— Despre ce? Despre cum aștepți banii mei? — a întrebat el sarcastic.
— Nu, despre tine. Vreau să înțeleg de ce te-ai schimbat.
M-a privit cu dispreț.
— Nu vei înțelege. Ești prea simplă pentru acest nivel de viață.
Aceste cuvinte au fost picătura care a umplut paharul. Am decis că nu voi mai răbda.
A doua zi m-am întâlnit cu prietenele. Ne-am așezat la aceeași cafenea, simțind sprijinul lor.
— Ana, trebuie să-ți spunem adevărul, — a început Carla, aruncând o privire Elenei.
Elena a dat din cap și a adăugat:
— Ne pare rău, Ana, am vrut să glumim, dar totul a mers prea departe.
M-am uitat la ele, neliniștită.
— Ce vreți să spuneți?
Carla a oftat:
— Scrisoarea despre moștenire… este falsă. Elena și cu mine am aranjat totul ca să vezi ce devine omul când are bani.
Am înghețat, necrezându-mi urechile.
— Vrei să spui că a fost o minciună? — șoptesc.
Elena mi-a luat mâna.
— Ana, am făcut asta pentru că am văzut cum te tratează Andrei. Am vrut să-ți arăt adevărata lui natură. Și s-a dovedit că era într-adevăr un om groaznic.
Lacrimile au început să curgă din nou. Nu știam ce să simt — furie, dezamăgire sau ușurare.
— Cum ați putut face asta? — întreb, fără să ascund lacrimile. — Ați crezut că va ajuta?
Carla mă privea cu regret.
— Am crezut că te va deschide ochii. Nu ne așteptam să devină atât de rău.
Am tăcut mult, procesând cele auzite. În cele din urmă, am spus:
— Nu înțeleg de ce ați făcut asta. Dar a fost prea dur. Acum știu că Andrei nu este cine pretindea. Și prietenele mele la fel.
Când Andrei s-a întors acasă, m-a găsit în sufragerie, cu privirea hotărâtă și curajul în ochi.
— Ana, iar aceste discuții? — a întrebat iritat, dezbrăcându-și sacoul.
— Așază-te, Andrei, — am spus calm. — Avem multe de discutat.
El a murmurat nemulțumit, dar s-a așezat.
— Din nou aceste discuții? Sunt obosit de ele.
Am oftat, adunându-mi puterile.
— Andrei, știu adevărul despre scrisoare. Este falsă. Prietenele mele au făcut asta să văd cine ești cu adevărat.
Fața lui s-a înroșit. Surprinderea și furia i-au trecut rapid prin trăsături.
— Ce? Falsă? Serios?
— Da, Andrei. Te-ai comportat ca și cum ai fi bogat. Ai devenit arogant și crud. M-ai umilit, crezând că banii îți dau dreptul să faci asta.
Andrei a sărit de pe scaun, fața înroșită de furie.
— Ridicol! Crezi mai mult prietenelor tale decât mie? Ele doar ne invidiază fericirea!
M-am ridicat calm, privindu-l în ochi.
— Nu, Andrei. Ele m-au ajutat să văd adevărul. Nu meriți nici pe mine, nici iubirea noastră. Ai arătat adevărata ta față când ai decis că ești bogat.
Respira greu, ochii îi ardeau. A înțeles că a pierdut.
— Alegerea ta, Ana. Tu distrugi familia. Plec.
Am privit cum își strânge lucrurile. Inima mă durea, dar știam că era decizia corectă. Andrei nu mai era omul pe care îl iubisem.
Când ușa s-a închis în urma lui, am simțit o combinație de durere și ușurare. Știam că mă așteaptă o viață nouă și eram pregătită pentru ea.
Carla și Elena au venit aproape imediat după plecarea lui Andrei. M-au găsit pe canapea, încă agitată, dar hotărâtă. Prietenele s-au așezat alături, oferindu-mi sprijin.
— Ana, cum te simți? — a întrebat Carla, ținându-mi mâna.
— A fost greu, — am recunoscut, ștergându-mi lacrimile. — Dar știu că am procedat corect.
Elena, văzând că mă liniștesc puțin, a întrebat:
— Ana, ți-am spus adevărul despre scrisoarea falsă, dar nu am explicat de ce am făcut asta. Vrei să afli?
Am dat din cap, privindu-le cu interes și neliniște.
— Desigur, vreau să înțeleg de ce ați făcut totul.
Carla a oftat și a început să explice:
— Acum trei săptămâni m-a contactat un avocat din Elveția. A spus că a încercat să te găsească, dar nu folosești rețele sociale. Nu știu cum m-a găsit, dar mi-a lăsat un număr și m-a rugat să ți-l dau. Acolo există cu adevărat o moștenire, detaliile nu mi le-a dezvăluit.
Am privit prietenele uimite.
— Ce? Moștenire adevărată? De la cine? Nu glumiți!
Elena a continuat:
— Acest avocat a lăsat un număr de telefon. Carla și cu mine am vrut mai întâi să verificăm comportamentul lui Andrei înainte să-ți spunem de moștenirea adevărată. Am vrut să fim sigure că nu te va înșela.
Am procesat totul în tăcere. Nu-mi venea să cred că prietenele îmi verificau soțul și că el era cu adevărat un trădător.
— Deci ați făcut asta pentru mine? — am întrebat, în sfârșit.
Carla a dat din cap.
— Da, Ana. Am vrut să vezi cine este cu adevărat Andrei înainte să primești moștenirea.
Am plâns din nou, dar de data aceasta lacrimile erau de ușurare și recunoștință.
— Mulțumesc, fete. Nu știu ce m-aș fi făcut fără voi.
Elena m-a strâns mai tare.
— Suntem mereu lângă tine, Ana. Acum trebuie să suni avocatul și să afli totul despre moștenire.
Am format numărul pe care mi l-au dat prietenele. După un scurt apel, fața mi s-a luminat de bucurie.
— Confirmă. Am o moștenire mare de la un văr îndepărtat, — am spus, necrezându-mi norocul.
Carla și Elena au aplaudat, bucurându-se pentru mine.
— Ana, acum ești bogată! — a exclamat Carla.
— Și, cel mai important, liberă de Andrei și de manipulările lui, — a adăugat Elena.
Am zâmbit printre lacrimi. Inima mea era plină de bucurie și speranță.
Acum aveam șansa să încep o viață nouă, fără minciuni și umiliri. Am deschis fereastra, lăsând vântul cald de seară să intre, și am respirat adânc, simțindu-mă ușoară pentru prima dată în mult timp. Borșul de pe bucătărie se răcise, dar nu l-am mai încălzit. În schimb, am pus ceainicul, am luat trei cești și, zâmbind printre lacrimi, am spus:
— Fete, turnați-vă vin. Astăzi sărbătorim libertatea mea.
— Ascultă aici! Acum sunt bogat și e timpul să ne despărțim, — a declarat soțul cu aroganță. Și a aruncat ghivecele mele de flori, numindu-le „gunoi inutil”, în timp ce eu vândusem soiul obținut la prețul noii sale mașini.