Elena era o tânără plină de speranțe și visuri, însă sărăcia îi ținea viața ca într-o colivie. Tatăl ei căzuse pradă jocurilor de noroc și ajunsese îngropat într-o datorie de cincizeci de milioane de lei.
Și cui îi datora o asemenea sumă?
Nu unui om oarecare, ci lui Alexandru „Sandu” Munteanu, unul dintre cei mai bogați bărbați din țară.
Sandu era cunoscut nu doar pentru averea lui uriașă, ci și pentru înfățișarea neobișnuită care stârnea șoapte oriunde apărea.
Cântărea aproape o sută patruzeci de kilograme.
Era exagerat de gras, transpira mereu, avea cicatrici pe față și se deplasa într-un scaun rulant electric, fiindcă oamenii spuneau că greutatea nu-i mai permitea nici măcar să meargă.
Pe la spate, lumea îl numea cu cruzime „Miliardarul-porc”.
ÎNȚELEGEREA
Într-o seară, oamenii lui Sandu au oprit în fața casei Elenei.
— Plătiți datoria sau ajungeți la închisoare, i-au spus tatălui ei.
— Nu avem asemenea bani! a strigat Gheorghe, cu disperarea unui om prins fără ieșire.
Apoi, într-o clipă care avea să-i schimbe fiicei lui viața, a rostit:
— Atunci luați-o pe fata mea! Pe Elena! E tânără, frumoasă și muncitoare! Căsătoriți-vă cu ea, domnule Sandu, și socotiți datoria stinsă!
Elena a rămas cu ochii mari de groază.
— Tată?! Mă vinzi?
Dar în fața ei nu mai părea să existe nicio cale care să nu-l ducă pe Gheorghe după gratii.
Ca să-și salveze tatăl, Elena a acceptat să se mărite cu bărbatul de care se temeau toți.
NUNTA
În ziua nunții, invitații nu încetau să șușotească.
Elena stătea într-o rochie de mireasă strălucitoare, frumoasă, liniștită și luminoasă, lângă Sandu, care gâfâia, transpira abundent, iar pe smokingul lui se vedea o pată de sos de la sarmale.
— Biata fată, a murmurat cineva.
— S-a măritat cu el numai pentru bani.
— Probabil îi vine rău numai când se gândește că va trebui să împartă patul cu el.
Elena a auzit fiecare cuvânt.
Totuși, nu și-a plecat capul.
Și-a ridicat bărbia cu demnitate, a scos o batistă și i-a șters cu grijă sudoarea de pe frunte.
— Vă simțiți bine, domnule Sandu? a întrebat ea blând.
— Să vă aduc puțină apă?
Sandu a încremenit.
Se așteptase să vadă dezgust.
În schimb, în ochii ei era compasiune.
O grijă sinceră.
— Apă, a spus el încet.
Pe tot parcursul ceremoniei, Elena a rămas lângă el.
Când a venit momentul fotografiilor, nu s-a ferit și nu s-a tras înapoi.
I-a ținut în palma ei mâna mare, aspră și ușor tremurătoare.
ÎNCERCAREA
După nuntă, cei doi au plecat spre conacul lui Sandu.
— Tu vei dormi pe canapea, i-a poruncit el când au intrat în dormitor.
— Sunt prea mare și lângă mine n-ai avea loc. Și mai este ceva…
Înainte să te culci, spală-mi picioarele. Și hrănește-mă.
Sandu o testa.
Se prefăcea în mod deliberat că este leneș.
Neîngrijit.
Grosolan.
Crud.
— Mâncarea asta e îngrozitoare! striga el, aruncând farfuria.
— Te miști prea încet! Șterge-mi spatele!
Timp de trei luni, Elena a avut grijă de el ca o infirmieră.
Și totuși nu s-a plâns nici măcar o dată.
— Iertați-mă, domnule Sandu. Mâine o să încerc să fac mai bine, răspundea ea de fiecare dată pe același ton calm.
Noapte după noapte, când Sandu dormea sau doar se prefăcea că doarme, Elena îi vorbea în șoaptă în timp ce îi masa tălpile umflate.
— Eu știu că, înăuntrul dumneavoastră, există un om bun, îi spunea ea.
— Poate ați ajuns așa fiindcă oamenii v-au rănit prea des cu vorbele lor. Nu vă temeți. Eu sunt aici. Sunt soția dumneavoastră și nu am de gând să vă părăsesc.
Sandu auzea totul.
Iar sub „pielea” lui artificială și groasă, inima începea încet să se înmoaie.
MARELE BAL CARITABIL
A venit seara Marelui Bal Caritabil, prima ocazie în care Sandu urma să o prezinte pe Elena în lumea bună.
I-a oferit o rochie roșie luxoasă și bijuterii scumpe.
El a îmbrăcat un smoking care abia se închidea peste trupul lui imens.
Când au intrat în sală, toate privirile s-au întors spre ei.
O femeie pe nume Raluca s-a apropiat.
Fusese iubita lui Sandu cu ani în urmă, înainte ca el să se fi „îngrășat”. În realitate, tocmai Raluca fusese cea care îi distrusese cândva încrederea în femei.
— Dumnezeule, Alexandru, a izbucnit ea în râs.
— Te-ai făcut și mai mare! Iar ea este femeia pe care ai cumpărat-o? Cât te-a costat? Arată exact ca o vânătoare de avere.
Prietenele Ralucăi au început să râdă.
— Perechea perfectă: monstrul și femeia plătită.
Sandu și-a coborât privirea.
Aștepta ca Elena să plângă.
Să se îndepărteze de el.
Să-i fie rușine să stea lângă el.
Dar s-a înșelat.
Elena și-a luat mâinile de pe spătarul scaunului și a făcut un pas înainte.
— Iertați-mă, a spus ea cu fermitate.
— Nu vă permit să-mi numiți soțul monstru.
Raluca a rămas nemișcată.
— Poftim?
— Da, este masiv. Da, poate nu arată la fel de impecabil ca soții dumneavoastră, a continuat Elena suficient de tare încât să o audă toată sala.
— Dar omul acesta are o inimă mai mare decât toți cei de aici la un loc. Da, m-am căsătorit cu el din cauza unei datorii și nu voi minți în privința asta.
Dar am rămas lângă el fiindcă, în trei luni, am văzut în el o bunătate pe care voi n-o observați, pentru că vă uitați numai la aparențe.