În cameră se lăsă tăcerea.
Mirela își ridică brusc bărbia. Chipul ei se transformă. Nu mai semăna cu prietena blândă din copilărie, ci cu o femeie rece și plină de furie.
— În sfârșit ai înțeles! izbucni ea. Credeam că nu observi nimic în jurul tău!
Elena nu spuse nimic.
— E vina ta, draga mea! continuă Mirela. Ai pus mâna pe un bărbat bun, dar n-ai știut să-l păstrezi. Te-ai îngrășat în concediul maternal, te-ai dizolvat complet în copil și ai încetat să mai ai grijă de tine. Crezi că unui bărbat îi ajung cina și discuțiile despre jucării? El are nevoie de atenție, de admirație și de o femeie adevărată lângă el!
Elena o ascultă fără să clipească.
— Nu l-am ținut niciodată pe Radu cu forța. A avut mereu libertatea să aleagă. Iar el a ales.
Își întoarse privirea spre soț.
— Fă-ți bagajele și pleacă.
Apoi se uită la Mirela.
— Și tu pleacă. Nu vreau scandaluri, explicații sau justificări. Lăsați-mă pur și simplu în pace.
— Eu nu plec nicăieri! strigă Radu, ridicându-se brusc. Aceasta este familia mea! Casa mea! Eleno, iartă-mă! Nu știu cum s-a întâmplat. A fost o rătăcire, o nebunie!
Se întoarse către Mirela.
— Spune-i că nu a fost nimic serios! Explică-i că a fost doar o prostie, o întâmplare, un joc!
Mirela râse scurt și isteric.
— Un joc? Acum îi spui joc?
Se apropie de el.
— Cine îmi jura iubire veșnică pe malul mării? Cine îmi spunea că întâlnise, în sfârșit, o femeie adevărată? Cine mă ruga să-i nasc o fiică? Cine a ales ore întregi bijuteriile și mi-a spus că safirele se potrivesc perfect cu ochii mei?
Radu se înroși.
— Ce copil? De ce aș vrea eu copiii tăi? Am deja o fiică! O iubesc pe Daria! Și te iubesc pe tine, Elena!
Vocea îi urcă spre țipăt.
— Tu te-ai aruncat asupra mea! Veneai mereu când Elena nu era acasă! Tu m-ai sedus!
Apoi se întoarse spre soția lui.
— Crede-mă, într-o zi a venit aproape fără haine! Sunt bărbat, Elena! N-am putut să mă controlez! Dar asta nu a însemnat nimic!
Elena îl privea și înțelegea din ce în ce mai limpede.
În fața ei nu mai era bărbatul sigur și nobil pe care îl iubise. Era un om slab, gata să arunce vina asupra oricui numai ca să se salveze.
Cu un minut în urmă îi promitea Mirelei iubire și viitor. Acum numea relația lor o întâmplare lipsită de importanță.
Pe ea încerca să o convingă că nu era responsabil pentru propriile alegeri.
Adevărul cel mai dureros nu era doar trădarea. Era ușurința cu care Radu călcase în picioare familia lor, încrederea și anii trăiți împreună.
— Plecați, repetă Elena.
Glasul îi era scăzut, dar neclintit.
— Amândoi. Acum.
Discuția se încheie acolo.
Câteva săptămâni mai târziu, Elena stătea într-o cafenea mică, în fața Ioanei. Prin geamul larg cădeau încet primii fulgi, anunțând apropierea iernii.
Ținea în mâini o ceașcă de cafea fierbinte și privea strada.
— Așa s-a terminat frumoasa mea poveste de familie, spuse ea încet.
Ioana o privi cu compasiune.
— Nu spune asta, Eleno. Poate că abia acum începe ceva nou. Ești frumoasă, inteligentă și talentată. Acum ești și director general adjunct. Ai înainte nenumărate posibilități.
Se opri o clipă.
— Poate că tu și Radu mai puteți repara ceva. Nu e un om complet rău. O iubește pe Daria și suferă foarte mult. Colegii spun că nu-și mai găsește locul.
Elena clătină lent din cap.
— Nu, Ioana. Nu pot.
Încercă să-și explice mai exact durerea.
— Știi, trădările sunt diferite. Uneori un om face o prostie, cedează unei slăbiciuni de moment, se lasă dus de alcool, de furie sau de împrejurări. Nu spun că asemenea lucruri trebuie iertate, dar poate unele familii reușesc să treacă peste ele.
Ioana asculta fără să o întrerupă.
— La noi a fost altceva, continuă Elena. Nu a fost doar pasiune. Au apărut sentimente. Radu s-a îndrăgostit de o altă femeie.
Privirea îi coborî spre cafea.
— Atât de mult, încât i-a ales bijuterii după culoarea ochilor. A plănuit întâlniri, călătorii și cadouri. S-a gândit la fiecare detaliu. Și-a construit o viață separată, în care nu mai era loc pentru mine.
Vocea i se frânse ușor.
— Nu i-a oferit Mirelei doar timpul lui. I-a oferit gândurile, atenția și tandrețea lui. Acele gesturi mici prin care înainte îmi arăta mie că mă iubește.
Inspiră adânc.
— Iar după aceea se întorcea liniștit acasă, mă îmbrățișa, o săruta pe Daria și îmi vorbea despre cât de mult muncește. Mă privea în ochi și mă mințea.
Ioana tăcu.
— Asta nu voi putea ierta, spuse Elena. Și nici nu vreau. Pentru că, dacă aș face-o, m-aș trăda pe mine însămi.
La scurt timp, Elena și Radu divorțară oficial.
Radu fu transferat la o filială a companiei din alt oraș, dar nu-și uită fiica. Venea regulat, o lua pe Daria la plimbare, petrecea timp cu ea și încerca să se implice în educația ei.
Uneori, când se întâlneau, încerca să vorbească și cu fosta soție. Spunea că înțelesese multe, că regretă și că și-ar dori să repare totul.
Elena îl asculta fără să intre în discuție și îi răspundea doar:
— Adu-o pe Daria acasă până la ora opt.
Mirela demisionă curând din companie și dispăru din viața lor. Elena nu mai află ce i se întâmplase și nici nu voia să știe.