— Și încă ceva… Eu chiar nu am vrut să intru în casa dumneavoastră.
Irina dădu din cap.
— Vă cred.
Oana păru să fi așteptat alt răspuns, dar nu mai spuse nimic. Ieși și închise ușa cu grijă.
În apartament rămaseră doar Irina și Radu.
El se schimbă imediat. În fața străinilor se ținuse obraznic, sigur pe el. Acum umerii îi căzură, dar pe față nu îi apăru niciun fel de regret, ci doar iritare.
— Ce spectacol ai făcut.
Irina străbătu încet holul, verifică dulapul, se uită în baie, în bucătărie, apoi în dormitor.
— Când ai făcut copia cheilor?
Radu ridică din umeri.
— Demult. Când locuiam împreună.
— După divorț ți-am cerut să-mi dai toate seturile.
— Am uitat.
— Nu, Radu. Le-ai păstrat intenționat.
El tăcu.
— De ce?
— Nu știu. Pentru orice eventualitate.
— Ți-a trebuit pentru orice eventualitate să-mi închiriezi apartamentul rudelor.
— Nu să-l închiriez. Să-i las temporar.
— Contra bani.
Se enervă.
— Și ce, trebuia să ajut gratis pe toată lumea? Ei au propus să-mi mulțumească.
Irina îl privi ca și cum îl vedea pentru prima oară.
Trăise cu omul acesta aproape opt ani. Știa cum își bea cafeaua, unde lăsa de obicei telecomanda, cum se enerva când pierdea la șah pe telefon. Dar acum în fața ei nu stătea fostul soț, ci un bărbat străin, care nu înțelegea sincer de ce nu poți dispune de ceva ce nu-ți aparține.
— Tu chiar ai fost sigur că nu o să aflu.
Radu pufni.
— Nici nu trebuia să te întorci.
— Exact.
El își dădu seama că spusese prea mult.
Irina își luă geanta.
— Mergem.
— Unde?
— După celelalte chei.
— Ți-am spus că nu mai am.
Irina scoase telefonul.
— Atunci așteptăm poliția aici.
Radu înjură încet.
— Bine. Am un set acasă. De rezervă.
— Pe acela îl luăm.
Până la apartamentul lui Radu merseră în tăcere.
Irina conducea, Radu stătea lângă ea, pe scaunul pasagerului. De câteva ori încercă să spună ceva, dar de fiecare dată se opri.
În fața scării, mormăi:
— Măcar înțelegi că n-am făcut-o din răutate?
Irina opri motorul.
— Nu mă interesează dacă a fost din răutate sau din prostie. Rezultatul e același.
Radu se uită pieziș la ea.
— Înainte erai altfel.
— Înainte credeam că, dacă îi explici unui om normal, el înțelege.
— Și acum?
— Acum mă uit la fapte.
El coborî primul.
În apartamentul lui era dezordine. În hol zăceau sacoșe, pe un scaun atârna o geacă, iar pe podea stătea o cutie cu scule.
Radu deschise sertarul de sus al comodei și scoase o legătură cu un breloc mic, în formă de peștișor albastru.
Irina recunoscu brelocul. Îl cumpărase la mare, încă din timpul căsniciei.
— Na.
Ea luă cheile.
— Mai ai?
— Nu.
— Verifică.
Radu deschise iritat alt sertar, apoi un dulap din bucătărie, apoi cutia cu scule.
În cutie se găsi încă o cheie.
Irina o ridică între două degete.
— Și asta ce e?
Radu își feri privirea.
— O rezervă.
— Al treilea set?
— Las-o baltă odată!
Irina puse cheia în geantă.
— Eu nu las nimic baltă. Doar că înainte nu spuneam totul cu voce tare.
Când se întoarse acasă, Irina sună imediat un meșter.
Acesta veni seara.
În timp ce schimba încuietorile, vecina de la etajul cinci, doamna Viorica, ieși să ducă gunoiul și se opri lângă ușă.
— Irinuța? Am văzut că azi a fost ca o mutare la dumneavoastră. Chiar mă gândeam: ciudat, știam că locuiți singură.
Irina zâmbi obosit.
— Nu a fost mutare. A fost o greșeală a fostului soț.
Vecina se învioră imediat.
— Deci el a adus ieri oamenii aceia? L-am întrebat și eu dacă stau mult. A zis că v-ați înțeles.
Irina se întoarse spre ea.
— Chiar așa a spus?
— Sigur. Eu îl țin minte, a locuit aici. M-am gândit: dacă e fostul soț, înseamnă că e totul stabilit.
În clipa aceea, meșterul scoase vechea broască.
Irina privi mecanismul metalic din mâna lui și simți pe neașteptate o ușurare. Nu bucurie, nu victorie, ci tocmai ușurare: ușa avea să înceteze în sfârșit să mai fie o trecere pentru omul care ar fi trebuit de mult să rămână în trecut.
— Acum sigur nu mai e stabilit, — spuse ea.
Doamna Viorica clătină din cap.
— Așa se întâmplă. N-au al lor, dar se apucă să hotărască pentru al altuia.
Irina nu răspunse.
A doua zi, Radu sună din nou.
Irina nu răspunse.
El îi trimise mesaj:
„Irina, hai să nu facem scandal. M-am pripit. Nu povesti nimănui.”
Ea citi și puse telefonul deoparte.
După o oră veni al doilea mesaj:
„Andrei sună acum pe toată lumea. Mă face escroc.”
Irina răspunse abia atunci:
„Tu i-ai dat motiv.”
Radu sună aproape imediat. De data asta, ea răspunse.
— Serios vrei să mă îngropi? — începu el fără salut.
— Deocamdată nu am făcut nimic.
— Dar poți?
— Pot.
El tăcu.
— Iri, înțelegi și tu că acum nu am nevoie de probleme în plus.
— Iar eu aveam mare nevoie de oameni străini în dormitor?
— Mi-aș cere scuze dacă ai vorbi normal.
Irina îndepărtă telefonul de ureche și se uită la ecran.
— Radu, tu chiar negociezi o scuză?
El oftă nervos.
— Cu tine nu se poate.
— Atunci nu mai suna.
— Voiam să-ți spun că ai luat toate cheile.
— Încuietorile sunt deja schimbate.
La celălalt capăt se lăsă din nou liniștea.
— Repede te-ai mișcat.
— Da. De data asta, repede.
Închise.