— Din cauza teatrului ăstuia am ajuns să simt valeriana prin toată casa, — râse Elena. — Dar spune-mi sincer, Radu, o sută cincizeci de mii de lei îți ajung să închizi datoriile alea de pe platformele de tranzacționare?
Andreea încremeni înainte să apuce să-și agațe geaca în cuier.
Ce datorii?
— Ar trebui să-mi ajungă, mamă, — răspunse Radu nepăsător. — La crypto am pierdut cam o sută cincizeci de mii. Încă vreo cincizeci de mii îmi trebuie pentru mașină. Bianca are nevoie de aproximativ o sută de mii pentru nuntă. Camera cred că o putem da cu vreo patru sute de mii. Ce rămâne vă las vouă. Poate vă renovați și voi, în sfârșit, baia cum trebuie.
— Și avansul pentru apartament? — întrebă Elena, surprinsă. — Nu i-ai spus Andreei că tocmai pentru locuință vă trebuie banii?
— Doamnă Elena, ce apartament? — interveni Bianca pe tonul ei capricios. — Noi am hotărât de mult că nu vrem să rămânem în orașul ăsta plictisitor. Facem nunta, plătim datoriile lui Radu, cumpărăm o mașină bună și plecăm vreo jumătate de an în Poiana Brașov. Iar Andreei îi spunem că am dat avansul pentru un apartament într-un complex nou, dezvoltatorul a intrat în insolvență și banii au rămas blocați. Ea crede orice. E o naivă.
— Totuși, ai grijă cum vorbești, — o dojeni Elena, fără prea multă severitate. — Oricum ar fi, este fiica mea. Dar planul nu e rău. Cel mai important este să o ducem la notar marți. Eu i-am spus deja agentului că proprietara este foarte timidă și că m-a lăsat pe mine să negociez totul.
Andreea stătea nemișcată în holul întunecat, strângând la piept cutia cu prăjitura.
Pentru o clipă i se păru că podeaua se clatină sub picioarele ei.
Aerul din apartament devenise dintr-odată greu și sufocant.
Așadar, nu exista niciun apartament pentru tinerii căsătoriți.
Nu exista niciun avans.
Radu pierduse o sumă enormă în criptomonede.
Alți bani urmau să fie cheltuiți pe o mașină, pe nunta luxoasă și pe viața comodă a unui bărbat de douăzeci și opt de ani care nu voia să muncească și a iubitei lui.
Iar ceea ce rămânea fusese deja repartizat părinților pentru renovarea băii.
Toate acestea urmau să fie plătite din proprietatea Andreei.
Din proprietatea pentru care ea renunțase ani la rând la vacanțe, acceptase muncă suplimentară și economisise la aproape fiecare cumpărătură.
„Ea crede orice.”
„Mai face puțin pe supărata și semnează.”
În interiorul Andreei se declanșă ceva.
Furia acumulată în toți acei ani nu ieși la suprafață prin lacrimi și nici prin strigăte.
Se întări.
Se răci.
Se transformă într-o furie limpede, calculată, aproape matematică.
În seara aceea dispăru Andreea cea comodă și mereu disponibilă, Andreea care se grăbea să rezolve problemele tuturor.
În locul ei rămase Andreea Ionescu, specialistă cu experiență în fiscalitate și finanțe, o femeie adultă care știa să calculeze foarte bine și care, în sfârșit, era gata să-și protejeze banii.
Se întoarse fără zgomot, ieși pe casa scării și trase cu grijă ușa după ea, astfel încât broasca să se audă cât mai puțin.
Cutia cu prăjitura o aruncă în tomberonul din fața blocului.
Toată ziua de vineri și aproape întreaga zi de sâmbătă le petrecu pregătindu-se pentru discuția care urma.
Andreea tipări extrasele conturilor sale bancare din ultimii cinci ani.
Apoi deschise un tabel și trecu, cu precizia unui contabil, fiecare transfer pe care îl făcuse către părinți sau către Radu.
Duminică, în grupul familiei, apăru un mesaj scurt:
„Astăzi, la ora 16:00, vă aștept pe toți la mine. Discutăm despre vânzarea camerei. Să vină și Bianca.”
Rudele sosiră exact la ora stabilită.
Elena avea expresia triumfătoare a omului convins că a câștigat.
Era sigură că fiica ei cedase în cele din urmă și acceptase ceea ce mama numea „decizia corectă”.
Radu se instală comod pe canapea și o luă pe Bianca de după umeri.
Bianca își plimba atent privirea prin sufrageria Andreei, de parcă evalua în minte cât valorau mobila și electrocasnicele.
Gheorghe se așeză fără să spună nimic pe marginea fotoliului.
— În sfârșit, fata mamei, ți-ai venit în fire! — declară Elena imediat după ce intră. — Am confirmat deja programarea la notar pentru marți. Să nu uiți buletinul și extrasul de carte funciară.
Andreea stătea lângă masa din sufragerie.
În fața ei se afla un dosar albastru și gros.
— Luați loc, — spuse ea pe un ton egal.
În vocea ei era atât de multă răceală neobișnuită, încât până și zâmbetul satisfăcut al lui Radu dispăru.
Andreea deschise dosarul.
— Joi seara am venit la voi. Am intrat în apartament cu cheia mea și am auzit toată conversația voastră minunată din bucătărie. Despre datoriile lui Radu din criptomonede. Despre jumătatea de an de distracție. Despre mașină. Despre renovarea băii. Și despre cât de naivă și proastă mă considerați.
În cameră se făcu o liniște de mormânt.
Pe fața Elenei începură să apară pete roșiatice.
Bianca își trecu nervos mâna prin păr.
Radu deschise gura să spună ceva, dar Andreea ridică palma.
— Niciun cuvânt. Acum mă ascultați voi pe mine.
Scoase prima foaie din dosar.