„Dacă masa mea te face de rușine, mergi la restaurant!” — În clipa în care musafirii au insultat mâncarea pregătită cu trudă, Viorica a făcut ceva la care nimeni nu se aștepta

Așeză tava pe o scândură groasă de lemn și o acoperi cu capacul greu, pentru ca friptura să nu se răcească. Apoi se întoarse în living.

Chipul ei nu trăda nimic. Părea la fel de calmă ca atunci când ștergea praful sau strângea vasele spălate.

Ajunsă lângă masă, luă platoul mare cu plăcinte.

Îl duse în bucătărie.

După aceea ridică rulourile de vinete.

Apoi farfuria cu pastramă de casă.

În cele din urmă veni rândul farfuriei de cristal pe care invitații o criticare cu atâta înverșunare.

Unul câte unul, toate felurile dispărură de pe masa festivă și ajunseră pe blatul din bucătărie.

În tăcerea care se așternuse se auzea până și bâzâitul monoton al frigiderului.

Rodica fu prima care pricepu ce se întâmplă.

— Viorica, ai înnebunit de tot la bătrânețe? aproape țipă ea, uitând instantaneu tonul superior de mai devreme. Ce spectacol faci aici? Noi stăm la masa de sărbătoare!

Viorica își privi liniștită cuscră.

— Chiar dumneavoastră ați spus adineauri că masa este sărăcăcioasă. De ce să hrănesc niște musafiri atât de importanți cu mâncare proastă și să vă otrăvesc cu colesterol? Peștele vă amintește de hrana pentru pisici, salata este înecată în maioneză, șervețelele sunt ieftine. Nu are rost să vă chinuiți. Nimeni nu vă obligă să mâncați aici.

Calmul din glasul ei avu un efect mai puternic decât orice ceartă.

Rodica rămase fără cuvinte câteva clipe.

Dorin, în schimb, se ridică brusc de pe canapea. Fața i se înroși.

— Mamă, termină cu circul ăsta! Mi-e rușine cu tine în fața socrului și a soacrei! Adu mâncarea înapoi pe masă. Toți suntem flămânzi! Te porți ca o isterică!

Viorica îl privi cu atenție, ca și cum l-ar fi văzut pentru prima oară din afară.

În fața ei se afla un bărbat adult, lat în umeri, îmbrăcat într-o cămașă bine călcată — cămașă cumpărată cândva tot de mama lui. Era îngrijit, sătul și sigur pe sine. Dar nu era în stare să arate nici măcar un strop de respect femeii care, vreme de zeci de ani, fusese gata să-i dea tot ce avea.

— Ar fi trebuit să-ți fie rușine de cu totul altceva, fiule, spuse Viorica la fel de calm. De faptul că stai în casa mea și asculți cum mama ta este umilită pentru mâncarea pe care a pregătit-o două zile și a cumpărat-o din banii ei. Dacă masa mea te face de rușine în fața familiei, ia-ți soția, socrul și soacra și duceți-vă la un restaurant bun. La cel la care voia Rodica să ajungă. Acolo o să primiți și rucola, și creveți regali, și șervețele de pânză apretate și călcate.

Andreea își strânse mâinile.

— Ne dai afară? Chiar de aniversarea noastră? Noi am venit la tine cu inima deschisă! Voiam să petrecem normal, ca o familie!

Viorica se îndreptă spre ușa de la intrare și o deschise larg.

— Ați venit să mâncați gratis și, în același timp, să-mi explicați din nou ce gospodină proastă sunt. De cinci ani povestea se repetă de fiecare dată. Astăzi se termină. Sărbătoarea s-a încheiat. Încălțați-vă.

Rodica se ridică brusc.

Respira greu de indignare, iar eșarfa înflorată i se deplasase într-o parte.

În hol începu să-și tragă nervoasă pantofii de piele întoarsă.

— Să nu mai calc niciodată în apartamentul ăsta! şuieră ea. Nerușinată! Noi am venit cu intenții bune, iar ea acum ne scoate ochii cu o bucată de carne! N-are nici educație, nici bun-simț. A rămas țărancă, exact cum a fost! Hai, Viorel. Aici chiar nu mai avem ce căuta!

Viorel se uită vinovat la Viorica și oftă încet. Nu îndrăzni să se certe cu soția și o urmă în tăcere.

Andreea își închise geanta cu un clic demonstrativ și ieși pe palier fără să se întoarcă spre soacra ei.

Dorin rămase ultimul lângă ușă.

O privea pe mama lui cu furie fățișă.

— Rămâi singură cu oalele tale, spuse el printre dinți. O să fii tu cea care va suna și-și va cere iertare. Eu nu-ți răspund. Mi-ai distrus toată sărbătoarea în fața oamenilor. Nu o să uit asta.

Viorica îi răspunse fără să-și schimbe tonul:

— Când ieși, închide ușa.

După ce fiul păși peste prag, Viorica închise și răsuci cheia în broască.

În liniștea holului, clicul sec al încuietorii se auzi ca o lovitură.

Femeia se sprijini cu spatele de ușă și închise ochii pentru câteva clipe.

Era sigură că mâinile îi vor începe să tremure, că va izbucni în plâns sau că o va cuprinde iar vina aceea cunoscută care o chinuia după fiecare ceartă de familie.

Dar nu se întâmplă nimic.

Dimpotrivă, simțea cum devine tot mai ușoară.

Avea impresia că, în sfârșit, își aruncase de pe umeri un sac greu, plin cu nisip ud, pe care îl cărase ani întregi pe un drum fără sfârșit.

Se întoarse în bucătărie.

Sub capacul de pe plită se afla aceeași tavă de fontă. În aer mai plutea aroma caldă a cărnii rumenite, a usturoiului și a mirodeniilor.

Viorica deschise bufetul și scoase farfuria ei preferată de porțelan, cu margine fină aurie.

O păstrase pentru ocazii cu adevărat importante. Chiar și musafirilor le-o oferea rar, de teamă să nu o spargă cineva.

Se pare că ziua aceea era, într-adevăr, una specială.

Viorica își tăie o felie mare și fragedă de ceafă de porc.

6543