și probabil își imaginează că m-am agățat de tine și nu te las să pleci.
Cătălin și-a ridicat în grabă valizele, i-a oferit un zâmbet stingher și a pornit spre lift.
Când ușa s-a închis în urma lui, Mihaela s-a întors în bucătărie. A scos din frigider o sticlă de vin spumant, a desfăcut-o, și-a umplut paharul până aproape de margine și l-a băut din câteva înghițituri. Soțul ei tocmai o părăsise. Cât de absurd suna.
Nu-și imaginase niciodată că i s-ar putea întâmpla tocmai ei. Trăiseră liniștit atâția ani. Poate că pasiunea nebunească dispăruse de mult, dar între ei rămăseseră obișnuința, afecțiunea, respectul și sentimentul că formau o familie.
Ajunge, și-a spus ea. Nu avea de gând să stea plângându-și de milă. O viață nouă însemna reguli noi. Avea să găsească lucruri care să-i umple timpul, iar fostul soț urma să suporte cheltuielile. Ar fi fost o prostie să refuze banii, când aceștia îi puteau oferi atâtea posibilități. Mai greu era să se obișnuiască cu noua ei etichetă: femeie părăsită.
Curând, Mihaela a fost prinsă într-un vârtej de experiențe noi. S-a înscris la cursuri de dans, la care mergea după serviciu. În weekend vizita muzee, se ducea la cinematograf sau participa la antrenamente. Nici de companie nu ducea lipsă. Corina, vecina ei, era și ea singură și accepta bucuroasă fiecare invitație.
Radu studia într-un alt oraș și ajungea rar acasă, așa că Mihaela a rămas stăpână pe timpul și pe alegerile ei. Gătea numai mâncărurile care îi plăceau, nu se mai adapta preferințelor altcuiva și își organiza zilele după propriile dorințe. Nimeni nu-i mai putea interzice nimic. Nici măcar nu se gândea la o altă relație. Descoperise că se simțea surprinzător de bine și singură.
Divorțul de Cătălin s-a încheiat fără conflicte. Pe holul judecătoriei, Mihaela a zărit-o pentru câteva clipe pe Andreea. Era într-adevăr foarte frumoasă. Trebuia să recunoască: fostul ei soț avusese gusturi bune.
Cătălin și-a respectat promisiunea și îi trimitea bani în fiecare lună. Mihaela îi era recunoscătoare pentru generozitate. Știa că își permitea. Afacerea lui mergea excelent, iar sumele oferite ei și lui Radu nu reprezentau o povară. Le considera, poate, o formă de recunoștință pentru anii trăiți împreună.
Andreea, cel mai probabil, nu știa nimic despre acele transferuri. Mihaela se îndoia că tânăra le-ar fi acceptat cu ușurință.
A trecut un an. Viața Mihaelei și-a urmat cursul: dansuri, antrenamente și câteva călătorii în străinătate. Apoi, într-o lună, banii de la Cătălin nu au mai venit. Nici în următoarea. Mihaelei i-a fost jenă să-l întrebe ce se întâmplase. A presupus că Andreea aflase și îi interzisese să mai ajute.
Nu era nicio tragedie. Avea să se descurce. Radu începuse să câștige destul de bine în paralel cu facultatea și își putea achita singur studiile. Salariul Mihaelei era, la rândul lui, suficient pentru nevoile ei.
Într-o dimineață liberă, când nu trebuia să se grăbească nicăieri, Mihaela a pregătit o ciorbă de pește. Îi plăceau asemenea zile tihnite, în care putea face totul în ritmul ei. Când masa era aproape gata, a observat că nu mai avea pâine. Iar ciorba de pește fără pâine nu-i plăcea deloc.
Și-a pus repede haina și a pornit spre brutăria de la colț. Imediat ce a ieșit în stradă, s-a oprit uluită. În fața ei se afla Cătălin.
— Cătălin? Ce cauți aici?
— Bună, Mihaela. Eu… locuiesc acum prin apropiere. Mi-am cumpărat un apartament.
— Asta chiar este o noutate. Dar Andreea? Copilul? Apropo, ce vi s-a născut?
— O fetiță… Numai că lucrurile au luat o întorsătură urâtă. Nici nu știu cum să-ți povestesc. Andreea fusese trimisă la mine de unul dintre concurenții mei. S-a apropiat de mine, mi-a câștigat încrederea, iar eu m-am îndrăgostit. Restul îl știi deja. După aceea a început să insiste să trec afacerea pe numele ei. Spunea că se teme că, într-o zi, o voi părăsi și va rămâne fără nimic.
Cătălin a lăsat privirea în pământ.
— Am acceptat. După nașterea fetiței eram copleșit de emoții și i-am cedat totul. Mi-am păstrat doar niște bani într-un cont despre care ea nu știa. La scurt timp, m-a dat afară din casă. Apoi am aflat că fetița nu era a mea, iar afacerea a ajuns în mâinile concurentului. Așa am pierdut aproape tot. Pare ridicol, nu-i așa? Exact ca într-o telenovelă proastă, așa cum ai spus atunci.
A zâmbit amar.
— Cu banii rămași mi-am cumpărat apartamentul și mi-am găsit un loc de muncă. Nu mor de foame, dar viața pe care am avut-o nu se va mai întoarce. De aceea n-am mai putut să te ajut. Iartă-mă. Probabil că nici nu mai vrei să vorbești cu mine. Te-am rănit cumplit. Te-am dat la o parte pentru femeia aceea și…
Mihaelei i s-a făcut deodată milă de el. Arăta obosit, stins și mult mai bătrân. Nu mai semăna deloc cu bărbatul sigur pe el care plecase cândva de acasă pentru o frumusețe tânără. Andreea se dovedise o escroacă, iar el căzuse fără să vadă capcana. Cătălin muncise ani întregi pentru afacerea aceea și își pusese în ea toate puterile.
— Mare prost ai fost, Cătă. Hai la mine. Tocmai am făcut ciorbă de pește. Cea care îți plăcea atât de mult.
Au rămas multă vreme de vorbă în aceeași bucătărie în care, ani la rând, se întâlniseră după serviciu și își povestiseră tot ce li se întâmplase peste zi. Numai că acum nu mai erau soț și soție.
După acea întâlnire au început să se telefoneze din când în când. Nu s-a pus niciodată problema să se împace. Fiecare avea deja propriul drum. La cursurile de dans, Mihaela a cunoscut un bărbat de care s-a îndrăgostit, iar mai târziu s-a căsătorit cu el și a devenit cu adevărat fericită.
L-a invitat și pe Cătălin la nuntă. El a venit și părea sincer bucuros pentru fosta lui soție. La petrecere a cunoscut-o pe sora mirelui, iar între ei s-a înfiripat o apropiere.
Șase luni mai târziu, Mihaela și noul ei soț erau invitați la nunta lui Cătălin.
Viața rămâne, până la urmă, uimitor de imprevizibilă. Oricât de greu ar părea un moment, nu merită să renunți sau să crezi că totul s-a terminat. Nimeni nu poate ști ce întorsătură îl așteaptă după următorul pas. Uneori trebuie doar să continui să trăiești, să mergi înainte și să primești cu recunoștință fiecare zi nouă.