Andreea a zâmbit. Aproape o lună căutase locul potrivit pentru petrecere: pădure frumoasă, lac aproape, grătar, intimitate și destul spațiu ca nimeni să nu se simtă înghesuit.
Seara a început cu pregătitul mesei: salate, carne la grătar, cartofi copți. Raluca, de obicei cea mai gălăgioasă dintre toate, era tăcută și își verifica telefonul la fiecare câteva minute.
— S-a întâmplat ceva? a întrebat-o Andreea încet, când celelalte au ieșit pe terasă.
— Nu, doar sunt obosită, a răspuns Raluca. La muncă e haos, iar copilul a fost toată săptămâna mofturos.
— Dacă ai nevoie să vorbești, sunt aici, i-a spus Andreea și i-a strâns mâna. Raluca i-a răspuns cu un zâmbet stins.
La cină, conversația s-a dezghețat. Au apărut povești vechi din facultate, amintiri de prin cămin și întâmplări pe care le repetaseră de zeci de ori, dar care încă le făceau să râdă.
— Vă amintiți cum ne-am cunoscut? a întrebat Elena, evocând căminul studențesc, pe Andreea cu chitara și pe Ioana cu un urs uriaș de pluș în brațe.
— Și eu, cu trei valize pline de haine! a râs Raluca. Ați crezut toate că sunt fiță de București.
— Și s-a dovedit că erai doar dependentă de cumpărături, a completat Andreea.
— Datorită Ralucăi am avut mereu ținute diferite, a spus Ioana. Sistemul nostru de schimb funcționa perfect!
Seara a curs mai departe cu muzică, cărți de joc și „adevăr sau provocare”.
— Hai să jucăm „n-am făcut niciodată”, a propus Elena.
La început, jocul a fost amuzant: „N-am sărutat niciodată o fată”, „N-am furat niciodată din magazin”, „N-am visat niciodată la propria nuntă”. Chiar și Andreea, de obicei sceptică la asemenea jocuri, a băut de câteva ori.
Întrebările au devenit tot mai îndrăznețe, iar la una dintre ele Raluca a izbucnit în plâns.
— Ralu, ce ai? a întrebat Elena, îngrijorată.
— Iertați-mă, a suspinat ea. Nu mai pot…
— Poate ajunge cu băutura, a sugerat Bianca.
— Nu! a izbucnit Raluca, împingând paharul. Trebuie să spun. Nu mai pot ține asta în mine!
Liniștea s-a lăsat grea peste cameră.
— Elena, Raluca și-a ridicat fața udă de lacrimi. Eu… eu sunt însărcinată de la Mihai. De la logodnicul tău.
Toate au împietrit.
— Ce prostie spui? a reușit Elena să rostească. Ești beată sau ai înnebunit?
— E adevărat, Raluca și-a șters lacrimile cu dosul palmei. S-a întâmplat acum o lună și jumătate, când tu ai plecat la mătușa ta, la Iași. Am venit să-i aduc niște acte pentru viză, iar Mihai era singur…
— Taci! a strigat Elena, răsturnând paharul. Vinul roșu s-a întins pe covor ca o pată de sânge. Să nu îndrăznești să continui minciuna asta!
— Nu mint, a spus Raluca, scoțând telefonul. Uite testul de sarcină. Uite mesajele.
Elena s-a tras înapoi, fără să îndrăznească să ia telefonul.
— Aici nu e nimic, a zis ea după ce a privit câteva secunde ecranul. Mesaje obișnuite. „Bună, ce faci?”, „Când treci pe la noi?”
— Mă suna, a spus Raluca în șoaptă. Nu voia să scrie.
— Foarte convenabil, a observat Ioana.
Elena a derulat mai departe și, dintr-odată, s-a oprit. Pe ecran era o fotografie cu Raluca, pe jumătate dezbrăcată, într-un pat pe care Elena l-a recunoscut imediat drept dormitorul ei și al lui Mihai.
— Când a fost făcută poza asta? a întrebat Andreea.
— În ziua în care ai plecat la Iași, a răspuns Raluca. Pe cincisprezece aprilie.
— N-am fost la Iași, a spus Elena rece. Am anulat drumul. Mătușa ajunsese la spital, iar eu și Mihai am rămas acasă.
Raluca a încercat să insiste, ținând telefonul mai aproape, de parcă imaginea ar fi putut vorbi în locul ei.
Elena s-a uitat atent, apoi, pe neașteptate, a început să râdă nervos și amar.
— Dumnezeule, ăsta nu e dormitorul nostru. E garsoniera ta! Pe perete e tabloul cu lebede pe care l-ai adus de la ai tăi.
— Și data e 15.02, nu 15.04, a adăugat ea, arătând spre colțul fotografiei.
În cameră s-a așternut o tăcere grea, aproape sufocantă.
— Atunci ce înseamnă asta? a întrebat Andreea. Ne-ai mințit pe toate?
— Eu… Raluca și-a acoperit fața cu palmele. Nu mint despre sarcină. Testul e pozitiv.
— Dar tatăl nu e Mihai, nu-i așa? a întrebat Elena încet.
Raluca a tăcut mult. Apoi a mărturisit cu o voce abia auzită:
— Nu știu cine e tatăl. După divorț m-am văzut cu câțiva bărbați. Când am aflat că sunt însărcinată, m-am speriat. Niciunul nu voia ceva serios. L-am văzut pe Mihai cât e de grijuliu, cât de mult te iubește, și m-am gândit că ar fi un tată bun…
— Te-ai hotărât tu că el ar trebui să fie tatăl copilului și ai inventat totul, a încheiat Bianca. Ca să le distrugi relația.
— Ești o trădătoare, a șoptit Elena, iar în vocea ei durerea tăia mai rău decât furia. Eu te-am considerat una dintre cele mai apropiate prietene.
— Eram disperată, a spus Raluca, lăsând capul în jos. După divorț am rămas singură cu un copil, iar acum sunt iar însărcinată… Nu știam ce să fac.
Andreea a oftat adânc.
— Puteai să ceri ajutor. Pur și simplu. Te-am fi ajutat.
Elena își strângea lucrurile în tăcere.
— Unde pleci? a întrebat Andreea. E târziu. Mai bine rămâi până dimineață.