Intră în dressing și, fără să ezite, luă de pe umeraș rochia pe care o purtase o singură dată, la o recepție a companiei. Era de un verde-smarald adânc și intens. Croiala rămânea sobră, fără nimic ostentativ, dar era atât de elegantă și îi urmărea atât de bine silueta, încât atrăgea privirea fără să ceară voie. Costase aproape cât jumătate din salariul lunar al lui Radu.
Îmbrăcă rochia, deschise cutia cu bijuterii și alese o pereche de cercei discreți. Apoi se așeză în fața oglinzii. Mâinile îi erau liniștite și sigure. Își uniformiză tenul, își accentuă ochii și, după o scurtă ezitare, scoase rujul roșu. De obicei păstra culoarea aceea pentru ocazii rare. Dar seara aceasta era una dintre ele. În seara aceasta își lua rămas-bun de la căsnicia ei.
Cincisprezece minute mai târziu, din dormitor ieși o femeie cu totul diferită. Nu o gospodină speriată, cu un cuțit de feliat în mână. Nu o soție vinovată, obligată să salveze în grabă eșecul altcuiva. Era o femeie frumoasă, calmă, stăpână pe sine, care își cunoștea foarte bine valoarea.
Luă telefonul și deschise aplicația unui restaurant de lux, „Belvedere”, cu care compania ei colabora uneori pentru cine de afaceri. Din câteva atingeri comandă stridii, tartar de ton, fripturi ribeye pregătite exact cât trebuia, mai multe salate rafinate și deserturi. Plata se făcu imediat, din contul comun la care era atașat cardul lui Radu. Suma era impresionantă.
Puse telefonul deoparte, inspiră adânc, își îndreptă spatele și porni spre sufragerie.
Discuția de acolo intrase deja într-un ritm confortabil. Radu tocmai îi explica însuflețit lui Sorin cum intenționa să reorganizeze activitatea departamentului.
— …și cred că trebuie să optimizăm serios costurile logistice, spunea el cu siguranță. — Am pregătit deja o schemă preliminară…
Pașii Irinei aproape că nu se auziră, dar apariția ei produse efectul unei lumini aprinse brusc. Se opri în cadrul ușii și își așeză calm o mână pe toc.
— Bună seara, spuse ea.
Vocea îi era joasă, egală și complet liniștită.
Conversația se opri. Sorin, un bărbat impunător, într-un costum bine croit, își ridică surprins sprâncenele. Claudia, o brunetă elegantă și conștientă de efectul ei, își îngustă ușor ochii și măsură din priviri rochia verde-smarald.
Chipul lui Radu spunea însă cel mai mult. Rămase cu gura întredeschisă. Se așteptase, fără îndoială, să apară o soție epuizată și vinovată, purtând un platou cu sandvișuri și gata să le facă tuturor pe plac. În schimb, în fața lui se afla o femeie care părea stăpâna nu doar a apartamentului, ci și a întregii situații.
— Ah, iat-o și pe… Irina, reuși el să spună, înghițind în sec.
— Îmi pare bine să vă cunosc. Irina, se prezentă ea și se apropie de Sorin, întinzându-i mâna exact cum făcea la întâlnirile profesionale. Nu lăsă loc pentru gesturi teatrale de politețe și stabili din prima clipă tonul conversației.
— Domnule Sorin, am auzit multe despre dumneavoastră, adăugă ea.
El îi strânse mâna subțire și sigură cu un respect vizibil.
— Și eu mă bucur, Irina. Radu ne-a spus că ești adevărata păstrătoare a căminului.
Irina își mută privirea spre soț. Pentru o fracțiune de secundă, în ochii ei trecu o sclipire primejdioasă.
— Lui Radu îi plac uneori formulările frumoase, răspunse ea cu un zâmbet blând, apoi se așeză în fotoliul din fața Claudiei. — În cazul meu, grija pentru cămin înseamnă de obicei să reușesc să programez firma de curățenie între închiderea bilanțului trimestrial și începerea unei misiuni de audit.
Radu păli vizibil. Claudia clipi nedumerită.
— Misiune de audit? — repetă Sorin. — Eu credeam că dumneavoastră…
— Sunt auditor senior într-un grup de consultanță, explică Irina, așezându-și elegant un picior peste celălalt. — Lucrez în proiecte de fuziuni și achiziții. Știți, domnule Sorin, în documentele companiilor mari se găsesc uneori lucruri uimitoare. Oamenilor le place să prezinte dorințele drept realitate, să-și atribuie meritele altora, să ascundă costurile adevărate și să înfrumusețeze rapoartele. Numerele însă, spre deosebire de oameni, nu știu să mintă. Mai devreme sau mai târziu, totul devine vizibil.
Formal vorbea despre profesia ei, dar Radu înțelese fiecare cuvânt. Stătea în fotoliu ca și cum ar fi fost țintuit acolo și strângea paharul cu degetele încordate.
— Ce interesant, interveni Claudia, încercând să recâștige controlul discuției. — Deși probabil este îngrozitor de plictisitor să stai toată ziua printre cifre. Fără pic de creativitate.
— Creativitatea, Claudia, începe acolo unde se termină incompetența, răspunse Irina cu un zâmbet atât de liniștit, încât femeia avu nevoie de o clipă ca să înțeleagă cât de elegant fusese pusă la punct. — Când reușești să salvezi o companie clientă de amenzi de milioane provocate de neglijența cuiva din departamentul de vânzări, ajungi să te simți aproape artist.
Sorin izbucni într-un râs puternic. Era limpede că această femeie calmă, inteligentă și ascuțită îi plăcea.
— Radu a fost prea modest! spuse el. — Mi-a zis că lucrezi doar cu niște hârtii. Aveți acasă un adevărat rechin financiar!