Acum acea lumină revenea numai când se certa cu soția pe tema banilor sau când repeta câte o nouă „înțelepciune” a mamei. În ultimii doi ani, asemenea momente deveniseră tot mai dese.
După ce ieșise la pensie, Doina se plictisise. Își făcuse obiceiul să-și sune fiul de trei ori pe zi, să-i dea sfaturi și să-l îndrume spre ceea ce considera ea calea corectă. Mihai absorbea fiecare cuvânt.
Ana își termină micul dejun, spălă vasele și se așeză în fața laptopului. Deschise tabelul în care veniturile și cheltuielile erau împărțite pe luni și categorii, completate cu grafice și reunite într-un bilanț general.
Ținea acel fișier de cinci ani, din clipa în care familia contractase ipoteca. Mihai nu avea niciun tabel. În locul calculelor, se baza pe expresii precum „cam atât” și „doar muncesc, nu?”.
Seara, soțul se întoarse acasă posomorât și tăcut, umflat ca o bufniță bătrână. Mâncă, se lăsă greu pe canapea și porni televizorul la un meci de fotbal. Ana așteptă până când copiii adormiră, apoi se așeză lângă el și puse pe măsuța din față un dosar.
— Ce-i asta? întrebă Mihai, fără să-și desprindă ochii de ecran.
— Facturile.
— Care facturi?
— Cheltuielile mele personale din ultimii trei ani. Exact cum ai vrut. Mama ta a hotărât că trebuie să mi le plătesc singură. Foarte bine. Am calculat totul.
Mihai aruncă o privire spre dosar, apoi spre soția lui. În cele din urmă îl deschise. Înăuntru erau foi tipărite și ordonate, iar totalurile erau evidențiate cu marker colorat.
— Cosmeticianul, începu Ana pe un ton calm, aproape profesional, mă costă șase mii de lei pe an. Patru vizite, doar curățare și îngrijire de bază. Fără injecții, fără tratamente scumpe, Mihai. Chiar și crema o cumpăr de la farmacie și costă puțin.
— Abonamentul la sala de fitness este de patru sute de lei pe lună. La sala la care chiar tu mi-ai propus să mergi, pentru că, după nașterea celui de-al doilea copil, spuneai că „m-am lăsat prea mult”. Telefonul costă treizeci de lei. Am ales cel mai ieftin abonament.
— Cardul de credit este într-adevăr pe numele meu. Dar cu el am plătit manualele Ioanei, aparatul dentar al lui Ștefan și setul de anvelope de iarnă pentru mașina ta.
— Îți amintești că voiai să iei anvelopele în rate? Eu ți-am propus să plătim totul pe loc, ca să nu aruncăm bani pe dobândă. Pentru asta am folosit cardul.
Mihai întorcea paginile, mișcându-și buzele fără glas. Ana știa foarte bine ce sperase el să găsească. Se așteptase la țipete, lacrimi și un scandal după care să-i poată spune mamei: „Ai avut dreptate, e o isterică adevărată”.
Numai că, în locul unei crize, în fața lui se aflau cifre. Iar cifrele erau mult mai greu de contrazis.
— Ascultă, începu el nesigur, nu asta am vrut să spun.
— Ba exact asta ai spus! îl întrerupse Ana. Ai repetat cuvânt cu cuvânt ce ți-a poruncit mama ta. Acum deschide pagina următoare.
Mihai întoarse foaia. Acolo era un alt tabel, de data aceasta cu propriile lui cheltuieli.
— Mașina ta: combustibil, asigurare și reparații — aproximativ o mie de lei pe lună. Garajul mai costă două sute. Ieșirile de vineri cu prietenii ajung la patru sute sau cinci sute de lei.
— Telefonul nou pe care l-ai cumpărat în rate, fără să mă întrebi, te costă încă două sute de lei lunar timp de doi ani. În total, cheltuielile acestea au depășit deja cinci mii de lei.
— Și, cu toate acestea, eu continui să contribui cu jumătate din bugetul familiei. Dar tu mă numești femeie întreținută. Mama ta gândește la fel, iar tu vii în bucătărie să-mi dai ordine.
În cameră se lăsă o tăcere grea. Dinspre bucătărie se auzea ritmul regulat al unui robinet care picura. Mihai închise dosarul, îl împinse într-o parte și își trecu obosit palmele peste față.
— Nu știam că ții evidența atât de amănunțit, murmură el.
— Credeai că economiștii primesc diplome pentru ochi frumoși? Mihai, eu administrez bugetul nostru de cinci ani. Știu chiar și cât cheltuiești pe cafeaua de la automatul din birou.
— Doi lei de două ori pe zi. Pe lună se adună cam o sută douăzeci de lei. Pare o nimica toată, dar eu știu suma. Tu nici măcar nu știi cât costă aparatul dentar al lui Ștefan, pentru că nu te-ai interesat niciodată. În schimb, vii acasă și anunți: „A spus mama”.
Mihai nu răspunse. Ana îl privea și se gândea că uneori căsniciile nu se destramă din cauza infidelității sau a alcoolului. Uneori se sfârșesc din cauza telefoanelor nesfârșite ale unei mame și a refuzului unui bărbat adult de a-și folosi propria minte.
— Și acum ce se va întâmpla? întrebă el într-un târziu, abia auzit.
— De acum înainte schimbăm complet modul în care ne organizăm banii, răspunse Ana, împingând spre el un al doilea dosar. Începând din luna aceasta, fiecare va avea bugetul lui.
— Cheltuielile comune le împărțim în două și le achităm strict pe baza facturilor. Îmi deschid un cont separat pentru salariul meu, iar tu îți deschizi unul pentru al tău. Ipoteca, utilitățile și tot ce este necesar pentru copii plătim împreună. Cu restul banilor, fiecare face ce dorește.