Am intrat în panoul de administrator. Am tastat parola principală.
Am deschis secțiunea „Dormitor matrimonial”.
Am apăsat: „Protocol: Carantină”.
Sistemul mi-a afișat avertismentul: „Atenție. Zăvoarele electronice și fizice vor fi blocate. Controlul local va fi dezactivat. Confirmați acțiunea?”
Am apăsat „Da”.
Prin camera de pe coridor am auzit un sunet care, în clipa aceea, mi s-a părut mai frumos decât orice simfonie: un clic metalic, adânc, greu. Două tije de titan au intrat fără milă în locașurile tocului. Ușa dormitorului meu, cu clasă înaltă de blindaj și izolație fonică serioasă, s-a transformat aproape într-un zid de beton.
Ca tabloul să fie complet, am activat și blocarea jaluzelelor inteligente de la ferestre. Au coborât cu un huruit jos, surd, tăind camera de restul lumii.
Abia atunci a început partea cu adevărat interesantă. Am comutat pe modulul audio al dormitorului. Camere video acolo nu aveam, din motive evidente, însă microfoanele integrate în panourile tavanului, parte din sistemul audio inteligent, funcționau impecabil.
În cameră se auzea un lounge moale, ales de Radu pentru atmosferă. Apoi râsete, foșnet de haine, pași leneși.
— Răducule, baia la tine unde e? — a întrebat fata, cu o voce răsfățată.
— Imediat, pisicuțo, îți aduc prosoape. E chiar după ușă, — i-a răspuns Radu.
S-au auzit pași. Apoi clanța. Un clic. Clanța a fost apăsată. Încă o dată.
— Hei… ce naiba? — a mormăit Radu.
A urmat atingerea panoului tactil din perete. Eroare. Încă un bip de eroare.
— Nu pricep, — vocea lui Radu s-a încordat. — S-a blocat sistemul?
— Ce s-a întâmplat? — a întrebat fata.
— Încuietoarea face figuri, cred. Stai liniștită, o deschid acum din aplicație.
În sistem vedeam cum contul lui de oaspete trimite comanda de deblocare a ușii. Cu o plăcere rece, aproape elegantă, am apăsat: „Anulează accesul utilizatorului”.
— La naiba! M-a scos din cont! — vocea lui Radu s-a ridicat brusc. Trăgea de clanță atât de tare, încât ușa vibra, dar tijele de titan nici nu clipeau.
— Radu, mi-e frig, sunt aproape dezbrăcată, — s-a speriat însoțitoarea lui. — Deschide odată ușa!
— O deschid! Ce Dumnezeu, e casă inteligentă! Probabil a căzut serverul din cauza furtunii!
Am hotărât că venise momentul să afle că serverul nu căzuse nicăieri.
— Serverul funcționează perfect, Radu, — s-a auzit vocea mea în dormitor, amplificată de cele patru boxe Bang & Olufsen din tavan, atât de brusc, încât fata a țipat ca din gură de șarpe.
În cameră s-a lăsat o tăcere moartă. Aproape că puteam simți fizic sudoarea rece coborând acum pe șira spinării lui Radu.
— Ioana?! — glasul lui s-a rupt într-un scâncet subțire. — Tu… cum… unde ești?!
— La Otopeni, dragule, — am spus calm. — Zborul s-a amânat. Dar, după cum vezi, tehnologia modernă îmi permite să fiu aproape chiar și de la distanță.
— Cine e?! Radu, cine vorbește cu noi?! — fata intrase în panică.
— Taci, Bianca! — a răcnit el la ea. — Ioana, ascultă-mă, ai înțeles totul greșit! Nu e ce crezi! Este… este o colegă! Discutam un proiect, ne-a prins ploaia și am intrat doar să ne uscăm!
— Colega Bianca? Frumos nume pentru o consultantă. Și proiectul, firește, îl discutați în patul meu? Radu, nici măcar să minți nu ești în stare ca lumea.
— Deschide ușa! Acum! — a încercat el să se impună prin forță. A început să lovească în ușă cu pumnii. — Nu ai dreptul să ne ții închiși! Asta e sechestrare! Chem poliția!
— Cheam-o, — am râs scurt. — Apartamentul este al meu. Intrarea voastră e înregistrată. Chiar tu mi-ai oferit motiv să-mi apăr proprietatea. Telefoanele vă merg, sunați la 112. Recunosc, totuși, că m-ar distra să aud cum îi explici Biancăi că apartamentul nu e al tău, iar poliției de ce ar trebui să spargă o ușă blindată din locuința mea.
Din dormitor s-a auzit o agitație grăbită.
— Cum adică nu e apartamentul tău?! — a țipat Bianca. — Mi-ai spus că tu ai făcut totul aici! Ai spus că e afacerea ta și casa ta!
— Bia, nu o asculta pe nebuna asta, ea doar…
— Nu sunt nebună, Bianca, — l-am întrerupt prin boxe. — Sunt proprietara apartamentului. Iar Radu este un parazit obișnuit, care se plimbă cu mașina mea și bea vinul meu. Dar, dacă tot v-ați dorit atât de mult să petreceți seara împreună, o să vă ajut să aveți o atmosferă memorabilă.
Am deschis panoul de climatizare. În dormitor erau douăzeci și trei de grade, o temperatură plăcută.
Am tras cursorul în jos. Până la cincisprezece. Aerul condiționat a pornit la putere maximă, iar în cameră a început să intre un curent înghețat.
— Ioana! Oprește-te! — a urlat Radu. — O să înghețăm! Hainele noastre au rămas în living!
— Stați lipiți unul de altul, — i-am sfătuit. — Se spune că pasiunea adevărată ține de cald.
După aceea am intrat în fila de iluminat. Penumbra intimă, caldă, s-a schimbat instantaneu într-o lumină albă, rece, crudă, aproape de spital.
Totuși, liniștea simplă nu mi se părea suficientă. Am intrat pe mediaserver. Ce să le pun? Muzică clasică? Prea teatral. Rock greu? Prea previzibil.