— O să depuneți plângere?
Irina se întoarse spre el.
— Deocamdată documentez ce se întâmplă. Cum se termină depinde de Radu.
— Ne va da banii înapoi?
— Întrebați-l pe el. Dar din apartamentul meu plecați oricum.
Andrei strânse din dinți și încuviință.
Radu ajunse după treizeci și cinci de minute.
Irina îl auzi cum descuie grăbit ușa cu cheia lui. Așadar, chiar păstrase un set.
Intră în hol, văzu valizele, pe Andrei cu gențile, pe Oana cu fața roșie și pe Irina stând lângă oglindă, cu mapa în brațe.
— Iri, numai să nu începi…
Ea întinse palma.
— Cheile.
Radu nu băgă imediat mâna în buzunar. Încercă mai întâi să zâmbească.
— Îți explic tot acum.
— Cheile.
Scoase o legătură cu două chei, prinse de un breloc vechi.
Irina le luă și întrebă imediat:
— Mai ai?
— Nu.
— Gândește-te bine.
Radu expiră nervos.
— Am spus că nu.
Andrei făcu un pas brusc spre el.
— Dă-ne banii înapoi.
Radu se întoarse spre el.
— Stai puțin. Lămurim acum.
— Ce să mai lămurim? Ai spus că apartamentul e al tău și al fostei soții. Ai spus că ne poți instala aici. Ai luat bani.
Radu aruncă o privire rapidă spre Irina.
— Nu am spus că apartamentul e al meu. Am spus că se poate rezolva.
Oana ieși din dormitor cu o geantă de copil în mână.
— Ai spus: stați liniștiți, proprietara nu are nimic împotrivă.
Radu se aprinse.
— Păi am crezut că Irina nu o să aibă nimic împotrivă! Apartamentul stătea gol!
Irina râse scurt, fără urmă de zâmbet.
— Ai hotărât să gândești în locul meu?
— Am vrut să ajut niște oameni!
— Pe bani?
Radu deschise gura, dar nu găsi răspuns.
Irina puse chitanța pe măsuța din hol.
— Ai luat bani pentru apartamentul meu. Ai băgat străini în dormitorul meu. Ai deschis dulapurile mele. Ai scotocit prin actele mele. Și acum vrei să spui că doar ajutai?
Radu își trecu mâna peste ceafă.
— Iri, nu dramatiza. Stăteau și ei o săptămână. Maximum două. Aveam de gând să-ți spun după.
— După ce mă întorceam și găseam oameni străini aici?
— Ei, nu mureai.
Oana se răsuci brusc spre el.
— Tu îți dai seama ce spui? Noi am dormit cu copiii într-un apartament străin! Dacă ea chema poliția și ajungeam pe la secție să dăm explicații?
— Nu vă ducea nimeni nicăieri, — mormăi Radu. — Calmați-vă odată.
Irina îl privi pe fostul soț atât de atent, încât el își feri ochii.
— Le dai banii înapoi acum.
— Nu am toată suma cash.
— Prin transfer.
— Iri, nu-mi da ordine.
— Atunci chem poliția. Și veți explica toți trei situația în fața agenților. Am chitanța, fotografiile și setul tău de chei.
Radu se învineți la față. La tâmple îi apărură pete roșii.
— Mereu ți-a plăcut să pui presiune!
— Iar ție mereu ți-a plăcut să iei ce nu e al tău și să te porți ca și cum ai avea dreptul.
Cuvintele îl loviră exact acolo unde trebuia.
Radu se întoarse brusc, scoase telefonul și începu să-i transfere banii lui Andrei.
Andrei stătea lângă el și verifica plata. Când telefonul din mâna lui sună scurt, spuse:
— Au intrat.
— Toată suma? — întrebă Irina.
— Da.
— Atunci strângeți restul.
Mutarea înapoi a lucrurilor dură aproape o oră.
Oana scotea tăcută hainele din dulap, împăturea lucrurile copiilor, aduna cosmeticele și prosoapele. De fiecare dată când găsea ceva de-al ei printre lucrurile Irinei, i se înroșea fața și mai tare.
— Îmi pare rău, — spuse ea în cele din urmă, când rămaseră amândouă în dormitor. — Știu că nu sunteți obligată să ascultați asta, dar chiar nu am știut.
Irina se uită la ea.
— Trebuia să semnați un contract normal cu proprietarul.
— Trebuia.
— Și să verificați actele.
Oana dădu din cap.
— Da. Doar că… atunci când ai doi copii, chiria pică în ultimul moment, lucrurile sunt deja împachetate, iar cineva îți spune brusc: am o variantă, vă mutați chiar azi… mintea nu mai judecă limpede.
Irina nu o compătimi cu voce tare. Dar furia față de Oana aproape dispăruse.
Toată furia era acum a lui Radu.
— Luați jucăriile de pe pat.
— Imediat.
În hol, Radu încerca să-i spună ceva lui Andrei pe un ton coborât.
— De ce te mai superi acum? Ți-am dat banii înapoi.
— Ne-ai băgat într-o belea.
— Nu a băgat nimeni pe nimeni în nicio belea.
Andrei puse geanta jos.
— Ai dus copiii mei într-un apartament străin. Tu pricepi măcar asta?
Radu făcu o grimasă.
— Ajunge.
Irina ieși din dormitor.
— Radu, rămâi până la final și verifici să-și ia toate lucrurile. După aceea mergem la tine după al doilea set de chei, pe care sigur îl ții pe undeva.
El tresări.
— Nu merg nicăieri.
— Ba mergi.
— Tu nu mai ești nimic pentru mine ca să-mi dai ordine.
— Exact. Nu mai sunt nimic pentru tine. Tocmai de aceea nu ai niciun drept să folosești locuința mea. Dacă ai uitat, pot să-ți amintesc în fața martorilor și a poliției.
Radu strânse din dinți.
— Ți s-a stricat de tot caracterul.
— Nu. Doar că înainte explicam mult. Acum acționez direct.
Când Andrei și Oana coborâră ultimele genți, copiii stăteau deja în mașina din fața blocului. Oana se întoarse după cărucior și se opri o clipă în ușă.
— Prosoapele dumneavoastră le-am lăsat în baie. Nu am luat nimic. Vă rog să verificați.
— O să verific.