Chiar și comandanții germani au rămas uimiți: povestea regimentului care a rezistat până când aproape nu a mai rămas nimeni în viață
Regimentul croat pierit lângă Stalingrad: destinul voluntarilor pe care propria loialitate i-a împins spre dezastru
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, alături de Germania nazistă au luptat militari veniți din multe țări europene. Printre aliații celui de-Al Treilea Reich s-au aflat formațiuni românești, ungare, italiene, slovace, croate și din alte state. Totuși, între popoarele slave a existat un episod aparte, care și astăzi continuă să fie discutat de istorici.
Este vorba despre Regimentul 369 croat de infanterie întărită, o unitate care a pornit de la un val masiv de înrolări voluntare și a ajuns aproape nimicită printre ruinele Stalingradului. În vreme ce o parte dintre aliații Germaniei își reduceau treptat implicarea pe Frontul de Est, voluntarii croați au continuat să lupte aproape până la capăt.
Soarta acestei formațiuni a devenit unul dintre cele mai întunecate exemple ale felului în care ideologia, propaganda militară și devotamentul orb pot duce mii de oameni către o moarte care, în cele din urmă, nu a avut niciun rost.
Apariția Statului Independent Croat și alianța cu Al Treilea Reich
După înfrângerea și dezmembrarea Iugoslaviei, în primăvara anului 1941, pe teritoriile croate a fost proclamat Statul Independent Croat, cunoscut sub abrevierea NDH. Pe hârtie, acesta părea o structură politică de sine stătătoare, dar în realitate depindea puternic de Germania și Italia.
La conducerea noului regim s-a aflat liderul mișcării ustașe. Puterea instalată atunci încerca prin orice mijloace să demonstreze Berlinului că este de încredere
și că îi rămâne loială politic. De aceea, la scurt timp după atacul Germaniei asupra Uniunii Sovietice, conducerea croată a anunțat recrutarea de voluntari care urmau să fie trimiși la război împotriva URSS.
Pentru autoritățile NDH, participarea la campania din Est nu era doar o decizie militară. Era un gest demonstrativ de fidelitate față de conducerea nazistă și o încercare de a consolida sprijinul primit din partea Germaniei.
Mii de cereri încă din prima zi de recrutare
Apelul către voluntari a avut un rezultat neașteptat de puternic. Chiar în primele douăzeci și patru de ore după anunțarea recrutării au fost depuse mii de cereri. Potrivit unor date diferite, aproximativ zece mii de oameni și-au exprimat dorința de a pleca pe Frontul de Est.
Această mobilizare se explica prin mai multe cauze. Unii erau sincer marcați de propaganda anticomunistă. Alții sperau ca, prin serviciul militar, să obțină un statut mai înalt, o soldă regulată sau decorații de luptă. Au existat și oameni care vedeau participarea la război ca pe o modalitate de a-și dovedi loialitatea față de noul stat croat.
Numărul doritorilor a fost atât de mare, încât comandamentul german a decis să formeze doar un singur regiment, deși voluntarii ar fi putut ajunge numeric pentru o divizie întreagă.
Așa a luat naștere Regimentul 369 croat de infanterie întărită, care avea să devină cunoscut mai târziu sub denumirea neoficială de „Legiunea croată”.
Unitatea a fost organizată după modelul Wehrmachtului. Soldații croați au primit armament german, uniforme germane și au fost instruiți sub supravegherea instructorilor germani.
În același timp, militarilor li s-a permis să păstreze însemne naționale. Pe uniforme au apărut elemente ale simbolisticii ustașe, iar pe unele căști și insigne au fost folosite embleme naționale croate.
Un rol deosebit îl avea jurământul. Voluntarii promiteau credință conducătorului Germaniei naziste, în calitate de comandant suprem al forțelor armate germane. Pentru mulți dintre ei, acest lucru însemna, în fapt, intrarea în sistemul militar al celui de-Al Treilea Reich.
Astăzi este greu de imaginat cât de puternică era influența propagandei politice și militare din acea perioadă, dacă mii de oameni erau gata să-și lege destinul de un stat străin și de liderul acestuia.
În toamna anului 1941, regimentul a fost trimis pe frontul sovieto-german și încadrat în Divizia 100 vânători ușori a Wehrmachtului. Primele lupte importante ale unităților croate au avut loc în zona Harkovului.
Războiul adevărat s-a dovedit mult mai dur decât se așteptaseră. Încă din primele confruntări, formațiunea a suferit pierderi grele. Armata Roșie opunea o rezistență îndârjită, iar ofensiva Wehrmachtului cerea participare continuă la atacuri asupra pozițiilor fortificate.
Unitățile aliate străine erau adesea trimise pe sectoarele cele mai periculoase. Comandamentul german încerca să-și păstreze propriile formațiuni de cadre, astfel că aliaților li se încredințau frecvent cele mai dificile misiuni.
De ce croații erau considerați printre cei mai de nădejde aliați ai Germaniei
În ciuda pierderilor importante, unitățile croate au primit aprecieri ridicate din partea comandamentului german. În documentele militare erau menționate în repetate rânduri disciplina lor, rezistența și disponibilitatea de a executa ordinele chiar și în condiții extrem de grele.
Istoricii observă că nivelul motivației în rândul soldaților regimentului era într-adevăr ridicat. Mulți priveau războiul împotriva URSS ca pe o misiune personală și îl considerau o confruntare ideologică.
