Călin se înroși de furie. Parcă uitase cu adevărat acest lucru. Apartamentul fusese cumpărat de Andreea înainte de nuntă, din banii moșteniți de la bunica ei.
— Dar… suntem soț și soție…
— Încă suntem. Dar asta se poate rezolva ușor, — Andreea luă telefonul. — Mâine merg la avocat. Divorț, partaj. Deși nu prea avem ce împărți — aproape totul a fost cumpărat din banii mei.
— Andreea, hai să vorbim calm… — Călin își schimbă brusc tonul; vocea i se făcu mai moale, aproape tandră. — M-am enervat. Hai să discutăm…
— E PREA TÂRZIU pentru discuții! Șapte ani am sperat că te vei schimba, că vei deveni un om normal, nu un consumator! Dar ție ți-a fost COMOD să trăiești din munca mea! Ți-a fost comod ca soția ta să tacă, să rabde și să nu aibă dreptul la voce!
— Te IUBESC! — strigă Călin.
— NU MINȚI! — Andreea se apropie de el până aproape că îl atinse. — Tu te iubești doar pe tine! Confortul tău, ordinea ta, comoditatea ta! Pentru tine eu am fost doar o femeie de serviciu cu salariu!
În clipa aceea se auzi soneria. Andreea merse să deschidă. În prag stătea domnul Gheorghe Stancu, vecinul de la etajul de sus, cu o expresie îngrijorată.
— Doamnă Dumitrescu, e totul în regulă? Am auzit țipete…
— Totul e MINUNAT, domnule Stancu! — spuse Andreea tare, astfel încât Călin să audă bine. — Doar dau afară un parazit din apartament!
Vecinul dădu încurcat din cap și se retrase repede. Andreea se întoarse înăuntru. Călin era deja în hol și își trăgea geaca pe el.
— Asta nu s-a terminat, — șuieră el. — O să te târăști înapoi la mine și o să te ROGI să mă întorc!
— N-AI SĂ VEZI! — Andreea deschise larg ușa. — AFARĂ! Și lasă cheile!
Călin aruncă nervos cheile pe podea și ieși. Andreea trânti ușa și se sprijini cu spatele de ea. Inima îi bătea nebunește, mâinile îi tremurau, dar înăuntru, pe neașteptate, se făcuse lumină. De parcă cineva îi luase de pe umeri o povară grea, pe care o purtase prea mulți ani.
Merse în bucătărie, își făcu un ceai și se așeză lângă fereastră. Afară se aprindeau felinarele, iar în blocurile din jur ferestrele prindeau viață una câte una. O seară obișnuită într-un oraș obișnuit. Pentru Andreea însă era seara ELIBERĂRII.
Telefonul sună. Era Ioana.
— Andreea, unde ești? Începusem să-mi fac griji!
— Acasă. Sunt bine. L-am dat afară pe Călin.
— CE? Cum adică l-ai dat afară? Ce s-a întâmplat?
Andreea îi povesti pe scurt totul. La celălalt capăt al firului se lăsă o tăcere de câteva secunde.
— Ioana? Mai ești acolo?
— Andreea, sunt MÂNDRĂ de tine! În sfârșit l-ai pus pe bădăranul ăla la locul lui! Vino la mine, să sărbătorim libertatea ta!
— Îți mulțumesc, dar acum vreau să stau singură. Trebuie să înțeleg tot ce s-a întâmplat.
— Te înțeleg. Să știi că sunt aici. Sună-mă oricând.
Andreea închise telefonul și zâmbi. Pentru prima dată după mulți ani, zâmbetul acela era liniștit, sincer, al ei cu adevărat.
Trecură trei luni. Andreea se aruncă în muncă din toate puterile. Noua funcție îi cerea energie, responsabilitate și o atenție neîntreruptă, dar ea se descurca strălucit. Departamentul condus de ea începu să aibă rezultate record. Doina Popescu nu-și ascundea satisfacția.
— Doamnă Dumitrescu, ați depășit așteptările mele. Dacă păstrați ritmul acesta, peste un an vom vorbi despre postul de director general adjunct.
Și acasă totul se schimbase. Andreea mută mobila, scoase ultimele lucruri rămase de la Călin, cumpără perdele noi, flori vii, obiecte frumoase alese doar pentru ea. Apartamentul părea că respiră din nou — devenise mai luminos, mai liber, mai cald.
Divorțul se încheie destul de repede. Călin încercă să ceară despăgubiri pentru „daune morale”, dar avocata Andreei îi explică rapid cum stăteau lucrurile în realitate. În cele din urmă, nu primi NIMIC.
Într-o seară, Andreea se întorcea de la o petrecere a firmei. Sărbătoriseră finalizarea unui contract important. Era într-o dispoziție minunată și își imagina deja liniștea de acasă: o carte, o pătură moale și un pahar cu vin.
La intrarea în bloc o aștepta Călin. Slăbit, nebărbierit, cu hainele mototolite. Andreea se opri la câțiva pași de el.
— Ce vrei?
— Andreea, iartă-mă! — aproape se repezi spre ea. — Am fost un idiot! Abia acum am înțeles totul! Fără tine mi s-a prăbușit viața!
— Asta e deja problema TA, — răspunse ea rece.
— M-au dat afară! — izbucni Călin. — Șeful a aflat de divorț, de felul în care m-am purtat cu tine. A spus că nu are nevoie de angajați care nu respectă femeile. Iar alt serviciu nu găsesc! Peste tot mă refuză!
Andreea își aminti că directorul companiei unde lucra Călin era prieten cu Doina Popescu. Se pare că povestea ajunsese, până la urmă, la urechile potrivite.
— Te rog, lasă-mă să mă întorc, — murmură el. — O să fie altfel. Îți promit că o să mă schimb.
— NU, — spuse Andreea calm și ferm. — Ai primit exact ce ai meritat. Ai vrut să mă umilești, să mă frângi, să mă pui la locul meu. Iar la final, cel care s-a prăbușit ai fost tu.
— Dar eu te IUBESC!