— Cum adică? Suntem căsătoriți de zece ani! Ce amantă visezi? Îmi ajunge o singură femeie în casă, iar aceea ești tu!
Elena nu mai reușea să-și țină sufletul în frâu. Simțea, cu o siguranță dureroasă, aproape fizică, faptul că soțul ei o trăda. Nesiguranța îi rodea liniștea zi după zi, până când, într-o seară, a îndrăznit să-l întrebe direct.
L-a privit în ochi și a spus fără ocolișuri: era adevărat sau nu? Dar el doar a ridicat din umeri, ca și cum întrebarea ar fi fost absurdă:
— Cum adică? Suntem căsătoriți de zece ani! Ce amantă visezi? Îmi ajunge o singură femeie în casă, iar aceea ești tu!
La prima vedere, Andrei părea sincer. Nu i se clătina vocea, nu i se stingea zâmbetul, nu-i fugea privirea. Și totuși, ceva adânc, nevăzut, continua să o roadă pe dinăuntru.
Lena nu fusese niciodată femeia care să aștepte ca soarta să-i pună răspunsurile în palmă. Hotărâse că avea să afle adevărul cu orice preț. Dar de unde să înceapă?
După ce citise tot felul de sfaturi pe internet, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-i verifice telefonul. Nu găsise nimic care să o pună pe gânduri. Doar câteva discuții goale cu două foste colege de liceu, dar asta nu o speria. Mare lucru!
Parolă nu avusese niciodată. „N-am nimic de ascuns”, îi spunea mereu. Nici mesaje șterse, nici conversații secrete, nici numere salvate ciudat. Parcă era omul fără pată.
Uneori ajungea să creadă că poate își inventase singură spaimele. Dar de fiecare dată când Andrei întârzia de la serviciu, inima i se strângea ca într-un pumn.
Prietena ei îi repeta mereu:
— Sunt doar închipuirile tale! Andrei te iubește și nici nu s-ar uita la alta! Cu bănuielile astea nu faci decât să vă strici singură căsnicia!
Dar Lena nu voia să audă. În ea vorbea altceva, mai puternic decât orice sfat, iar ideea de a-și împărți bărbatul cu o altă femeie îi era de nesuportat.
O dată chiar s-a încumetat să-l verifice pe neașteptate. S-a dus direct la firma unde lucra, ca să vadă dacă într-adevăr rămânea peste program. Când a văzut-o, Andrei s-a înfuriat cumplit: „Mă faci de râs în fața colegilor!” A trebuit să-și ceară iertare multă vreme, dar el, fiind iute la mânie și la fel de iute la împăcare, a trecut destul de repede peste asta.
Privită din afară, viața lor ar fi trebuit să fie una liniștită: casă așezată, copii frumoși, doi băieți care creșteau sub ochii lor. Ar fi putut trăi mulțumită. Numai că Elena nu se putea opri din căutat.
Se spune că cine caută găsește. Doar că, deocamdată, ea nu găsea nimic.
În fond, trăia neliniștea pe care o cunosc multe femei trecute de treizeci de ani, speriate de gândul că ar putea rămâne singure, cu doi copii de crescut.
Pe dinafară părea calmă. Înăuntru însă fierbea totul.
La Andrei nu se vedea nimic suspect: nicio urmă de ruj pe cămașă, nici parfum străin, nici schimbări bruște în felul lui de a fi. Și totuși, Elena simțea că ceva nu era la locul lui.
Dacă nu s-ar fi întâmplat întâmplarea aceea, poate că Elena n-ar fi aflat niciodată adevărul. Sau poate ceea ce avea să afle nu era decât o închipuire devenită dovadă. Asta urma să se lămurească.
Când fiul cel mic a intrat în clasa întâi, Lena s-a hotărât să facă școala de șoferi. Mergea seara la cursuri, iar după trei luni a luat examenul și și-a primit permisul.
Andrei a fost atât de mândru de ea, încât i-a cumpărat o mașinuță. Mică, modestă, dar a ei.
