Istoricii observă că nivelul motivației în rândul soldaților regimentului era într-adevăr ridicat. Mulți priveau războiul împotriva URSS ca pe o misiune personală și îl considerau o confruntare ideologică.
Tocmai această convingere îi făcea adesea pe croați să rămână pe poziții chiar și atunci când situația devenea aproape fără ieșire.
Însă o asemenea capacitate de luptă avea un preț cumplit. Pierderile creșteau atât de repede, încât regimentul trebuia completat permanent cu noi voluntari aduși din Croația.
În 1942, ofensiva germană s-a dezvoltat în direcția Volgăi. Alături de alte unități ale Wehrmachtului, spre Stalingrad înainta și Regimentul 369 croat.
Până atunci, formațiunea trecuse deja prin numeroase lupte crâncene și își reînnoise de mai multe ori efectivele. Chiar și după pierderi, regimentul continua să fie considerat apt de luptă și participa la operațiunile ofensive de pe direcția sudică a frontului.
În primăvara și vara anului 1942, croații au fost menționați de mai multe ori în comunicatele germane ca unitate care se remarcase. Pentru conducerea NDH, acest lucru a devenit un prilej potrivit pentru o amplă campanie de propagandă.
Când a început bătălia pentru Stalingrad, regimentul croat s-a trezit în interiorul uneia dintre cele mai mari și mai sângeroase confruntări din istoria lumii.
Luptele de stradă aveau o cruzime greu de descris. Aproape fiecare clădire se transforma într-un punct fortificat separat, iar controlul asupra unui singur cartier putea trece de câteva ori pe zi din mâinile unei tabere în ale celeilalte.
Unitățile sufereau pierderi uriașe din cauza artileriei, bombardamentelor aeriene, lunetiștilor și luptelor corp la corp. În asemenea condiții, chiar și formațiunile experimentate își pierdeau treptat capacitatea de a acționa coerent.
Regimentul croat nu a făcut excepție. Până în toamna anului 1942, efectivele sale scăzuseră vizibil. Totuși, soldații rămași continuau să participe la unele dintre cele mai grele operațiuni din interiorul orașului.
În toamna anului 1942, liderul regimului croat a ajuns pe front. S-a întâlnit cu soldații, a acordat decorații și a ținut discursuri despre datorie, onoare și loialitatea față de obligațiile aliate.
Pentru mulți militari, această vizită a reprezentat un sprijin moral important. Conducerea NDH încerca să arate că statul se mândrea cu luptătorii săi și că privea participarea lor la război drept o misiune istorică.
Însă, după numai câteva luni, a devenit limpede că situația trupelor germane de la Stalingrad se deteriora cu o viteză dramatică.
După declanșarea operațiunii sovietice „Uranus”, Armata a 6-a germană a ajuns încercuită. Împreună cu ea, în cazanul de la Stalingrad au rămas și unitățile croate.
Aprovizionarea aproape că s-a oprit. Lipseau muniția, hrana, medicamentele și hainele groase de iarnă. Soldații erau chinuiți de ger, boli, foame și lupte fără întrerupere.
Comandanții înțelegeau că șansele de salvare deveneau tot mai mici. Cu toate acestea, majoritatea unităților a continuat să-și țină pozițiile până la ultima posibilitate.
Până în ianuarie 1943, din regiment mai rămăseseră doar mici grupuri de luptători epuizați. Mulți erau răniți, degerați sau ajunseseră la limita puterilor fizice.
Pe măsură ce efectivele se subțiau, devenea tot mai evident că istoria acestei unități se apropia de final. Ultimele încercări de rezistență organizată nu mai puteau schimba soarta generală a bătăliei.
La sfârșitul lunii ianuarie, din încercuire a putut fi evacuat doar un număr mic de militari răniți. Pentru cei mai mulți dintre cei care plecaseră pe Frontul de Est, drumul s-a încheiat printre ruinele Stalingradului.
Potrivit diferitelor informații, dintre numeroasele mii de voluntari care au trecut prin regiment de-a lungul existenței sale, foarte puțini au scăpat de pieirea în cazanul de la Stalingrad. O parte au fost evacuați cu avioanele, alții au căzut prizonieri, iar mulți au rămas înscriși pe listele celor dispăruți fără urmă.
Tocmai de aceea, destinul Regimentului 369 este numit adesea unul dintre cele mai tragice episoade ale participării voluntarilor croați la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Povestea regimentului croat arată cât de primejdioasă poate deveni îmbinarea dintre ideologie, propagandă și fidelitatea necondiționată față de liderii politici. Mii de tineri au plecat pe front sperând să devină eroii epocii lor, dar au sfârșit prinși într-una dintre cele mai cumplite catastrofe ale secolului XX.
Ei au dat dovadă, fără îndoială, de rezistență, disciplină și curaj personal. Dar aceste calități au fost folosite în interesul unui război străin și al unor scopuri politice străine.
Soarta Regimentului 369 croat amintește că vitejia, singură, nu face ca drumul ales să fie drept. Uneori, chiar și cei mai curajoși soldați devin victimele deciziilor luate de politicieni aflați departe de linia frontului.
Astăzi, istoria voluntarilor croați de la Stalingrad este privită de istorici ca unul dintre cele mai clare exemple ale participării aliaților străini ai Germaniei la războiul împotriva Uniunii Sovietice. Drumul lor a început cu entuziasm, promisiuni răsunătoare și credință în victorie, dar s-a sfârșit într-una dintre cele mai sângeroase bătălii din istoria omenirii.
Amintirea acestor evenimente este importantă nu doar ca parte a cronicii militare. Ea rămâne și un avertisment despre consecințele la care pot duce radicalismul politic, cultul conducătorului și credința oarbă în lozinci ideologice.