Chiar și comandanții germani au rămas uimiți: povestea regimentului care a rezistat până când aproape nu a mai rămas nimeni în viață
Regimentul croat pierit lângă Stalingrad: destinul voluntarilor pe care propria loialitate i-a împins spre dezastru
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, alături de Germania nazistă au luptat militari veniți din multe țări europene. Printre aliații celui de-Al Treilea Reich s-au aflat formațiuni românești, ungare, italiene, slovace, croate și din alte state. Totuși, între popoarele slave a existat un episod aparte, care și astăzi continuă să fie discutat de istorici.
Este vorba despre Regimentul 369 croat de infanterie întărită, o unitate care a pornit de la un val masiv de înrolări voluntare și a ajuns aproape nimicită printre ruinele Stalingradului. În vreme ce o parte dintre aliații Germaniei își reduceau treptat implicarea pe Frontul de Est, voluntarii croați au continuat să lupte aproape până la capăt.
Soarta acestei formațiuni a devenit unul dintre cele mai întunecate exemple ale felului în care ideologia, propaganda militară și devotamentul orb pot duce mii de oameni către o moarte care, în cele din urmă, nu a avut niciun rost.
Apariția Statului Independent Croat și alianța cu Al Treilea Reich
După înfrângerea și dezmembrarea Iugoslaviei, în primăvara anului 1941, pe teritoriile croate a fost proclamat Statul Independent Croat, cunoscut sub abrevierea NDH. Pe hârtie, acesta părea o structură politică de sine stătătoare, dar în realitate depindea puternic de Germania și Italia.
La conducerea noului regim s-a aflat liderul mișcării ustașe. Puterea instalată atunci încerca prin orice mijloace să demonstreze Berlinului că este de încredere
și că îi rămâne loială politic. De aceea, la scurt timp după atacul Germaniei asupra Uniunii Sovietice, conducerea croată a anunțat recrutarea de voluntari care urmau să fie trimiși la război împotriva URSS.
Pentru autoritățile NDH, participarea la campania din Est nu era doar o decizie militară. Era un gest demonstrativ de fidelitate față de conducerea nazistă și o încercare de a consolida sprijinul primit din partea Germaniei.
Mii de cereri încă din prima zi de recrutare
Apelul către voluntari a avut un rezultat neașteptat de puternic. Chiar în primele douăzeci și patru de ore după anunțarea recrutării au fost depuse mii de cereri. Potrivit unor date diferite, aproximativ zece mii de oameni și-au exprimat dorința de a pleca pe Frontul de Est.
Această mobilizare se explica prin mai multe cauze. Unii erau sincer marcați de propaganda anticomunistă. Alții sperau ca, prin serviciul militar, să obțină un statut mai înalt, o soldă regulată sau decorații de luptă. Au existat și oameni care vedeau participarea la război ca pe o modalitate de a-și dovedi loialitatea față de noul stat croat.
Numărul doritorilor a fost atât de mare, încât comandamentul german a decis să formeze doar un singur regiment, deși voluntarii ar fi putut ajunge numeric pentru o divizie întreagă.
Așa a luat naștere Regimentul 369 croat de infanterie întărită, care avea să devină cunoscut mai târziu sub denumirea neoficială de „Legiunea croată”.
Unitatea a fost organizată după modelul Wehrmachtului. Soldații croați au primit armament german, uniforme germane și au fost instruiți sub supravegherea instructorilor germani.
În același timp, militarilor li s-a permis să păstreze însemne naționale. Pe uniforme au apărut elemente ale simbolisticii ustașe, iar pe unele căști și insigne au fost folosite embleme naționale croate.
Un rol deosebit îl avea jurământul. Voluntarii promiteau credință conducătorului Germaniei naziste, în calitate de comandant suprem al forțelor armate germane. Pentru mulți dintre ei, acest lucru însemna, în fapt, intrarea în sistemul militar al celui de-Al Treilea Reich.
Astăzi este greu de imaginat cât de puternică era influența propagandei politice și militare din acea perioadă, dacă mii de oameni erau gata să-și lege destinul de un stat străin și de liderul acestuia.
În toamna anului 1941, regimentul a fost trimis pe frontul sovieto-german și încadrat în Divizia 100 vânători ușori a Wehrmachtului. Primele lupte importante ale unităților croate au avut loc în zona Harkovului.
Războiul adevărat s-a dovedit mult mai dur decât se așteptaseră. Încă din primele confruntări, formațiunea a suferit pierderi grele. Armata Roșie opunea o rezistență îndârjită, iar ofensiva Wehrmachtului cerea participare continuă la atacuri asupra pozițiilor fortificate.
Unitățile aliate străine erau adesea trimise pe sectoarele cele mai periculoase. Comandamentul german încerca să-și păstreze propriile formațiuni de cadre, astfel că aliaților li se încredințau frecvent cele mai dificile misiuni.
De ce croații erau considerați printre cei mai de nădejde aliați ai Germaniei
În ciuda pierderilor importante, unitățile croate au primit aprecieri ridicate din partea comandamentului german. În documentele militare erau menționate în repetate rânduri disciplina lor, rezistența și disponibilitatea de a executa ordinele chiar și în condiții extrem de grele.