Când mama lui, doamna Elena, m-a invitat împreună cu copiii la petrecerea anuală de Sfânta Maria, organizată în grădina casei sale, am refuzat imediat.
— Mariana, mi-a spus la telefon, tu faci în continuare parte din familia noastră.
— Doamnă Elena, Radu va fi acolo.
— Știu.
— Și va veni cu ea.
La celălalt capăt al firului s-a lăsat tăcerea.
După câteva secunde, doamna Elena a răspuns cu voce liniștită:
— Nu-i permite să te alunge din locurile în care ai tot dreptul să fii.
— Tu ești încă familia mea.
Îmi doream atât de mult să cred asta.
În loc să o fac, în noaptea aceea, puțin după miezul nopții, stăteam cu telefonul în mână și căutam pe internet bărbați care acceptau să fie angajați drept însoțitori la evenimente.
Profilul lui Andrei fusese al treilea pe care îl deschisesem.
În drum spre casa doamnei Elena, mi-am cerut scuze pentru aproape orice.
Pentru traficul aglomerat.
Pentru aerul condiționat prea rece.
Pentru urmele lăsate de fiica mea pe geamul mașinii lui.
Simțeam nevoia să-mi cer iertare pentru fiecare lucru mărunt care nu ieșea perfect.
Andrei nu mi-a atras atenția nici măcar o dată.
În schimb, a răspuns răbdător tuturor întrebărilor copiilor.
Da, apăruse uneori în reclame.
Nu, nu era celebru.
Da, jucase cândva rolul unui pirat la un congres al medicilor stomatologi.
Felul în care a povestit întâmplarea i-a făcut pe toți trei să râdă atât de tare, încât, pentru prima dată după multă vreme, am observat că zâmbeam și eu.
Nu era vreo vedetă, iar copiilor tocmai asta li s-a părut fascinant.
Fiica mea cea mică a deschis ochii mari.
— Și ai avut o sabie adevărată?
Andrei a zâmbit.
— Nu. În loc de sabie, fluturam o periuță de dinți uriașă.
Copiii au izbucnit din nou în râs.
Pentru câteva minute rare, tensiunea a dispărut cu totul.
Aerul din mașină devenise ușor, de parcă niciunul dintre noi nu purta vreo povară.
Apoi am intrat pe strada doamnei Elena.
Și totul s-a schimbat.
Mașina lui Radu era deja parcată în fața porții.
Lângă ea se afla decapotabila albă a Larisei.
Stomacul mi s-a strâns atât de tare, încât aproape că am uitat să apăs frâna.
Radu ajunsese deja.
Andrei a observat imediat.
Nu mi-a oferit încurajări goale.
Nu mi-a spus să mă liniștesc.
Nici că totul avea să fie bine.
A așteptat să opresc motorul, apoi s-a uitat la mine.
— Sunteți pregătită?
Nu eram.
Nici pe departe.
Totuși, am inspirat adânc.
— Da.
Adevărul era că nu mă simțisem niciodată mai nepregătită.
Grădina din spatele casei arăta la fel ca în fiecare an.
Piscina strălucea albastră sub soarele puternic de august.
Panglici în culorile tricolorului erau prinse de gard, iar copiii alergau desculți prin iarbă în timp ce câte un adult le striga de pe terasă să încetinească.
Dinspre grătar venea miros de fum, mici și carne rumenită. Masa lungă era plină de salată de vinete, ouă umplute, felii reci de pepene, plăcinte și prăjituri decorate cu stegulețe minuscule.
Apa piscinei sclipea în lumină.
Pentru o clipă mi-am spus că poate voi reuși să trec cu bine prin toate.
Apoi l-am văzut pe Radu.
Stătea lângă grătar.
Ținea un braț în jurul taliei Larisei.
Ea purta un costum de baie roșu, acoperit de un pareo alb și subțire. Părul îi cădea pe umeri în bucle aranjate impecabil. Chiar și pe căldura aceea părea proaspătă, fără urmă de transpirație, ca o femeie care nu cunoscuse niciodată epuizarea maternității sau durerea de a fi umilită în fața tuturor.
Pentru o fracțiune de secundă am crezut sincer că voi putea suporta.
Radu încă nu mă văzuse.
Râdea la ceva spus de fratele lui.
Părea complet mulțumit.
Ca un om care se instalase comod într-o viață ce fusese cândva și a mea.
Apoi s-a întors.
Privirea lui s-a oprit mai întâi asupra lui Andrei.
Abia după aceea a ajuns la mine.
Zâmbetul i s-a stins aproape imperceptibil.
Înainte ca el să pornească spre noi, doamna Elena a apărut pe terasă.
— Mariana! a exclamat, îmbrățișându-mă strâns. Draga mea, arăți minunat!
Mi-am netezit nervoasă rochia peste șold.
— E foarte veche.
M-a strâns și mai tare.
De parcă ar fi știut exact de ce simțisem nevoia să spun asta.
Nu a apucat să răspundă.
Vocea lui Radu s-a auzit de la celălalt capăt al terasei.
— Ei bine, asta chiar este o surpriză!
Conversațiile din jur au început să se stingă.
Oamenii se prefăceau că nu se uită la noi.
În realitate, toți urmăreau scena.
Radu s-a apropiat încet.
Larisa venea lângă el.
— Mariana, a spus el cu un zâmbet forțat.
Apoi l-a măsurat pe Andrei din cap până-n picioare.
— Și el cine este?
Vocile celor din jur s-au redus aproape complet.
Andrei a făcut un pas înainte.
— Andrei. Sunt iubitul Marianei.
Cuvântul „iubitul” a rămas parcă suspendat între pietrele terasei și cerul senin.
Radu l-a privit câteva secunde, nevenindu-i să creadă.
Apoi a izbucnit în râs.
— El? Vorbești serios?
Mai multe persoane s-au întors direct spre noi.
Radu arăta când spre Andrei, când spre mine.
— Vrei să spui că tipul ăsta este iubitul tău?
Am simțit căldura urcându-mi în obraji și pe gât.