O căldură plăcută i se răspândi în piept.
Nu fusese niciodată obsedată de bijuterii. Purta, de obicei, un lănțișor fin, cercei discreți și verigheta. Dar acel set cu safire o cucerise imediat.
Era delicat, elegant și, după cum credea ea, ales cu multă dragoste.
A doua zi, Elena și Daria au plecat în Grecia.
Săptămâna a trecut ca un vis. Zilele le-au fost pline de soare, plimbări, aer marin și râsul copilăresc al Dariei. Fetița alerga pe plajă, strângea pietricele și îi punea mamei sute de întrebări.
Pentru prima dată după multă vreme, Elena s-a simțit odihnită cu adevărat.
S-au întors acasă bronzate, fericite și pline de impresii.
La aeroport le aștepta Radu. Pentru soția lui adusese un buchet uriaș de flori, iar pentru Daria cumpărase o jucărie frumoasă.
Acasă le pregătise o altă surpriză: gătise singur cina.
— Ce bun este peștele acesta! se miră Elena după prima îmbucătură. Răducule, nici nu știam că te pricepi atât de bine la gătit!
— Oamenii se mai schimbă, zâmbi el.
În jurul ochilor i se vedeau riduri fine, pe care ea nu le observase până atunci.
— Acum poți învăța orice de pe internet. Trebuie doar să vrei să-i bucuri pe cei dragi.
Au mâncat, au râs și au povestit. Daria vorbea fără oprire despre mare, soare și micile ei aventuri.
În apartament domnea atmosfera aceea caldă de familie pentru care Elena crezuse întotdeauna că merita să trăiești.
La un moment dat, Radu privi ceasul.
— Ei bine, prințesele mele, trebuie să plec.
— Unde? se miră Elena. Doar e sâmbătă!
— Serviciul nu se face singur, răspunse el, mângâindu-i părul. Tata trebuie să muncească pentru ca fetele lui să nu ducă lipsă de nimic. Încerc să mă întorc mai devreme.
Se pregăti repede și plecă.
Pe hol, mirosul obișnuit al parfumului lui mai rămase câteva minute. Apoi apartamentul se cufundă în liniște.
De data aceasta, însă, liniștea i se păru Elenei apăsătoare.
Ca să-și ocupe timpul, începu să facă ordine. Șterse mobila, aspiră camerele și se apucă să spele podeaua din bucătărie.
Lângă piciorul mesei observă ceva strălucitor, prins între gresie și marginea parchetului.
Se aplecă și ridică obiectul.
Era un cercel: o clipsă de aur cu o perlă mică și elegantă.
Elena îl recunoscu imediat. Îi aparținea Mirelei.
Luă telefonul și formă numărul lui Radu.
— Salut, auzi vocea lui calmă și ușor obosită.
— Salut. Ce faci?
— Mă lupt cu rapoartele. S-au strâns o mulțime de acte. Te-ai plictisi aici. Ți-a fost dor de mine?
Elena se gândi că, altădată, Radu îi povestea totul despre muncă. Ea discuta cu el proiectele, îi oferea soluții și îl ajuta cu sfaturi. Acum părea că o ține intenționat departe de viața lui profesională.
— Bineînțeles că mi-a fost dor. Când vii acasă?
— În vreo trei ore termin. Trebuie să rezolv măcar o parte din lucruri. Voi mă așteptați?
— Da. Te așteptăm.
Radu se întoarse aproape exact după trei ore. O ridică pe Daria în brațe și o învârti prin cameră, iar fetița țipă de bucurie.
— Ce au făcut frumusețile mele fără mine? întrebă el, sărutându-și soția pe obraz.
— Eu și mami am făcut curățenie! anunță Daria.
— Ciudat, spuse Radu. Înainte să veniți, am făcut eu curat peste tot.
— Așa crezi? zâmbi Elena.
Își deschise palma.
Pe ea se afla cercelul.
— Atunci ce este acesta?
Radu se uită la bijuterie. Pentru o clipă, chipul i se schimbă. În privire îi apăru nedumerirea, iar zâmbetul îi îngheță.
Se redresă însă imediat.
— Nu am idee, Elena. Pe cuvânt. Doar nu e al meu.
— Evident că nu e al tău, râse ea, puțin prea tare. Mirela a venit înainte să plecăm și s-a jucat cu Daria. Probabil atunci l-a pierdut. O sun să i-l dau. Iar tu, șmecherule, ai spus că ai spălat toată podeaua!
Radu se scărpină în ceafă.
— Poate nu chiar toată. Dar pe hol sigur am făcut curat!
Au râs toți trei. Elena o sună pe Mirela, iar aceasta se bucură sincer. Spuse că de mult căuta cercelul și ajunsese să creadă că îl pierduse pe stradă.
Apoi îi comunică o veste neașteptată.
— Apropo, Elenuța, m-am angajat în sfârșit la un serviciu nou!
— Felicitări! Unde?
— La compania voastră, în departamentul de logistică. E în cealaltă aripă a clădirii.
— Serios? Acolo lucrează Radu.
— Știu. Dar suntem în departamente diferite și probabil nici nu ne vom întâlni. Pur și simplu a apărut un post bun și am hotărât să încerc.
După convorbire, Elena fu cuprinsă de o neliniște fără motiv. Se privi în oglinda din hol. În reflexie vedea o femeie tânără și bronzată, cu părul blond deschis de soarele Greciei. Părea mai odihnită, însă ochii îi erau nesiguri.
„Cât timp îmi va trebui să mă simt din nou eu însămi?”, se întrebă. „Să-mi recapăt încrederea, ambiția și independența?”
Seara îi povesti lui Radu despre noul loc de muncă al Mirelei.
El ridică sprâncenele și puse tableta deoparte.
— Eleno, să stabilim de la început ceva. Nu am de gând să-i rezolv problemele, să o ajut să avanseze sau să mă ocup de chestiunile ei de serviciu. Știi că urăsc să amestec viața personală cu munca. Să se descurce singură.
— Nu ți-am cerut nimic. Doar ți-am spus vestea.
— Foarte bine.
După o pauză, schimbă brusc subiectul.