Va fi o viață nouă, cu alte șanse.
Ascultă, să-ți spun cum s-a întâmplat totul la mine.
Ana avea deja douăzeci de ani, era studentă la facultate, îl iubea nebunește pe Andrei și, în gândul ei, nunta era deja aproape. Da, ajunseseră să vorbească despre ea tot mai des, ca și cum ziua aceea îi aștepta undeva, după colț.
Andrei era mai mare decât ea, își făcuse deja armata, iar pe atunci Ana era încă în clasa a unsprezecea. El venise la balul de toamnă al liceului, iar când i-a prins privirea, i-a zâmbit imediat, de parcă o cunoștea dintotdeauna.
Cine o fi băiatul ăsta? i-a fulgerat Anei prin minte în clipa în care l-a văzut.
El a intrat în sală, s-a uitat în jur, a salutat câteva chipuri cunoscute, apoi a zărit-o pe ea. S-a apropiat fără grabă și i-a spus:
Bună, eu sunt Andrei. Pe tine cum te cheamă? Ea s-a fâstâcit, obrajii i s-au aprins, iar el a adăugat: Te invit la dans.
A cuprins-o ușor de talie, și sala parcă s-a rotit odată cu ei.
Ana, a șoptit ea, simțind că nu mai calcă pe podea, ci plutește. Andrei o ținea sigur, cald, iar fiecare mișcare a lui îi trecea prin inimă.
Ana, dansezi de parcă ai fi făcută din aer, i-a spus el zâmbind.
Toată seara au rămas unul lângă altul, iar la sfârșit au stabilit că el o va conduce acasă. Au mers mult pe străzi, fără să le vină să se despartă, dar mama o chemase deja, așa că Ana a trebuit să intre.
După terminarea liceului, ea a intrat la facultate în orașul lor, iar Andrei lucra deja. El nu se lăsa niciodată doborât, avea o lumină în el care îi molipsea pe toți. Avea mulți prieteni, iar Ana ajungea adesea cu ei pe la nunți, zile de naștere și petreceri.
Andrei îi aducea trandafiri chiar și iarna, iar întâlnirile lor se transformau mereu în mici sărbători. Uneori stăteau la o cafenea din centru, alteori plecau la iarbă verde, singuri sau împreună cu gașca.
Când Ana era în anul al treilea, el a venit într-o zi cu o veste care a făcut-o să tresară de bucurie:
În vacanța de Anul Nou mergem la Poiana Brașov. Am cumpărat deja două bilete. Au instructori buni acolo, o să înveți repede.
Vai, Andrei, ești cel mai bun! a izbucnit ea fericită, lipindu-se de el. Apoi, amintindu-și cât de fricoasă era, a murmurat: Dar eu mă tem de pârtii!
Au plecat totuși. Ana s-a obișnuit mai repede decât crezuse și, spre uimirea ei, chiar i-a plăcut. Mai târziu a venit 8 Martie, iar Andrei a apărut la ușa ei cu două buchete de trandafiri.
La mulți ani de Ziua Femeii, a spus el, dându-i unul mamei și pe celălalt Anei. A zâmbit, a sărutat-o pe obraz, iar ea simțea că fericirea nu mai încape în cameră.
Mama l-a mustrat ușor:
Prea scump, Andrei.
Nu-i nimic, a răspuns el. Plec cu Sorin și Vlad să lucrăm ca electricieni. Se plătește bine acolo. Strângem bani pentru nuntă și pentru mașină.
Ana l-a rugat să nu plece.
Mă întorc peste trei-patru luni. Vorbim la telefon, iar după aceea facem o nuntă frumoasă, i-a promis el.
Ea a acceptat cu o tristețe mică, ascunsă, dar Andrei era deja hotărât. A plecat cu băieții. Aveau de lucru, banii erau buni, iar telefoanele veneau des.
Într-o zi, pe când era la cursuri, Ana a simțit dintr-odată o neliniște grea, ca o umbră rece pe piept. A trecut repede, dar nu de tot. Cu o seară înainte vorbiseră, iar în ziua aceea inima îi bătea ciudat. L-a sunat pe Andrei, însă telefonul a rămas mut.
De ce nu răspunde? se întreba ea, formând numărul iar și iar.
Până la urmă a găsit numărul lui Vlad și a reușit să-l prindă.
Vlad, unde e Andrei? a întrebat ea.
Nu mai este, a auzit în receptor, apoi s-au auzit doar tonurile scurte.
Mamăăă! a strigat Ana și a izbucnit în plâns.
Mai târziu au aflat că Andrei fusese electrocutat pe un stâlp de înaltă tensiune. Mama lui, doamna Elena, aproape că nu mai vorbea; ochii i se întunecaseră de durere. Înmormântarea, pomenile, oamenii, florile, toate au trecut ca într-un coșmar negru.
Ana rămăsese împietrită. O vizita des pe doamna Elena, stătea lângă ea fără cuvinte, iar uneori mergeau împreună la mormânt. Doamna Elena nu o lăsa să se desprindă, o ruga să vină cât mai des pe la ea și chiar i-a propus să plece împreună câteva zile la mare.
Ana a acceptat, deși fără Andrei totul părea fără rost. Pe mal, stătea privind locul unde marea se unea cu cerul, asculta pescărușii, zgomotul mașinilor, vocile copiilor, râsul oamenilor. Lumea era vie în jurul ei, dar înăuntru ea rămânea singură.
Ești frumoasă și foarte tristă, a auzit lângă ea vocea unui tânăr.
El s-a prezentat. Îl chema Radu.
Eu sunt Radu, a spus el.
Ana, a răspuns ea. Au schimbat câteva cuvinte, apoi ea a plecat repede. Radu o observase de mai mult timp și îi văzuse tristețea.
Mai erau două zile până la întoarcere. Ana a mers la magazin, iar la ieșire l-a întâlnit din nou pe Radu. El i-a luat punga din mână.
Te ajut, dacă nu te superi, a spus el.
Dacă vrei, ajută-mă, i-a răspuns ea.
El a propus să se așeze la terasa de vară de lângă supermarket.
Eu plec peste trei zile. Tu mai rămâi aici? a întrebat-o.
Noi plecăm mâine noapte, avem deja biletele, a spus Ana.