— După promovare vei mai veni și acasă?
— Hai, iubito…
Elena tresări ușor. Radu nu îi spusese niciodată așa. Acum apelativul suna fals.
— Fac totul pentru voi, continuă el. Pentru tine și Daria. Pentru familia noastră.
Elena nu răspunse.
A doua zi, angajații companiei se adunară în sala mare de conferințe.
Radu ocupă un loc în primul rând. Stătea drept, sigur pe el, și își aranja mereu cravata. Puțin mai în spate se afla Mirela. Pentru ședința importantă alesese o rochie mulată, aproape nepotrivită pentru stilul sobru al firmei, dar părea extrem de mulțumită. Ochii îi străluceau, ca și cum aștepta o veste extraordinară.
Ședința era condusă de Victor Popescu, președintele consiliului de administrație.
La început se discutară probleme obișnuite. Apoi Victor închise dosarul și făcu o pauză.
— Acum, dragi colegi, vom trece la o decizie importantă privind conducerea companiei.
În sală se lăsă liniștea.
— După cum știți, vechiul meu prieten și adjunctul meu de mulți ani, domnul Adrian Ionescu, a decis să se retragă. Prin urmare, funcția de director general adjunct a devenit vacantă.
Radu își îndreptă și mai mult spatele. Mirela se aplecă ușor înainte.
— Astăzi vreau să vă prezint persoana care va ocupa acest post, continuă Victor.
Își plimbă privirea prin sală. Pentru o clipă se opri asupra lui Radu, apoi asupra Mirelei.
Unii angajați erau deja gata să-l felicite pe Radu. În companie circulaseră de mult zvonuri că el urma să fie promovat.
— Acest specialist este bine cunoscut de cei mai mulți dintre dumneavoastră, spuse Victor solemn. Iar unii, după câte am observat, îi poartă o afecțiune cu totul specială.
Făcu o pauză.
— Vă rog să o întâmpinați pe noua directoare generală adjunctă: Elena Andreea Pop!
Pentru câteva secunde, nimeni nu se mișcă.
Radu rămase cu gestul neterminat, ca și cum urma să-și salute propria numire. Mirela se îndreptă brusc, cu buzele întredeschise de uimire.
Apoi se auziră primele aplauze. În câteva clipe, întreaga sală izbucni în ovații.
Elena intră prin ușa laterală. Purta un costum sobru, impecabil croit. Părul îi era strâns ordonat, iar chipul îi rămăsese calm.
Nu avea nici urmă de nesiguranță, triumf sau dorință de a demonstra ceva cuiva.
Se îndreptă spre conducere și își ocupă noul loc.
Colegi și colege se adunară în jurul ei ca să o felicite. Mulți se bucurau sincer că un specialist atât de bun se întorsese. Înainte de concediul maternal, Elena fusese respectată și considerată un lider puternic.
Radu și Mirela rămăseseră deoparte. Amândoi păreau că tocmai fuseseră aruncați într-o lume răsturnată.
În acea zi, soții nu se întâlniră nici măcar o dată. Mirela dispăru aproape imediat după ședință, iar Elena se cufundă în muncă.
Noile responsabilități cereau multă energie, dar multe lucruri îi erau familiare. Cu surprindere, își dădu seama cât de mult îi lipsise acel ritm: discuțiile profesionale, deciziile dificile și sentimentul că se putea descurca singură.
Ajunse acasă târziu. Radu o aștepta în bucătărie, cu lumina stinsă.
— Bună, spuse Elena și aprinse becul.
— Bună, răspunse el răgușit.
Ea își puse geanta pe un scaun.
— Ei bine? Ai ceva să-mi povestești?
Radu își ridică ochii spre ea.
— Tu ai ceva să-mi povestești?
În vocea lui se amestecau furia și panica.
— Eu nu am prea multe de spus. Astăzi totul a devenit limpede.
— Deci așa ai hotărât să procedezi?
Elena zâmbi amar și privi ceasul.
— Mai așteaptă puțin. Cred că în curând vom lămuri totul.
În clipa aceea sună soneria.
Elena se duse să deschidă.
În prag se afla Mirela, înviorată și aproape entuziasmată.
— Eleno, ce lovitură! exclamă ea încă de la intrare. Ce surpriză! Dacă ai fi văzut fața lui Radu! A rămas cu gura căscată! Ce bine te-ai răzbunat! Unde e sărmanul? Probabil stă și-și plânge promovarea?
Se opri brusc.
În adâncul holului se afla Radu, cu chipul împietrit.
Elena închise ușa.
— În sfârșit, suntem toți aici, spuse ea încet.
Vocea îi era calmă, dar avea o duritate metalică.
— Cele mai importante personaje din povestea familiei mele se află în aceeași cameră. Așa că povestiți-mi. Vreau să aud adevărul de la amândoi.
— Elena, despre ce vorbești? încercă Radu să protesteze.
— Te-ai tâmpit? Te-a amețit funcția cea nouă? Acum crezi că poți să poruncești tuturor?
— Nu, Radu. Funcția nu are nimic de-a face cu asta.
Se uită pe rând la el și la Mirela.
— Doi dintre cei mai apropiați oameni ai mei m-au trădat.
Făcu o pauză.
— Cu cercelul v-ați descurcat destul de bine. Chiar am crezut că Mirela îl pierduse înainte de plecarea noastră. Dar cu bijuteriile v-ați dat de gol.
Mirela se încordă.
— Despre ce bijuterii vorbești?
— Despre setul cu safire din aur alb, răspunse Elena. Cel pe care l-ai cumpărat pentru amanta ta și l-ai ascuns în dulapul nostru ca să i-l dai după ce plecam. În timp ce eu și Daria ne bucuram de Grecia, tu te întâlneai cu Mirela și chiar ai plecat cu ea într-o călătorie.
Radu își plecă privirea.
— Vă imaginați cât de naivă am fost? continuă Elena. Am găsit cutia întâmplător și am crezut că era cadoul meu de ziua mea. Mi-am ales chiar și rochia astfel încât să se potrivească acelui colier.