Ea era scundă și firavă, așa că se simțea bine într-o mașină ușor de stăpânit.
Andrei, firește, nu recunoștea, dar o cumpărase și ca să nu-i mai ceară nevasta Skoda lui. Spunea că pentru o mașină mare încă nu era pregătită. Mai întâi să prindă experiență, apoi mai vedeau. Așa îi repeta de fiecare dată.
Într-o dimineață de weekend, Elena s-a trezit mai devreme decât de obicei și s-a gândit să le facă alor ei o bucurie: o plăcintă cu pui și vinete, pe care toți o adorau. Numai că făina lipsea.
Afară era ger, zăpada ajungea până aproape de genunchi, dar ea se obișnuise deja să conducă iarna. Și-a zis că dă o fugă până la magazin. A coborât la mașina ei, însă motorul nici n-a vrut să pornească. S-a întors în apartament; toți dormeau încă.
Nu-i surâdea deloc să meargă pe jos prin frig, așa că s-a hotărât să facă un păcat mic: să ia mașina lui Andrei fără să-l întrebe. Doar câțiva kilometri. N-avea cum să afle.
A luat cheile de la Skoda lui și a ieșit din bloc. Cât timp motorul se încălzea, s-a apucat să șteargă geamurile. A deschis torpedoul după șervețele și, fără să vrea, a atins ceva cu mâna. Un telefon a căzut pe podea.
Dar al cui era?
Pe al soțului ei îl știa prea bine, iar acesta nu semăna deloc cu el. La început i-a trecut prin minte că poate îl luase din greșeală de undeva, așa cum îi plăcea lui să spună despre lucrurile mărunte. Dar degetul i s-a dus singur spre buton, iar Lena l-a aprins.
Primul lucru care i-a apărut pe ecran a fost un mesaj de la o femeie pe nume Mihaela.
„Iubirea mea, mi-e atât de dor de tine! Vino mai repede! Te aștept!”
Elena a clipit de câteva ori, ca și cum nu înțelegea ce vede. Telefonul nu avea parolă, iar ea a intrat în conversație. Mașina continua să se încălzească, în timp ce ea derula mesaj după mesaj.
Discuția era lungă. Mult prea lungă.
A aflat că Andrei, care spunea că lucrează până la cinci, ajungea acasă abia pe la șapte. Până atunci, Elena nici măcar nu se gândise să verifice la ce oră termina el de fapt programul.
În realitate, aproape în fiecare zi trecea mai întâi pe la „draga” lui Mihaela, stătea acolo cam o oră, apoi se întorcea acasă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Și îi scria acelei femei cuvinte pe care Elena nu le auzise niciodată de la el.
În fotografii apărea o femeie de vreo patruzeci de ani. Ce găsise la ea?
Furia i-a urcat Elenei în piept cu o putere pe care nu și-o mai cunoscuse.
Tocmai voia să coboare din mașină, când l-a văzut pe Andrei ieșind din scara blocului.
Lăsase în casă un bilet că plecase la magazin. Probabil el crezuse că are câteva minute libere și voia să-i mai trimită Mihaelei un mesaj. S-a apropiat de mașină, a deschis portiera șoferului fără să observe că ea era înăuntru, apoi a încremenit brusc. Fața i s-a împietrit când a văzut-o cu telefonul în mână și cu privirea aceea a unei femei căreia tocmai i se prăbușise pământul de sub picioare.
— Andrei, a spus ea încet, acum înțelegi de ce n-am putut să mă liniștesc?
El n-a găsit niciun cuvânt. Și-a plecat doar capul și s-a așezat încet pe scaunul din dreapta, ca un om care nu mai are unde să fugă.
Iar afară zăpada continua să cadă, de parcă ar fi vrut să acopere urmele pe care nimeni nu le mai putea șterge.
— Cum adică? Suntem căsătoriți de zece ani! Ce amantă visezi? Îmi ajunge o singură femeie în casă, iar aceea ești tu!