— De ce te-ai enervat atât ieri? În frigider e plin, nu vei muri de foame, — zâmbi ușor fratele soțului ei, deși o umbră de iritare îi trecu prin privire.
A doua zi, aproape de prânz, Galina gătea un supă ușoară. Plănuise să-și petreacă ziua în liniște, fără discuții inutile, dar soneria ușii îi spulberă calmul.
La început crezu că e vecina după sare sau curierul, dar privindu-l prin vizor, zări un chip cunoscut. Andrei.
Stătea acolo cu zâmbetul său obișnuit, îndrăzneț, ținând în mâini un recipient de plastic gol.
Galina deschise ușa, rămânând pe prag, fără să-l invite în casă.
— Salut! spuse el cu nonșalanță, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Treceam pe aici și m-am gândit că poate ai dispoziție bună, împarți ceva pentru copii? Gătești atât de bine… Poate ai rămas carne?
Ea nu răspunse imediat. Îl privea doar, sprijinindu-se de ușă.
— Ce, criza generozității? continuă el, strâmbând buzele. Sau zgârcita?
— Știi, Andrei, în sfârșit, rosti Galina, nu ți-a fost de ajuns cina de ieri? Nu-ți este rușine să te ascunzi după copii? Eu nu sunt Sergiu, nu mă las păcălită de milă!
— Hai, Galina, ai mâncare cât cuprinde, banii nu-ți lipsesc, repetă el aproape cuvintele ei, nu vei rămâne fără.
Această replică o înfurie profund. Nu mai putea tăcea.
— Te înșeli. Voi rămâne fără… dar nu din cauza mâncării, ci pentru că permit unor oameni ca tine să creadă că casa mea e cantină gratuită.
Zâmbetul i-a dispărut de pe față.
— Ce, te-ai supărat? încercă el să glumească, dar vocea i se încordă.
— Nu, Andrei. Pur și simplu am încetat să fiu convenabilă.
Fără să mai spună un cuvânt, închise ușa chiar sub nasul lui.
Sergiu, auzind clinchetul, ieși din cameră.
— Cine a fost?
— Fratele tău, răspunse ea calm. A venit după o completare.
Sergiu se încruntă.
— Și ce i-ai spus?
— Că nu mai avem mâncare pentru el.
Stătu mult în tăcere, apoi se așeză la masă și își trecu mâinile peste față.
— Galina, înțelegi că se va supăra acum?
— Lasă-l. Mai bine să se supere decât să mă simt slujnică în propria casă. Explică-i clar asta.
În acel moment, Galina înțelese că nu mai se teme nici de Andrei, nici de nemulțumirea soțului. De acum încolo, regulile din casa ei vor fi ale ei. Punct.
Dimineața o întâmpină cu aroma cafelei și clinchetul lingurii în ceașcă. Sergiu era deja în bucătărie. Stătea la masă, răsfoind telefonul, și făcu că totul e în regulă. Galina îl salută scurt și turnă tăcut ceaiul în cană.
În mintea ei se derulau evenimentele serii trecute. Fiecare replică, fiecare privire, ca un film repetat. Și cu cât reflecta mai mult, cu atât înțelegea: conversația începută trebuia continuată. Fără amânare.
— Ai sunat lui Andrei? Ai explicat tot? întrebă ea privind la ceainic.
— Da, după o pauză, răspunse el. A zis că e în regulă, să nu-și facă griji.
Galina ridică privirea.
— În regulă? Așa numești tu asta?
Sergiu se lăsă pe spătarul scaunului și oftă.
— Galina, nu vreau certuri. Suntem familie. A luat carne, și ce dacă? E clar că le e greu.
— Eu văd doar un singur lucru, tăios, îl întrerupse: lor le e convenabil să vină și să ia, iar ție îți convine să faci pe nevăzutul.
Sergiu tăcu. Se vedea că nu se aștepta la o astfel de fermitate.
Galina se ridică, se apropie de chiuvetă și puse cana jos.
— Din azi, șoptit, dar clar, spuse ea, regulile în casa noastră se schimbă. Vrei să ajuți, ajută. Dar nu pe banii mei și fără să mă umilești.
Sergiu o privi câteva secunde, apoi coborî ochii în telefon. Părea că era pe punctul de a spune ceva, dar în cele din urmă doar ridică umerii.
În acea dimineață, Galina se simțea diferit. Pentru prima oară de mult timp, simțea nu doar supărare, ci și încredere. Nu mai era dispusă să se plece în fața așteptărilor altora sau să suporte pentru liniștea altora.
Luă geanta și cheile.
— Am ieșit, spuse pe fugă.
— Iar cina? întrebă el.
— Te descurci, frigiderul e plin, răspunse ea și închise ușa după ea.
Afară era răcoare, un vânt ușor îi juca prin păr. Mergea pe stradă simțindu-se că făcuse primul pas spre schimbare. Poate va fi dureros. Poate Sergiu va opune rezistență. Dar știa un singur lucru: nu e cale înapoi spre locul unde părerea ei era ignorată.
În adâncul sufletului, Galina înțelegea că vor urma discuții, decizii, poate chiar alegeri care vor schimba viața lor. Dar acum, traversând orașul dimineții, se simțea mai puternică ca niciodată.
Decise să intre într-un magazin și să-și cumpere ceva pentru ea. Nu pentru casă, nu „pentru toți”, ci doar pentru ea. Alegând o geantă nouă, realiză că de mult nu-și mai permitea astfel de bucurii mărunte. Tot timpul îi era dedicat casei, soțului și familiei acestuia.
La casă, geanta vibra cu telefonul. Pe ecran, numele Sergiu.
— Da? răspunse, încercând să aibă vocea calmă.
— Galina, Andrei e aici, se auzeau zgomot și râsete la telefon. Spune că vrea să-și ceară scuze.
Inima i se strânse involuntar. Sună prea improbabil. Andrei și scuze sunt lucruri incompatibile.
— Revin imediat, spuse scurt și închise apelul.