Tocmai această convingere îi făcea adesea pe croați să rămână pe poziții chiar și atunci când situația devenea aproape fără ieșire.
Însă o asemenea capacitate de luptă avea un preț cumplit. Pierderile creșteau atât de repede, încât regimentul trebuia completat permanent cu noi voluntari aduși din Croația.
În 1942, ofensiva germană s-a dezvoltat în direcția Volgăi. Alături de alte unități ale Wehrmachtului, spre Stalingrad înainta și Regimentul 369 croat.
Până atunci, formațiunea trecuse deja prin numeroase lupte crâncene și își reînnoise de mai multe ori efectivele. Chiar și după pierderi, regimentul continua să fie considerat apt de luptă și participa la operațiunile ofensive de pe direcția sudică a frontului.
În primăvara și vara anului 1942, croații au fost menționați de mai multe ori în comunicatele germane ca unitate care se remarcase. Pentru conducerea NDH, acest lucru a devenit un prilej potrivit pentru o amplă campanie de propagandă.
Când a început bătălia pentru Stalingrad, regimentul croat s-a trezit în interiorul uneia dintre cele mai mari și mai sângeroase confruntări din istoria lumii.
Luptele de stradă aveau o cruzime greu de descris. Aproape fiecare clădire se transforma într-un punct fortificat separat, iar controlul asupra unui singur cartier putea trece de câteva ori pe zi din mâinile unei tabere în ale celeilalte.
Unitățile sufereau pierderi uriașe din cauza artileriei, bombardamentelor aeriene, lunetiștilor și luptelor corp la corp. În asemenea condiții, chiar și formațiunile experimentate își pierdeau treptat capacitatea de a acționa coerent.
Regimentul croat nu a făcut excepție. Până în toamna anului 1942, efectivele sale scăzuseră vizibil. Totuși, soldații rămași continuau să participe la unele dintre cele mai grele operațiuni din interiorul orașului.
În toamna anului 1942, liderul regimului croat a ajuns pe front. S-a întâlnit cu soldații, a acordat decorații și a ținut discursuri despre datorie, onoare și loialitatea față de obligațiile aliate.
Pentru mulți militari, această vizită a reprezentat un sprijin moral important. Conducerea NDH încerca să arate că statul se mândrea cu luptătorii săi și că privea participarea lor la război drept o misiune istorică.
Însă, după numai câteva luni, a devenit limpede că situația trupelor germane de la Stalingrad se deteriora cu o viteză dramatică.
După declanșarea operațiunii sovietice „Uranus”, Armata a 6-a germană a ajuns încercuită. Împreună cu ea, în cazanul de la Stalingrad au rămas și unitățile croate.
Aprovizionarea aproape că s-a oprit. Lipseau muniția, hrana, medicamentele și hainele groase de iarnă. Soldații erau chinuiți de ger, boli, foame și lupte fără întrerupere.
Comandanții înțelegeau că șansele de salvare deveneau tot mai mici. Cu toate acestea, majoritatea unităților a continuat să-și țină pozițiile până la ultima posibilitate.
Până în ianuarie 1943, din regiment mai rămăseseră doar mici grupuri de luptători epuizați. Mulți erau răniți, degerați sau ajunseseră la limita puterilor fizice.
Pe măsură ce efectivele se subțiau, devenea tot mai evident că istoria acestei unități se apropia de final. Ultimele încercări de rezistență organizată nu mai puteau schimba soarta generală a bătăliei.
La sfârșitul lunii ianuarie, din încercuire a putut fi evacuat doar un număr mic de militari răniți. Pentru cei mai mulți dintre cei care plecaseră pe Frontul de Est, drumul s-a încheiat printre ruinele Stalingradului.
Potrivit diferitelor informații, dintre numeroasele mii de voluntari care au trecut prin regiment de-a lungul existenței sale, foarte puțini au scăpat de pieirea în cazanul de la Stalingrad. O parte au fost evacuați cu avioanele, alții au căzut prizonieri, iar mulți au rămas înscriși pe listele celor dispăruți fără urmă.
Tocmai de aceea, destinul Regimentului 369 este numit adesea unul dintre cele mai tragice episoade ale participării voluntarilor croați la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Povestea regimentului croat arată cât de primejdioasă poate deveni îmbinarea dintre ideologie, propagandă și fidelitatea necondiționată față de liderii politici. Mii de tineri au plecat pe front sperând să devină eroii epocii lor, dar au sfârșit prinși într-una dintre cele mai cumplite catastrofe ale secolului XX.
Ei au dat dovadă, fără îndoială, de rezistență, disciplină și curaj personal. Dar aceste calități au fost folosite în interesul unui război străin și al unor scopuri politice străine.
Soarta Regimentului 369 croat amintește că vitejia, singură, nu face ca drumul ales să fie drept. Uneori, chiar și cei mai curajoși soldați devin victimele deciziilor luate de politicieni aflați departe de linia frontului.
Astăzi, istoria voluntarilor croați de la Stalingrad este privită de istorici ca unul dintre cele mai clare exemple ale participării aliaților străini ai Germaniei la războiul împotriva Uniunii Sovietice. Drumul lor a început cu entuziasm, promisiuni răsunătoare și credință în victorie, dar s-a sfârșit într-una dintre cele mai sângeroase bătălii din istoria omenirii.
Amintirea acestor evenimente este importantă nu doar ca parte a cronicii militare. Ea rămâne și un avertisment despre consecințele la care pot duce radicalismul politic, cultul conducătorului și credința oarbă în lozinci ideologice.