Când mașina de spălat a părinților se stricase definitiv, Andreea fusese cea care mersese la magazin, alesese una nouă și plătise inclusiv livrarea. Când Radu avusese un accident minor și anunțase că îi trebuie urgent bani pentru repararea mașinii, sora lui îi transferase suma necesară.
De foarte mult timp, Andreea se obișnuise să fie colacul de salvare al întregii familii.
Dar să i se ceară acum să renunțe la o proprietate nu mai avea nimic de-a face cu ajutorul.
Era ca și cum cei apropiați intenționau să-i lege o piatră de picioare și apoi să o împingă liniștiți în apă.
În seara aceea, Andreea își sună fratele.
Radu răspunse abia după mai multe apeluri. În jurul lui se auzeau muzică puternică, voci și râsete.
— Salut, Radu. Mama mi-a spus astăzi o absurditate despre vânzarea camerei mele ca să vă plătesc nunta.
— A, salut, Andreea! — răspunse el vesel. — Da, mama a discutat deja cu agentul imobiliar. Nu te agita, nu sunt multe acte. Tu trebuie doar să vii la notar și să semnezi. Bianca vrea să facem ceremonia la un castel adevărat, la Bran. Îți dai seama ce fotografii o să iasă? Bineînțeles că este foarte scump, dar merită. O să fie ceva incredibil.
— Tu înțelegi măcar ce spui? — întrebă Andreea rar, pronunțând clar fiecare cuvânt. — Eu nu am de gând să-mi vând proprietatea ca să vă finanțez o ședință foto în fața unui castel. Dacă nu vă permiteți o nuntă luxoasă, faceți cununia civilă și sărbătoriți la un restaurant obișnuit.
La celălalt capăt al firului se făcu liniște.
Muzica puternică din fundal suna acum aproape batjocoritor.
— Andreea, de ce trebuie să fii mereu atât de dificilă? — în vocea lui Radu apărură imediat acele intonații ofensate pe care mama lor nu reușise niciodată să le ignore. — Așa ceva se întâmplă o singură dată în viață. Bianca visează din copilărie la o nuntă frumoasă. Pentru singurul tău frate îți pare rău de o bucată de beton? Mama mi-a spus că până la urmă tot o să fii de acord. Hai să nu ne stricăm seara. Acum degustăm torturile pentru nuntă. Vorbim mai târziu.
Fără să-i lase timp să răspundă, închise.
Andreea rămase în mijlocul sufrageriei, strângând telefonul atât de tare, încât articulațiile degetelor i se albiseră.
Săptămâna următoare se transformă într-un adevărat coșmar.
Telefonul aproape că nu mai tăcea.
Elena o suna de câteva ori pe zi și îi trimitea mesaje lungi. Mama folosea toate metodele de presiune pe care le stăpânea: o acuza de lipsă de inimă, încerca să o facă de rușine, îi cerea milă și îi apăsa fără încetare exact butonul pe care îl instalase în ea încă din copilărie — sentimentul de vinovăție.
„Tatălui tău i-a crescut tensiunea din cauza încăpățânării tale! Ieri a trebuit să chemăm ambulanța!”
„Bianca plânge de trei zile! Fata este la capătul puterilor, iar rochia de mireasă a fost deja comandată la București!”
„Noi te-am crescut, te-am hrănit, te-am îmbrăcat, ți-am dat școală, iar acum, la bătrânețe, ne calci pur și simplu în picioare!”
Până la sfârșitul săptămânii, Andreea se simțea complet epuizată.
Singurul refugiu rămânea serviciul.
La birou, printre declarații fiscale, facturi, balanțe, rapoarte și regulile precise ale legislației fiscale românești, totul era logic și previzibil. Fiecare cifră avea o explicație, fiecare sumă trebuia justificată, iar calculele fie se potriveau, fie nu.
În contabilitatea familiei, însă, domnea un haos absolut.
Ioana, colega pragmatică a Andreei, îi observă cearcănele și clătină nemulțumită din cap în timpul pauzei de prânz.
— Andreea, dacă semnezi actele astea, nu pierzi doar camera. O să pierzi și respectul față de tine însăți. Și crede-mă, nu se vor opri aici. Astăzi Radu are nevoie de bani pentru nuntă, mâine o să vrea o mașină scumpă, iar poimâine o să apară alte datorii. Trebuie să tai odată cordonul ăsta.
Andreea știa că Ioana avea dreptate.
Dar sentimentul de vinovăție crescut în ea ani întregi continua să o tragă în jos.
Joi seara, după serviciu, hotărî să meargă la părinți și să încerce o ultimă discuție calmă.
Voia să ia cu ea calcule concrete, să le arate cifrele reale și să le explice de ce vânzarea camerei ar reprezenta o greșeală financiară gravă pentru ea.
În drum spre părinți intră într-un supermarket și cumpără prăjitura preferată a mamei. Apoi introduse câteva sticle în aparatul SGR și luă bonul pentru garanția recuperată.
Obiceiul de a calcula fiecare leu nu dispăruse nici după ce veniturile ei crescuseră.
După aceea porni spre blocul părinților.
Ușa apartamentului se deschidea greu. Broasca veche ar fi trebuit curățată și unsă de mult.
Andreea răsuci încet cheia și intră în holul îngust.
Din bucătărie se auzeau voci.
Elena și Radu erau acolo.
După râsul afectat și ascuțit, Andreea își dădu seama că stătea cu ei și Bianca.
Era gata să-și scoată geaca și să-i salute, când își auzi propriul nume.
— Andreea mai face puțin pe supărata și după aceea semnează, — spunea Radu cu multă siguranță. — N-are încotro. Toată viața s-a consumat că nu are și ea un bărbat serios lângă ea și din cauza asta se simte vinovată față de noi. Important e, mamă, să continui povestea cu tensiunea lui tata. Asta funcționează întotdeauna la ea.