— În primul rând, camera mea nu este de vânzare. Nici marți, nici peste o lună și nici peste zece ani. Este proprietatea mea. Începând din acest moment, vă interzic chiar și să mai discutați despre vânzarea ei în prezența mea.
— Cum ai îndrăznit să tragi cu urechea?! — țipă Elena după ce își reveni din primul șoc. — Este dezgustător! Fratele tău a ajuns într-o situație cumplită, pot veni recuperatorii după el, iar tu stai aici și…
— În al doilea rând, — o întrerupse Andreea fără ezitare și scoase o altă foaie, — acesta este tabelul tuturor sumelor pe care vi le-am dat vouă și lui Radu în ultimii cinci ani. Totalul este de aproximativ șaptezeci și una de mii de lei.
Puse foaia pe masă.
Laptop nou pentru Radu — șase mii de lei.
Achitarea împrumutului rapid pe care îl făcuse cu doi ani înainte — cincisprezece mii de lei.
Vacanța părinților la Sovata — douăsprezece mii cinci sute de lei.
Restul erau transferuri regulate „pentru medicamentele și vitaminele mamei”, „pentru benzina lui Radu” și pentru diferite „cheltuieli urgente”.
— Cinci ani am funcționat ca banca gratuită a familiei. Începând de astăzi, banca se închide definitiv. Și nu se va mai deschide niciodată.
Radu se ridică brusc de pe canapea.
— Ce faci acum? Ne prezinți factura? Suntem familie! Sunt fratele tău! Nunta mea se destramă, creditorii îmi cer bani, iar tu stai aici și numeri fiecare leu?
— Nu sunt „fiecare leu”, Radu. Sunt ani din viața mea. Este munca mea, — răspunse Andreea fără să ridice vocea.
Îl privea fără urmă din mila pe care o simțise de atâtea ori pentru el.
În acel moment, fratele ei îi părea un client străin și extrem de neplăcut, care încălcase toate condițiile unei înțelegeri și acum pretindea să fie salvat de consecințe.
— Datoriile tale sunt numai problema ta. Vrei să trăiești luni întregi fără griji? Atunci angajează-te. Poți să lucrezi pe șantier sau să descarci marfă într-un supermarket. Iar Bianca este perfect capabilă să-și găsească un loc de muncă drept ospătăriță, în loc să aleagă rochii scumpe pe banii altora.
Bianca pufni disprețuitor, își smulse geanta de lângă canapea și spuse printre dinți:
— Ce familie de nebuni.
Apoi ieși în grabă și trânti ușa cu putere.
Radu porni după ea, strigând din mers insulte la adresa surorii sale.
Gheorghe continua să stea cu capul plecat.
Elena respira greu și își privea fiica cu o furie pe care nici măcar nu mai încerca să o ascundă.
— Din ziua asta nu mai ești fiica mea, — șuieră ea. — Din cauza zgârceniei tale, Radu poate ajunge la închisoare! Ai distrus viața propriului tău frate!
— Nu eu i-am distrus viața, mamă. Tu ai făcut-o atunci când, timp de douăzeci și opt de ani, i-ai îndeplinit fiecare capriciu și l-ai convins că toți oamenii din jur îi datorează ceva, — răspunse calm Andreea. — Dosarul cu toate calculele îl puteți lua. Poate vă folosește drept amintire. Cheile de la apartamentul meu lăsați-le pe comoda de lângă ușă. Mâine voi schimba oricum yala, dar nu vreau să risc.
Elena îl apucă pe soț de mânecă.
— Gheorghe, hai să plecăm de aici! Este evident că nu suntem bineveniți!
Gheorghe se ridică în tăcere.
Scoase de pe breloc cheile apartamentului fiicei sale, le puse pe comodă și porni spre ieșire după soție.
Când ușa se închise în urma părinților, Andreea se apropie de fereastră.
Ploaia se oprise.
Printre norii cenușii și grei pătrundea o rază subțire și palidă de soare.
Andreea inspiră profund.
Avea senzația că cineva îi ridicase, în sfârșit, de pe umeri o placă uriașă de beton pe care o purtase aproape întreaga viață adultă.
Trecuseră șase luni.
Venise o primăvară caldă.
Copacii aveau din nou frunze, iar prin curți apăruseră flori.
Viața Andreei se schimbase mai mult decât și-ar fi putut imagina.
După ce din bugetul său dispăruse cheltuiala permanentă intitulată „ajutor financiar pentru rude”, descoperise un lucru surprinzător de simplu: salariul ei era mai mult decât suficient pentru o viață confortabilă.
Când vechiul chiriaș plecă, Andreea mări puțin chiria camerei și găsi foarte repede un alt locatar.
Cu banii pe care reușise să-i economisească în cele șase luni își cumpără o mașină second-hand, dar sigură, vioaie și bine întreținută, la care visase de câțiva ani.
Se schimbase și felul în care se raporta la ea însăși.
Pentru prima dată de când lucra acolo, Andreea își făcu curaj și ceru o promovare.
Spre propria surprindere, o primi aproape imediat.
Conducerea îi aprecia de mult experiența, seriozitatea și profesionalismul. Ceea ce îi lipsise până atunci nu fusese competența, ci încrederea necesară pentru a accepta o funcție de coordonare.
Nunta lui Radu cu Bianca nu mai avu loc.
Când Bianca înțelese definitiv că nu va exista un sponsor generos în persoana surorii mai mari și că, în locul unei vieți luxoase, o aștepta traiul alături de un bărbat fără serviciu și îngropat în datorii, își strânse repede lucrurile și plecă la un admirator cu o situație financiară mai bună.
Radu fu obligat să-și vândă calculatorul de gaming și ceea ce mai rămăsese din portofoliul său de criptomonede.