— Nu, Călin. Tu nu mă iubești pe mine. Tu o iubești pe femeia care eram lângă tine: tăcută, comodă, supusă. Dar femeia aceea nu mai există. EU M-AM SCHIMBAT. Și nu am nevoie de un bărbat care vede în mine doar personal de serviciu.
Îl ocoli și porni spre scară.
— Andreea! — strigă el în urma ei. — O să REGREȚI! Nimeni nu te va iubi așa cum te-am iubit eu!
Andreea se întoarse și zâmbi liniștit.
— Știi ceva, Călin? Mai bine singură decât lângă un om care numește controlul și umilința iubire. ADIO.
Intră în bloc, lăsându-și fostul soț sub lumina gălbuie a felinarului. Urcând scările, Andreea se gândea cât de ciudat se întorseseră toate. Călin voise să-i distrugă cariera, iar până la urmă își pierduse propria slujbă. Voise să o facă slabă și dependentă, iar acum el venise să-i ceară ajutor.
Acasă o întâmpină tăcerea. Dar nu mai era tăcerea aceea apăsătoare de odinioară, în care se temea să se miște prea brusc ca să nu-l enerveze pe soțul ei. Era tăcerea păcii, a libertății și a unei vieți noi.
Andreea porni muzica preferată, își turnă un pahar de vin și se apropie de fereastră. Jos, sub felinar, silueta singuratică a lui Călin încă se vedea. Apoi el se întoarse încet și plecă, târându-și pașii.
— Să nu lași NICIODATĂ pe nimeni să hotărască în locul tău cum trebuie să trăiești, — șopti Andreea, ridicând paharul. — Pentru libertate.
Chiar atunci telefonul vibră scurt. Mesaj de la Doina Popescu: „Doamnă Dumitrescu, felicitări! Consiliul de administrație v-a aprobat candidatura pentru funcția de director general adjunct. Am decis să nu mai așteptăm un an. Meritați asta. Discutăm detaliile mâine.”
Andreea zâmbi. Viața ei abia începea. Viața adevărată, în care ea își lua singură deciziile, își clădea singură viitorul și nu mai lăsa pe nimeni să-i conducă destinul. Nimeni, ABSOLUT nimeni, nu mai avea să-i spună cum să trăiască.
Iar Călin… primise exact ceea ce își pregătise singur. Dorise să controleze viața altcuiva și pierduse controlul asupra propriei vieți. Disprețuise succesul soției și ajunsese cu mâinile goale. Lăcomia, aroganța și lipsa lui de respect față de omul de lângă el se întorseseră împotriva lui.
Andreea stinse lumina și se întinse în pat. Mâine începea o nouă zi din noua ei viață. O viață în care nu mai era umbra nimănui, slujnica potrivită pentru toate nevoile altuia sau anexă tăcută la orgoliul unui bărbat. Era ea însăși.
Puternică. Liberă. Împlinită.
Și FERICITĂ.