Cătălin și-a respectat promisiunea și îi trimitea bani în fiecare lună. Mihaela îi era recunoscătoare pentru generozitate. Știa că își permitea. Afacerea lui mergea excelent, iar sumele oferite ei și lui Radu nu reprezentau o povară. Le considera, poate, o formă de recunoștință pentru anii trăiți împreună.
Andreea, cel mai probabil, nu știa nimic despre acele transferuri. Mihaela se îndoia că tânăra le-ar fi acceptat cu ușurință.
A trecut un an. Viața Mihaelei și-a urmat cursul: dansuri, antrenamente și câteva călătorii în străinătate. Apoi, într-o lună, banii de la Cătălin nu au mai venit. Nici în următoarea. Mihaelei i-a fost jenă să-l întrebe ce se întâmplase. A presupus că Andreea aflase și îi interzisese să mai ajute.
Nu era nicio tragedie. Avea să se descurce. Radu începuse să câștige destul de bine în paralel cu facultatea și își putea achita singur studiile. Salariul Mihaelei era, la rândul lui, suficient pentru nevoile ei.
Într-o dimineață liberă, când nu trebuia să se grăbească nicăieri, Mihaela a pregătit o ciorbă de pește. Îi plăceau asemenea zile tihnite, în care putea face totul în ritmul ei. Când masa era aproape gata, a observat că nu mai avea pâine. Iar ciorba de pește fără pâine nu-i plăcea deloc.
Și-a pus repede haina și a pornit spre brutăria de la colț. Imediat ce a ieșit în stradă, s-a oprit uluită. În fața ei se afla Cătălin.
— Cătălin? Ce cauți aici?
— Bună, Mihaela. Eu… locuiesc acum prin apropiere. Mi-am cumpărat un apartament.
— Asta chiar este o noutate. Dar Andreea? Copilul? Apropo, ce vi s-a născut?
— O fetiță… Numai că lucrurile au luat o întorsătură urâtă. Nici nu știu cum să-ți povestesc. Andreea fusese trimisă la mine de unul dintre concurenții mei. S-a apropiat de mine, mi-a câștigat încrederea, iar eu m-am îndrăgostit. Restul îl știi deja. După aceea a început să insiste să trec afacerea pe numele ei. Spunea că se teme că, într-o zi, o voi părăsi și va rămâne fără nimic.
Cătălin a lăsat privirea în pământ.
— Am acceptat. După nașterea fetiței eram copleșit de emoții și i-am cedat totul. Mi-am păstrat doar niște bani într-un cont despre care ea nu știa. La scurt timp, m-a dat afară din casă. Apoi am aflat că fetița nu era a mea, iar afacerea a ajuns în mâinile concurentului. Așa am pierdut aproape tot. Pare ridicol, nu-i așa? Exact ca într-o telenovelă proastă, așa cum ai spus atunci.
A zâmbit amar.
— Cu banii rămași mi-am cumpărat apartamentul și mi-am găsit un loc de muncă. Nu mor de foame, dar viața pe care am avut-o nu se va mai întoarce. De aceea n-am mai putut să te ajut. Iartă-mă. Probabil că nici nu mai vrei să vorbești cu mine. Te-am rănit cumplit. Te-am dat la o parte pentru femeia aceea și…
Mihaelei i s-a făcut deodată milă de el. Arăta obosit, stins și mult mai bătrân. Nu mai semăna deloc cu bărbatul sigur pe el care plecase cândva de acasă pentru o frumusețe tânără. Andreea se dovedise o escroacă, iar el căzuse fără să vadă capcana. Cătălin muncise ani întregi pentru afacerea aceea și își pusese în ea toate puterile.
— Mare prost ai fost, Cătă. Hai la mine. Tocmai am făcut ciorbă de pește. Cea care îți plăcea atât de mult.
Au rămas multă vreme de vorbă în aceeași bucătărie în care, ani la rând, se întâlniseră după serviciu și își povestiseră tot ce li se întâmplase peste zi. Numai că acum nu mai erau soț și soție.
După acea întâlnire au început să se telefoneze din când în când. Nu s-a pus niciodată problema să se împace. Fiecare avea deja propriul drum. La cursurile de dans, Mihaela a cunoscut un bărbat de care s-a îndrăgostit, iar mai târziu s-a căsătorit cu el și a devenit cu adevărat fericită.
L-a invitat și pe Cătălin la nuntă. El a venit și părea sincer bucuros pentru fosta lui soție. La petrecere a cunoscut-o pe sora mirelui, iar între ei s-a înfiripat o apropiere.
Șase luni mai târziu, Mihaela și noul ei soț erau invitați la nunta lui Cătălin.
Viața rămâne, până la urmă, uimitor de imprevizibilă. Oricât de greu ar părea un moment, nu merită să renunți sau să crezi că totul s-a terminat. Nimeni nu poate ști ce întorsătură îl așteaptă după următorul pas. Uneori trebuie doar să continui să trăiești, să mergi înainte și să primești cu recunoștință fiecare zi nouă.