— Ascultă aici! Acum sunt bogat și e timpul să ne despărțim, — a declarat soțul cu aroganță, fără să realizeze cât de dureroase vor fi consecințele.
— Nu înțelegi cât de mult mă deranjează banalitatea și griul tău, — continuă Andrei, privindu-mă cu ochi scânteietori. — Nu am nevoie de o femeie invizibilă, merit mai mult!
— Crezi cu adevărat că banii te fac mai bun? — întreb cu vocea tremurândă, încercând să-mi stăpânesc lacrimile.
Lumina blândă a serii mângâia bucătăria, unde pregăteam cina. Aerul era plin de aroma borșului proaspăt și a plăcintelor cu varză.
Andrei a intrat brusc, agitând un plic și zâmbind larg.
— Ana! Ana! Nu vei crede! — a strigat, uitând să-și scoată pantofii. — Am primit o scrisoare despre o moștenire de la un văr îndepărtat! Acum sunt bogat!
M-am întors, ștergându-mi mâinile pe șorț.
— Minunat, Andrei, — am răspuns calm. — Dar cine este acest văr? Nu cunoșteam pe nimeni.
— Ce mai contează! — a râs el și, apropiindu-se, m-a sărutat pe obraz. — Acum putem avea tot ce ne dorim!
Am ridicat sprâncenele, surprinsă, dar nu am apucat să răspund, căci Andrei deja își flutura mâinile, descriind viitoarele achiziții și visând la lux.
A doua zi, după o noapte probabil petrecută imaginându-se viitor milionar, Andrei devenise complet alt om.
Mă privea cu dispreț, comanda și cerea atenție doar pentru el. Toate conversațiile se învârteau în jurul bogăției și succesului său. Plicul părea mai degrabă o invitație la Premiul Nobel decât o moștenire.
— Știi, Ana, — a spus la micul dejun, fără să mă privească, — acum că sunt bogat, ar trebui să ne reconsiderăm relația.
Am tresărit și l-am privit, paralizată de șoc.
— Despre ce vorbești? — am întrebat, cu greu stăpânindu-mi lacrimile.
— Ei bine, înțelegi, acum sunt la alt nivel, — mușcă din sandviș.
— Alți oameni? Despre ce vorbești, Andrei?
— Despre faptul că acum sunt bogat, — a repetat el, ca și cum asta ar explica totul. — Iar tu ești prea banală.
Am fost îngrozită. Am chemat prietenele mele, Carla și Elena, să ne întâlnim la cafenea și să le povestesc.
— Fetele, nu veți crede! — am început, abia ce ne-am așezat la masă. — Andrei a primit o moștenire și acum consideră că nu-i sunt potrivită!
Carla a chicotit.
— Serios? Cine este acest văr căzut din cer?
Elena s-a încruntat, ascultând cu atenție.
— Și ce vei face? — a întrebat.
— Nu știu, — am oftat. — Andrei a devenit pur și simplu insuportabil!
Carla a dat din cap.
— Ana, ești sigură că nu e o greșeală? Poate a înnebunit pur și simplu.
— Nu știu, — am repetat. — Dar nu seamănă cu el.
Elena s-a gândit adânc, încruntată.
Seara s-a încheiat astfel. M-am întors acasă, unde Andrei răsfoia cu pasiune cataloagele de mașini scumpe. În sufletul meu s-a așezat neliniștea, dar speranța în sprijinul prietenelor nu m-a lăsat să mă prăbușesc.
Zilele treceau, iar Andrei devenea tot mai insuportabil. Deși încă nu primise banii din moștenire, comportamentul său se schimbase. Mergea cu fruntea sus, ca și cum ar fi fost deja milionar, și mă privea cu dispreț.
— Ana, unde este costumul meu? — a urlat într-o dimineață. — Am o întâlnire importantă!
Am găsit costumul și l-am atârnat cu grijă pe ușa dormitorului.
— Andrei, putem vorbi? — am întrebat timid, apropiindu-mă.
— Nu acum, — a dat din mână. — Nu am timp pentru prostii.
Am simțit cum lacrimile îmi inundă ochii. Nu înțelegeam ce se întâmplă și de ce omul pe care îl iubeam se transformase într-un străin rece. Am decis că trebuie să vorbesc din nou cu prietenele mele.
Seara m-am întâlnit cu Carla și Elena într-o cafenea mică de colț. Ne-am așezat la o masă confortabilă lângă fereastră, am comandat cafea și am început să discutăm ce se întâmplă.
— Fetele, nu mai pot trăi așa, — am început, abia stăpânindu-mi lacrimile. — Andrei a devenit insuportabil. Mă tratează ca pe o slujnică și spune că are nevoie de alte persoane în jurul lui.
Carla a chicotit, îndepărtându-și ceșcuța.
— Ce nemernic! Ana, trebuie să-l pui la punct. Nici măcar nu a primit banii și deja se crede mare.
Elena s-a încruntat, ascultând cu atenție.
— Ana, suntem mereu alături de tine. Nu te îngrijora, totul se va aranja.
— Ana, trebuie să fii puternică. Carla și eu nu-l vom lăsa să te rănească, — a spus Elena, mângâindu-mi mâna.
— Mulțumesc, fete. Fără voi n-aș fi reușit, — am răspuns încet, încercând să mă liniștesc.
Zilele treceau, iar comportamentul lui Andrei se înrăutățea.
Mă umilea constant, acuzându-mă de lăcomie și dorința de a-i fura moștenirea.
— Ana, știi că acum sunt complet alt om, — a spus Andrei, revenind seara. — Tu ai fost mereu invizibilă, dar acum te văd clar. Aștepți doar să mă îmbogățesc ca să trăiești pe spatele meu.
Îl priveam îngrozită și cu durere.
— Andrei, cum poți spune asta? Am fost alături de tine atâția ani!
— Da, da, ai fost, — a zâmbit ironic. — Dar acum e clar că te interesează doar banii.
Inima mi s-a frânt. Nu înțelegeam de ce devenise atât de crud. Am îndurat totul, dar cuvintele lui tăiau ca un cuțit.
— Andrei, hai să discutăm, — am spus hotărât.