— Mâine vii după mine. Mergem împreună să văd apartamentul. Dacă acolo chiar nu se poate locui, îmi închiriezi o cameră în apropiere sau îmi dai înapoi o parte din bani, ca să-mi rezolv singură situația.
— Eu nu am bani în plus!
— Nici eu nu mai am un apartament în plus.
Daniela își coborî ochii spre ceașcă, ascunzând un zâmbet involuntar.
Andrei își privea mama de parcă o vedea pentru prima dată așa cum era cu adevărat.
Conversația se termină repede. Mihai închise.
Doina puse telefonul pe masă și își acoperi fața cu palmele.
Nu plângea. Nu se văita.
Stătea doar cu degetele strânse la baza nasului, încercând parcă să nu-și piardă controlul.
— Ce proastă am fost, — murmură ea.
— Nu sunteți proastă, — răspunse Daniela. — Doar ați decis că dragostea de mamă înseamnă să vă sacrificați fără limită. Iar Mihai a descoperit că pentru el această idee este foarte comodă.
Doina își privi nora.
— Tu nu mă iubești.
— Nu.
Andrei tresări vizibil.
Daniela continuă calm:
— Dar nici nu sunt obligată să iubesc o persoană care ieri a încercat să se mute în locuința mea fără permisiune. Pot să vă tratez corect. Vă pot ajuta în limite rezonabile. Însă nu voi permite nimănui să hotărască în locul meu cum trebuie să trăiesc.
Doina tăcu mult.
Apoi dădu ușor din cap.
— Măcar e sincer.
Următoarele două nopți fură neobișnuit de liniștite.
Doina chiar nu încercă să conducă gospodăria. Își petrecea cea mai mare parte a timpului în camera unde Daniela îi pregătise canapeaua, își spăla singură farfuria, nu cotrobăia prin dulapuri și nu întreba unde ar putea să-și pună diverse obiecte „pentru început”.
În dimineața celei de-a doua zile ieși devreme. Se întâlni cu Mihai și se întoarse abia seara.
Avea chipul cenușiu de oboseală, însă privirea îi devenise mult mai hotărâtă.
— Chiar a cumpărat apartamentul, — spuse ea în timp ce își scotea paltonul. — Și se poate locui acolo. Doar că Mihai voia mai întâi să facă o renovare frumoasă și să-și aranjeze totul pentru el. Iar eu trebuia să stau aici cât timp îi era lui convenabil.
Andrei se ridică.
— Și acum?
— Acum mă mut acolo.
— La Mihai?
— În apartamentul cumpărat cu banii mei. Cel puțin până hotărăsc ce fac mai departe.
— A fost de acord?
Doina zâmbi amar.
— Nu imediat. Dar când i-am spus că voi povesti tuturor rudelor și chiar cumpărătorului fostului meu apartament cum a decis fiul cel mic să-și „asigure” mama, a devenit, dintr-odată, mult mai cooperant.
Pentru prima oară după multe zile, Daniela o privi aproape cu respect.
— Când plecați?
— Mâine dimineață. Mihai vine să mă ia.
— Bine.
Doina se opri în ușa bucătăriei.
— Daniela.
— Da?
— Am greșit.
Andrei se întoarse surprins spre mama lui.
Era limpede că nimeni nu se așteptase la asemenea cuvinte.
Probabil nici Doina.
— Chiar mi-am imaginat că, fiind soția lui Andrei, până la urmă o să accepți. Credeam că o să bombăni câteva zile, apoi te vei obișnui. Mi se părea varianta cea mai simplă. Nu pentru că aș fi crezut că ești un om rău. Doar că eu am trăit mereu cu ideea că fiul cel mare trebuie să țină familia în spate.
— Dar nu pe seama apartamentului altcuiva.
— Acum înțeleg.
Daniela nu răspunse.
Uneori, o scuză adevărată nu are nevoie nici de îmbrățișări, nici de lacrimi, nici de promisiuni frumoase.
Uneori este suficient ca omul să înceteze să se prefacă că nu a făcut nimic greșit.
Dimineața următoare, Mihai veni posomorât și tăcut.
În timp ce lua geanta mică a mamei, evita cu grijă privirea Danielei.
Doina stătea dreaptă.
Ajunsă lângă ușă, se opri brusc și se întoarse spre fiul cel mare.
— Andrei, eu nu am vreo cheie de la apartamentul vostru, nu?
— Nu, mamă.
— Și nici nu-mi trebuie, — răspunse ea singură. — De acum înainte sun înainte să vin.
Mihai se strâmbă iritat.
— Mamă, hai odată.
Daniela deschise ușa mai larg.
— Drum bun.
Mihai se opri neașteptat în prag.
— Dana, încearcă și tu să înțelegi. N-am făcut totul intenționat. Pur și simplu așa s-au așezat lucrurile.
Daniela îl privi direct.
— Nu, Mihai. „Așa s-au așezat lucrurile” este când pleacă autobuzul înainte să ajungi în stație sau când începe brusc o ploaie. Când un bărbat adult ia banii mamei, își cumpără un apartament și încearcă să o instaleze la fratele lui fără acordul proprietarei locuinței, asta se numește altfel.
Mihai deschise gura.
Dar Doina îl opri.
— Nu te mai face de râs. Mergi.
Mihai ieși primul pe palier.
Soacra mai rămase o clipă.
— Mulțumesc pentru cele două nopți.
— Cu plăcere.
— Și pentru faptul că în prima zi nu mi-ai deschis ușa.
Daniela o privi surprinsă.
Doina își potrivi cureaua genții pe umăr.
— Dacă mi-ai fi deschis, m-aș fi instalat aici. Și după aceea aș fi stat luni întregi în bucătăria ta, supărată că nu mă simt binevenită.
Ieși.
Ușa se închise.
Andrei rămase mult timp în hol. Apoi răsuci el însuși cheia în broască.
— Astăzi chem un lăcătuș și schimb yala, — spuse încet.
Daniela se uită la el.
— De ce?
— Ca să fim siguri. Poate există pe undeva vreo copie veche.
— Atunci cheamă-l. Dar fără declarații dramatice și fără spectacol.
Dădu din cap.
— Bine.