— Și cine e de vină că acum doarme la mătușa Rodica?
Mihai pufni iritat.
— Tu ești fratele mai mare. Mereu ai fost responsabilul familiei. Rezolvă.
— Nu o să rezolv problema ta pe seama Danielei.
La celălalt capăt al liniei se făcu liniște.
— Înțeleg. Te-a întors împotriva noastră.
Andrei strânse telefonul mai tare.
— Să nu mai vorbești așa despre soția mea.
Daniela îl privi cu atenție.
Era prima dată în acea zi când o apăra nu pentru că fusese împins într-un colț și trebuia să aleagă o replică, ci pentru că înțelesese singur ce se întâmpla.
Mihai răspunse tăios:
— Atunci explică-i tu mamei de ce nu o vrea nimeni.
Apelul se încheie.
Andrei rămase nemișcat.
— „Nu o vrea nimeni”, — repetă el stins. — Ce ușor a spus-o.
— Foarte ușor. În felul ăsta sunt vinovați toți, mai puțin el.
A doua zi, Doina veni din nou.
De data aceasta singură și fără niciun bagaj.
Daniela îi deschise.
Soacra purta un costum sobru și ținea în mâini o poșetă mică. Era palidă, iar ochii îi erau roșii, însă privirea rămânea încăpățânată.
— Pot să intru?
— Intrați.
Andrei ieși din cameră.
— Mamă…
— Nu, — îl opri Doina brusc. — Am venit să vorbesc cu Daniela.
Se așezară în bucătărie.
Daniela puse trei cești pe masă, aduse ceainicul și se așeză vizavi de soacră. Doina nu se atinse de ceai. Câteva minute privi masa, apoi propriile mâini.
În cele din urmă spuse:
— Mihai m-a mințit.
Andrei își ridică brusc capul.
Daniela nu o întrerupse.
— Mi-a spus că va cumpăra un apartament în care voi putea locui și eu cât timp vreau. M-a asigurat că vor fi două camere și că se gândise la tot. L-am crezut. Chiar și la notar, când semnam actele de vânzare, mă grăbea întruna. Spunea că acel cumpărător nu o să aștepte la nesfârșit. Abia după tranzacție am aflat că apartamentul lui are o singură cameră. Și că vrea să-l treacă numai pe numele lui.
Degetele lui Andrei se strânseră pe marginea mesei.
— Mamă, de ce nu ne-ai spus imediat?
Doina se întoarse brusc spre el.
— Pentru că mi-a fost rușine! Le povestisem tuturor cunoscuților ce băiat minunat am, cât de bine a pus totul la punct. Și după aceea am descoperit că singura persoană pentru care pusese lucrurile la punct era el însuși.
Daniela ascultă fără să spună nimic.
Situația căpătase o altă nuanță.
În fața ei nu mai era doar soacra autoritară care decisese să se instaleze în casa fiului cel mare. Era și o femeie care intrase de bunăvoie într-o înțelegere periculoasă, ignorând semnalele neplăcute până când consecințele deveniseră imposibil de ocolit.
— Dar tot ați hotărât să veniți la mine fără acordul meu, — spuse Daniela încet.
Chipul Doinei tresări.
— Da. Eram sigură că Andrei nu mă va refuza.
— Iar părerea mea nu a contat deloc.
După o pauză lungă, soacra recunoscu:
— Nu, n-am luat-o în calcul.
Andrei se uită la Daniela. Rușinea de pe chipul lui era atât de evidentă, încât ea preferă să-și mute privirea.
Doina scoase din poșetă un dosar subțire.
— Nu vă mai cer să mă lăsați să stau aici pe termen nedefinit. După ziua de ieri am înțeles că nu e în regulă. Dar am nevoie de două zile să găsesc o cameră sau să mă înțeleg cu Rodica. Nu aduc mobilă și cutii. Nu mă bag în treburile voastre. Vreau doar un loc unde să dorm două nopți.
Daniela rămase tăcută.
Nici Andrei nu spuse nimic.
De data aceasta cererea suna altfel.
Nu mai era ordin.
Nu era pretenția unui om convins că ceilalți îi sunt datori.
Era rugămintea unei femei care descoperise, în sfârșit, diferența dintre a primi ajutor și a ocupa spațiul altcuiva cu forța.
Daniela ridică încet ceașca și sorbi puțin.
— Două nopți, — spuse ea. — Fără lucruri, fără Mihai și fără discuții despre ce am fi noi obligați să facem pentru dumneavoastră. În a treia zi vă mutați la mătușa Rodica, într-o cameră închiriată sau oriunde hotărâți.
Doina dădu din cap atât de repede, încât păru că se teme ca Daniela să nu se răzgândească.
— Mulțumesc.
— Mai am o condiție.
Soacra ridică ochii.
— Îl sunați pe Mihai chiar acum. De față cu noi. Și îi spuneți că de aici înainte problema locuinței dumneavoastră este responsabilitatea lui. Nu a lui Andrei și nu a mea.
Doina își îndreptă spatele.
— S-ar putea să nu răspundă.
— Atunci îi scrieți.
— O să se supere.
Daniela zâmbi scurt.
— Am impresia că familia dumneavoastră are o grijă extraordinară să nu-l supere pe Mihai.
Andrei tuși ușor, dar nu o contrazise.
Doina se înroși.
Totuși scoase telefonul.
Mihai răspunse abia după câteva apeluri.
— Mamă, sunt ocupat. Ce s-a întâmplat?
— Mihai, ascultă-mă bine. La Andrei nu voi locui. Daniela mi-a permis să stau aici doar două nopți. După aceea tu te ocupi de locuința mea.
— Ce problemă cu locuința?
— A mea.
— Mamă, iar începi?
— Nu. Tu ai început totul atunci când ai luat banii obținuți din apartamentul meu și m-ai lăsat cu sacoșele în fața ușii altcuiva.
În bucătărie se făcu o liniște absolută.
Mihai începu să explice ceva iritat, dar pentru prima dată Doina nu-i permise să-și desfășoare monologul obișnuit.